Primăria Brașov a anunțat că din această săptămână încep reparații pe două bulevarde din oraș, dar și pe alte străzi din cartierele Astra, Șchei, Blumăna. Astfel,...
Primăria Brașov nu a obținut avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice pentru proiectul Parcului Cetățuii de pe Dealul Straja. Documentația depusă de municipalitatea brașoveană a fost...
Circulaţia feroviară a fost oprită temporar duminică, pe relaţia Apaţa – Augustin după ce o şină de cale ferată s-a rupt, informează Compania Naţională de Căi...
Braşovul a fost, în acest weekend, scena unui record mondial, la Braşov Running Festival, după ce kenianca Agnes Ngetich a reuşit să termine cursa de 10...
Pe lângă recuperarea turiștilor răniți, pierduți, epuizați sau neechipați, salvatorii montani intervin și atunci când oamenii nu își mai pot continua drumul din cauza urșilor. Astfel,...
Piața Sfatului din Brașov va fi sâmbătă, începând cu ora 15.00, o sală de spectacole în aer liber, pentru că va fi „Forza ZU”. Traficul rutier...
RATBV va reintroduce pe traseu, începând din 12 septembrie, autobuzele de pe liniile speciale „Transport elevi”. Spre deosebire de anii anteriori, pentru anul școlar 2023 –...
Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a celor opt persoane inculpate în dosarul de trafic de droguri. „Instanţa a dispus măsura arestării preventive a inculpaţilor pentru...
DIICOT a transmis în cursul zilei de vineri un comunicat de presă în care sunt prezentate inclusiv detalii referitoare la cazul în care este cercetat, pentru...
În perioada 8-10 septembrie, traficul din Cartierul Coresi va fi restricționat, ca urmare a desfășurării competiției Brașov Running Festival, cel mai important eveniment atletic al anului...