Ramai la curent!

Prima Pagina

Consiliul Județean Brașov se pregătește să preia Spitalul CFR. Ce va face cu el?

Publicat

in

Consiliul Județean a aprobat în ședința de plen din 27 iulie o hotărâre prin care își manifestă intenția fermă de a prelua Spitalul CFR Brașov de la Ministerul Transporturilor. După ce îl va prelua, Consiliul Județean va trebui să decidă ce face cu el și să facă unele investiții. Deocamdată, administrația județeană brașoveană nu a stabilit ce va face cu acest spital, o decizie în acest sens urmând a fi luată după ce va fi gata noua strategie sanitară a județului.

Elaborarea unei noi strategii a fost anunțată de președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, în ședința de plen din 27 iulie și, conform estimării lui, documentul va fi gata în aproximativ 3 luni.

„Sănătatea trebuie să treacă printr-o modificare substanțială, pentru a se rezolva cât mai multe dintre problemele sistemului sanitar. Grupul care va lucra la noua strategie va folosi ca punct de plecare componenta de sănătate din strategia de dezvoltare a județului Brașov. Din acest grup vor face parte mai mulți specialiști, dar îi invit să se alăture și pe consilierii județeni”, a declarat Șerban Todorică.

Unitatea de Asistență Medico-Socială de la Sânpetru, desființată oficial

Elaborarea acestei strategii vine și în contextul desființării Unității de Asistență Medico – Socială din Sânpetru. Astfel, tot în 27 iulie, aleșii județeni au aprobat o hotărâre privind preluarea clădirilor de la Sânpetru de către Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie.

„Prin aprobarea acestei hotărâri, oficial, unitatea de la Sânpetru este desființată. Prin strategia la care am făcut referire, într-o formă sau alta, trebuie să găsim și o soluție pentru categoria de pacienți de la unitatea medico-socială de la Sânpetru (de regulă, pacienți cu venituri foarte mici și cu afecțiuni pulmonare, n.r.)”, a mai spus Șerban Todorică.

Patru clădiri din Stejăriș, donate Consiliului Județean de Casa Națională de Pensii Publice

Tot în ședința din 27 iulie, Consiliul Județean Brașov a aprobat o hotărâre prin care acceptă o donație a Casei Naționale de Pensii Publice. Mai exact, Casa a transferat Consiliului Județean Brașov patru clădiri (cu terenurile aferente) din Stejăriș în care, în acest moment, sunt secții ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Demersurile pentru transferul acestor imobile au fost începute în 22 martie, când președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a fost împuternicit să parcurgă procedurile legale pentru trecerea imobilelor din proprietatea acestei instituții în domeniul public al Consiliului Județean Brașov. Actul notarial prin care imobilele au fost donate a fost semnat de președintele Casei Naționale de Pensii Publice în 26 iulie.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov caută o firmă care să preia deșeurile periculoase. În doi ani ar urma să plătească cel mult 3 milioane de lei

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar putea plăti cel mult 3.069.492 lei, fără TVA, pentru preluarea deșeurilor periculoase rezultate din urma activității medicale.

Suma reprezintă costul estimat pentru doi ani, perioadă în care este estimată o cantitate totală de 1.800 de kilograme de deșeuri.

Pentru semnarea unui contract cu o firmă de specialitate, unitatea sanitară a lansat o licitație pe platforma electronică de achiziții publice, astfel că valoarea serviciilor ar putea scădea.

Conform anunțului licitației, firma care va obține contractul va trebui să preia deșeurile periculoase din spațiile de depozitare din pavilioanele spitalului. Pe lista deșeurilor periculoase sunt incluse medicamente, instrumentar medical, resturi organice umane, obiecte de îmbrăcăminte, echipament de protecție sau sumstanțe chimice. Acestea vor fi preluate de operator și neutralizate cu respectarea condițiilor impuse de legislație.

Citește mai departe

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Trending