Ramai la curent!

Cotidian

Chitaristul Al Di Meola a făcut infarct pe o scenă din România. El a ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni unde i s-au pus patru stenturi

Publicat

in

Artistul american Al Di Meola, în vârstă de 69 de ani, a suferit un infarct pe scena de la Arenele Romane din Bucureşti, unde a miercuri seara a susținut un concert. Potrivit relatărilor de pe reţelele de socializare, lui Al Di Meola i s-a făcut rău pe scenă spre finalul concertului, fiind vorba despre un infarct.

Problema a apărut spre finalul concertului, când artistul mai avea de susţinut doar o piesă. Acesta s-a retras de pe scenă, acuzând dureri în zona pieptului. Primele îngrijiri le-a primit la faţa locului, din partea echipei medicale care asigura serviciile la Arenele Romane. Ulterior, chitaristul a fost dus la Spitalul Bagdasar Arseni.

„Confirm faptul că Al Di Meola este internat de aseară la Cardiologie pe garda de STEMI, stabil în momentul de faţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului, Florin Bica, citat de Agerpres.

Medicii i-au implantat artistului patru stenturi, iar în încercarea de a-i proteja braţele, pentru a nu-i îngreuna revenirea pe scenă, le-au introdus pe un vas de sânge din picior. De altfel, la o zi după acest eveniment, Al Di Meola a ţinut să le transmită fanilor că este într-o stare bună şi că primeşte cele mai bune îngrijiri la spitalul din Bucureşti.

„Am vrut să-mi exprim profunda recunoștință pentru incredibila revărsare de dragoste și sprijin pe care am primit-o în ultimele 24 de ore.

Din păcate, mă confrunt cu o situație medicală care necesită ceva timp liber de la performanțe și turnee. Vreau să vă asigur că primesc cea mai bună îngrijire posibilă, și sunt pe deplin angajat să mă recuperez complet.”, a scris artistul pe rețelele de socializare.

El i-a asigurat pe fani că va reveni pe scenă în 20024:

„Energia si conexiunea pe care o simt cand interpretez sunt cu adevarat speciale, si am simtit mereu ca pot spune lucruri de-a lungul anilor cu muzica mea mai mult decat pot exprima cuvintele. Plănuiesc să mă întorc în 2024 și deja abia aștept să facem muzică împreună din nou. Sprijinul tău neclintit înseamnă totul pentru mine și este o forță motrice în călătoria mea spre recuperare”.

Chitaristul Al Di Meola are peste 20 de albume la activ

Artistul Al Di Meola lansat până în prezent peste 20 de albume de studio, dar şi numeroase produse live şi discuri realizate alături de Fusion Return to Forever (cu Chick Corea, Stanley Clarke şi Lenny White), trioul Ritual de Strings (cu basistul Clarke şi violonistul Jean-Luc Ponty) sau de John McLaughlin şi Paco de Lucia, scrie Agerpres, citând aldimeola.com.

Al Di Meola s-a născut la 22 iulie 1954, în New Jersey. În 1972, s-a înscris la Berklee College of Music din Boston. În timpul studenţiei, a cântat cu Chick Corea.

Din 1976 şi-a început cariera ca artist solo. Printre cele mai cunoscute compoziţii ale sale se numără „Meditarranean Sundance”, „Libertango”, „Race With The Devil In Spanish Highway”, „Land Of The Midnigh Sun” şi ”Elegant Gypsy Suit”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Doliu în fotbalul românesc. Inima lui Mircea Lucescu a cedat

Publicat

in

Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu”. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă.

Tehnicianul român a fost internat la spitalul din București în 29 martie, după ce a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători. Vneri, înainte de a fi externat, selecționerul a suferit un infarct miocardic acut. 

Spitalul Universitar comunicase marți dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise

Lucescu și-a început cariera de antrenor în anul 1979 și a antrenat în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.

Mircea Lucescu fost primul antrenor care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984. 

Citește mai departe

Cotidian

Se întorc mai puțini bani la comunitățile locale. Studiu de caz: La Săcele este al doilea an consecutiv cu alocări mai mici

Publicat

in

Temerile unor primari, care anticipau că Guvernul va distribui mai puțini bani către autoritățile locale din cotele defalcate din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată (care sunt procente din banii colectați din teritoriu la bugetul de stat) par a se adeveri. De exemplu, municipiul Săcele este în al doilea an consecutiv în care primește mai puțini bani din cele două surse.

