Connect with us

Stiri Brasov

Porţi deschise la Cetatea Feldioara: Noua rută a cavalerilor teutoni va fi inaugurată în weekend

Published

on

O nouă rută cultural-turistică – a cetăţilor teutonice, va fi inaugurată, în acest weekend, în judeţul Braşov, cu prilejul Zilelor porţilor deschise ale Cetăţii Feldioara, eveniment ce va avea loc concomitent cu cea de-a XI-a ediţie a Festivalului „Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Marienburg”.

Denumită Ruta Cavalerilor teutoni, acest nou traseu cultural turistic atestat de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului leagă cetăţile teutonice din Ţara Bârsei, urmând ca, pe viitor, după atestarea de către organismul de resort al Uniunii Europene, să facă o conexiune şi cu celelalte edificii ale Ordinului Cavalerilor Teutoni din Europa.

Iniţiativa creării acestui traseu turistic aparţine primăriei comunei Feldioara, în parteneriat cu Muzeul de Etnografie Braşov, însă discuţiile privind beneficiile pe care o astfel de rută, atestată pe plan naţional şi european, le-ar aduce turismului din zona Ţării Bârsei, au existat încă din 2019.

Viitorul traseu, care va fi a treia rută cultural-turistică atestată din judeţul Braşov (după Porţile Transilvaniei şi Transhumanţa în Munţii Ciucaş), are 350 de km şi leagă 9 localităţi din Ţara Bârsei.

Conform Roxanei Niculescu, reprezentant zonal al MAT, scopul principal al proiectului a fost promovarea cetăţilor teutonice, dar şi a obiectivelor turistice conexe din zonă, precum gastronomia şi meşteşugurile locale, a turismului de aventură (raffting, kayaking etc) şi a celui cu beneficii medicale.



„Nu în ultimul rând, va promova şi turismul de city break, deoarece ne dorim şi sperăm ca, odată cu deschiderea aeroportului, să atragem şi mai mulţi turişti străini în această zonă”, a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, Roxana Niculescu.



Pentru turiştii interesaţi, MAT a pregătit deja un program de 7 zile, cu propuneri de obiective de vizitat, dar şi de locuri unde se poate, spre exemplu, gusta bucătăria locală.


„Mă bucur că, începând de anul acesta, vom da drumul, la Feldioara, unei noi rute, a Cavalerilor Teutoni din Ţara Bârsei. (…) Avem foarte multe fortificaţii, avem foarte multă istorie în judeţul Braşov şi acest lucru trebuie promovat”, a declarat primarul comunei Feldioara, Sorin Taus.


Festivalul „Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Marienburg” şi Zilele porţilor deschise ale Cetăţii Feldioara se vor desfăşura în 2-3 septembrie. În cadrul acestora, publicul va putea asista la celebra Paradă a cavalerilor teutoni şi la concerte – de muzică veche, de fanfară, uşoară (Paula Selling şi Zdob şi Zdub) şi de orgă (în Biserica fortificată Evanghelică din localitate). De asemenea, pentru cei interesaţi, organizatorii au pregătit o tabără militară şi una de jocuri şi ateliere de meşteşuguri susţinute de meşteşugari locali. Nu în ultimul rând, publicul va putea vizita, în mod gratuit, Cetatea Marienburg, restaurată în 2018, cu toate cele trei turnuri şi expoziţiile sale.

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Farcau mariana rodica

    31/08/2023 at 13:01

    E VREMEA CA INAINTASII NOSTRI S A FIE ONORATI REMEMORATI SI LINISTITI CA LUPTA JERTFEI LOR NU A FOST DEGEABA CA URMASII LOR DUC TARA LIBERA CURATA MAI DEPARTE, si am luptay de aceea voi continua ca roman adevarat ,respect si eu farcau mariana rodica erou al revolutiei 1989 din Timisoara

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

FOTO. Haos în Livada Poștei din Brașov. Luatul copilului de la școală suspendă orice regulă

Published

on

Terminalul RATBV de la Livada Poștei din Brașov este cel mai aglomerat din oraș, iar blocajele sunt la ordinea zilei. Acolo ajung autobuzele din toate cartierele Brașovului, însă nu mijloacele de transport în comun blochează circulația. O fac autoturismele părinților care vin să își lase copiii la școală sau să îi ia acasă când se termină cursurile.

În teorie, în zonă nu ar trebui să fie probleme, pentru că sunt reguli: părinții pot intra și opri la peronul al doilea (destinată autocarelor cu turiști) între orele 7.00 -8.00 și 11.00-12.00.

În practică, conform principiului „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”, situația este total diferită: când merg să își ia copiii de la școală, unii părinți ajung mai repede. Intră în zona ce le e destinată, coboară din mașină și merg să îi aștepte pe cei mici.

