Defecțiune la un tren care circula pe ruta Brașov – București

CFR Călători a anunțat că în 16 iunie în halta Prahova (pe secția Ploiești – București), s-a produs o defectare tehnică cu degajare de fum la locomotiva trenului IR 1628 care circulă pe ruta Brașov – București Nord. Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop, a anunțat CFR Călători, printr-un comunicat de presă.

Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție care s-a deplasat la fața locului pentru limitarea efectelor degajării de fum. Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol. Trenul staționează până la reluarea circulației în condiții de siguranță, cu o locomotivă de ajutor. Călătorii aflați în tren au fost preluați de trenul IR 1742. Este posibil să se înregistreze întârzieri și în circulația altor trenuri ca urmare a intervenției echipei de pompieri la trenul IR 1628”, a transmis CFR Călători, printr-un comunicat de presă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.