Astfel, primarul din Săcele, Virgil Popa, a anunțat că din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumele defalcate din TVA – principalele surse care alcătuiesc bugetul local – municipiul a primit în 2026 cu 6,5 milioane lei mai puțin față de anul 2025.

„Vă reamintesc că și în anul 2025 am avut o diminuare semnificativă, de aproximativ 10 milioane lei față de 2024. Astfel, dacă privim în ansamblu, în doar doi ani, municipiul Săcele a pierdut aproximativ 17 milioane lei din aceste alocări. Banii din cele două surse nu îi cerșim, ci ni se cuvin, potrivit legislației”, a declarat primarul.

El a precizat că aceste diminuări afectează strategia municipiului privind investițiile și angajarea altor cheltuieli.

„Deocamdată suntem «în grafic», dar va trebui să analizăm cu atenție planurile de investiții. În primul rând va trebui să asigurăm cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă accesată prin Programul Operațional Regional sau Planul Național de Redresare și Reziliență”, a încheiat primarul.

Citește mai departe

Cotidian

Consiliul Județean Brașov își „subțiază” aparatul administrativ: 181 de posturi dispar din schemă, dar bugetul nu se modifică. Ce instituții scapă de reducere

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov intră în etapa de reorganizare administrativă, după ce Prefectura a transmis oficial noul plafon maxim de posturi acceptat pentru aparatul propriu și instituțiile din subordine. Proiectul va fi discutat și supus votului în ședința de plen de miercuri, 8 aprilie, însă așa cum arată acum, reducerea este mai degrabă una teoretică, fiindcă în practică, posturile care dispar oricum nu sunt acoperite nici în prezent.

O organigramă mai „suplă” dar fără concedieri

Potrivit noilor calcule, numărul maxim de posturi pentru structurile aflate în coordonarea CJ Brașov va fi de 421, față de 602 cât era până acum. Asta înseamnă o reducere de 181 de posturi, adică aproximativ 30%. Deși cifrele pot părea spectaculoase, administrația județeană subliniază că nu este vorba despre disponibilizări efective.

Mai exact, conform documentației care însoțește proiectul de hotărâre, posturile eliminate din organigramă nu erau ocupate și nici bugetate, fiind oricum neutilizate în prezent, în urma unor măsuri anterioare de eficientizare.

Cu alte cuvinte, pentru brașoveni, schimbarea este mai degrabă una de „curățare” administrativă a schemelor de personal, decât una care să producă modificări vizibile în cheltuielile de personale din Consiliul Județean și în instituțiile publice din subordine.

Aparatul propriu al CJ Brașov rămâne la fel

Din documentația aferentă proiectului de hotărâre reiese că aparatul de specialitate al Consiliului Județean Brașov nu va avea nevoie de restructurări suplimentare, întrucât structura actuală, de 246 de posturi, se încadrează deja în noul plafon impus de Instituția Prefectului.

În plus, în acest an sunt prevăzute și 10 posturi temporare pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, precum și un post dedicat activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Tot la același nivel ca anul trecut rămâne și Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor (DJCEP), cu o schemă de personal, cu 43 de posturi.

Direcția de Pază și Ordine, printre cele mai afectate

Una dintre cele mai vizibile schimbări apare, în schimb, la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov, unde organigrama va fi redusă de la 126 la 99 de posturi. Cele 27 de posturi vor dispărea până la 1 iulie, conform documentației aferente proiectului de hotărâre.

Instituții protejate de reorganizare

O serie de servicii din subordinea Consiliului Județean sunt însă protejate de această reorganizare a personalului, dictată de reducerea cheltuielilor cu resursa umană.

Ele sunt exceptate prin legislația națională, astfel că nu vor fi afectate de această tăiere administrativă:

  • instituțiile de cultură din subordinea CJ Brașov (muzeele, Centrul Cultural Reduta, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Școala Populară de Arte și Meserii)
  • Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov;
  • unitățile de învățământ special;
  • spitalele din subordinea județului;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

În administrația județeană, doar instituțiile de cultură și Salvamontul însumează 328 de posturi – 307 posturi în zona culturală și 21 de posturi la Salvamont.

Citește mai departe

Trending