Le ia multe minute, așa că banda de la „peronul părinților” se umple imediat. Ceilalți părinți parchează unde pot. Unii intra la peronul unu (unde vin autobuzele de pe linia 20), ignorând indicatorul ”Accesul interzis! Cu excepția RAT Brașov”. Aprind avariile și, în cel mai fericit caz așteaptă.

Cei care nu se încumetă să intre pe primul peron opresc în zona trecerii de pietoni dinspre Biblioteca Județeană și așteaptă, chiar dacă asta înseamnă blocarea autobuzelor.

O altă strategie a părinților este să oprească pe marginea Drumului Poienii, în zona ultimului peron pentru mijloacele de transport.

Tot acest haos este lăsat „la liber”. Șoferii autobuzelor RATBV se ceartă cu părinții, părinții se claxonează între ei, iar agenții Poliției Locale, care ar trebui să mai dea o „mână de ajutor” traficului sunt pe nicăieri, la propriu.

(Foto: Brasov Mtropolitan)

Continue Reading

Stiri Brasov

Orchestra Filarmonicii Brașov cântă săptămâna aceasta alături de trupa byron

Published

on

Filarmonica Brașov continuă seria evenimentelor muzicale ale primăverii cu un program variat, care aduce împreună stiluri diferite și invitați deosebiți. După succesul deosebit al Concertului de Mărțișor de săptămâna trecută, care a atras un public numeros și entuziast la Sala Patria, instituția propune în această săptămână o schimbare de registru și două seri speciale dedicate întâlnirii dintre orchestră simfonică și muzica rock.

Săptămâna aceasta, publicul este invitat la concertul „Minunata lume nouă”, prezentat în două seri consecutive alături de trupa byron și Orchestra Filarmonicii Brașov, sub bagheta dirijorului Remus Grama. Concertele de joi și vineri, de la Sala Patria, sunt deja sold out, semn al interesului ridicat pentru această colaborare specială dintre orchestră și una dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ din România. Pentru cei care nu au reușit să prindă bilete, există însă o oportunitate de a descoperi acest proiect muzical la repetiția cu public de joi, de la ora 10:00.

Seria evenimentelor continuă și săptămâna viitoare, când Orchestra Filarmonicii Brașov revine la repertoriul clasic într-un concert simfonic de mare atractivitate. Joi, 19 martie 2026, de la ora 19:00, la Sala Mare, orchestra va evolua sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de pianistul Horia Mihail. Programul serii cuprinde Concertul pentru pian nr. 2 de Ludwig van Beethoven și Dansurile slave op. 46 de Antonín Dvořák, două lucrări care îmbină energia și lirismul repertoriului romantic. Și acest concert este complet sold out, însă publicul are din nou șansa de a participa la repetiția cu public de joi, de la ora 10:00.

La finalul lunii martie, Filarmonica Brașov propune un concert de arii de operă dedicat marilor capodopere ale repertoriului italian. Joi, 26 martie 2026, de la ora 19:00, la Sala Mare, concertul intitulat „Forța destinului” îi va avea ca invitați pe Nadia Cerchez – soprană și Lucian Petrean – bariton, sub conducerea dirijorului Cristian Sandu. Programul va include pagini celebre din operele lui Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini, printre care uvertura operei „La Forza del Destino”, arii și duete din „Macbeth”, „Aida”, „Otello”, „Bal Mascat” sau „Tosca”, dar și binecunoscutul marș triumfal din „Aida”, în variantă orchestrală.

Continue Reading

Politica

UDMR Brașov și-a ales un nou lider

Published

on

Organizația județeană Brașov a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) are un nou lider. În cadrul Adunării Generale a Delegaților, desfășurată recent, Varga Nándor a fost ales președinte al organizației pentru următorul mandat.

La funcția de conducere au candidat Varga Nándor și Toró Tamás, după ce Győrfi Tünde-Róza s-a retras din competiție înainte de vot. Din totalul de 216 voturi valabil exprimate, Varga Nándor a obținut 151, ceea ce reprezintă aproximativ 71%, în timp ce contracandidatul său, Toró Tamás, a primit 60 de voturi.

Noul președinte va avea ca principale obiective în perioada următoare consolidarea comunităților maghiare din județul Brașov, revitalizarea organizațiilor locale ale UDMR și întărirea reprezentării politice a maghiarilor la nivel județean.

În cadrul aceleiași adunări, delegații au decis și asupra componenței celorlalte structuri de conducere ale organizației județene. Rezultatele complete ale acestor alegeri interne urmează să fie comunicate de organizație, au anunțat reprezentanții UDMR Brașov.

Continue Reading

Trending