Peste 10.000 de pasageri au apelat la Aeroportul Braşov-Ghimbav în luna iulie. LISTA zborurilor la începutul lunii august

Peste 10.000 de persoane au trecut prin porţile Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav în iulie 2023 – prima lună întreagă în care aeroportul a funcţionat.

Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, în luna tocmai încheiată s-a observat o creştere constantă a traficului, în ciuda faptului că circulaţia a fost deschisă doar pe timpul zilei.

De asemenea, tot reprezentanţii Regiei spun că data de 2 august a consemnat şi cel mai mare număr de pasageri înregistraţi într-o zi la Braşov, până în momentul de faţă, respectiv 825. Numărul de turişti a crescut vizibil ca urmare a primei nave Wizz Air, care a aterizat la aeroportul din Ghimbav dinspre aeroportul Luton-  Londra şi invers.

Reamintim că pe 2 august, cursa W9 4457, Londra Luton – Brașov, a aterizat miercuri, 2 august, la ora locală 11:30, fiind întâmpinată cu „botezul” tunurilor de apă, după cum cere tradiţia.

„În privinţa unor noi destinaţii certe, conducerea DAN AIR i-a confirmat directorului AIBG intenţia de a deschide rute spre Paris, Dubai şi Oslo. Budapesta este şi ea o destinaţie pentru care există certitudinea deschiderii zborurilor, începând cu această toamnă”, au transmis reprezentanţii Regiei.

Vă prezentăm programul zborurilor efectuate pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav în perioada 3 – 6 august 2023:

Joi 3 august

  • Curse regulate asigurate de compania DAN AIR:

Bucureşti OTP 06:20 – Braşov GHV 07:00
Braşov GHV 07:40 – Valencia VLC 10:00
Valencia VLC 10:50 – Braşov GHV 14:50
Braşov GHV 15:30 – Bucureşti OTP 16:10

Vineri 4 august

  • Curse regulate asigurate de compania DAN AIR:

Bucureşti OTP 07:00 – Braşov GHV 07:40
Braşov GHV 08:35 – Londra LGW 09:45
Londra LGW 10:50 – Braşov GHV 15:50
Braşov GHV 16:30 – Roma FCO 17:40

  • Curse regulate asigurate de compania WIZZ AIR:

Londra (LTN) – Braşov (GHV), aterizare la ora 11:45
Braşov (GHV) – Londra (LTN), decolare la ora 12:40

  • Zboruri charter asigurate de compania ANIMAWINGS:

Antalya – Braşov – Antalya, aterizare la ora 15:55, decolare la ora 16:40

Sâmbătă 5 august

  • Zboruri charter asigurate de compania HISKY:

Antalya – Braşov – Antalya, aterizare la ora 10:30, decolare la ora 11:40

  • Zboruri private:

Maribor – Braşov – Linz, aterizare la ora 16:35, decolare la ora 17:30
Verona – Braşov, aterizare la ora 14:40

Duminică 6 august

  • Zbor privat:

Braşov – Verona, decolare la ora 18:00

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.