Alexandru Rafila, despre noul Spital de Pneumologie și Infecțioase: Contractul de finanțare se ca semna până la sfârșitul anului

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, despre proiectul noului spital de Pneumologie, care este finanţat din PNRR, că se aștepta la o „minimă și decentă comunicare cu Primăria Brașov pe acest subiect” – ceea ce, după parerea sa, nu s-a întâmplat. Rafila susține că spitalul se va face cu siguranţă și estimează acesta se va semna contractul. Durata de execuţie nu trebuie să depăşească în principiu 3 ani, a mai previzat ministrul.

Ministrul Sănătăţii a declarat la Braşov că în curând vor semna contractul de finanţare pentru spitalul care presupune secţii de pneumologie şi boli infecţioase.

”Eu resping total toate demersurile demagogice care au fost făcute (..) Eu m-am întâlnit de două ori în ultimii doi ani cu domnul primar al municipiului Braşov, discuţia a fost despre acel spital judeţean pe care dânsul intenţionează să îl facă dintr-un împrumut. Noi sprijinim orice demers care îmbunătăţeşte accesul oamenilor la servicii de sănătate, mai ales într-un judeţ foarte populat şi dezvoltat cum este judeţul Braşov. Ulterior, am văzut nişte ieşiri care nu cred că sunt potrivite şi mai ales că a fost un demers demagogic, nu are niciun fel de legătură, iar ceea ce trebuie să ştie cetăţenii din municipiul Braşov este că acest spital se va face cu siguranţă şi nu cred că problema este sursa de finanţare, dacă este din PNRR sau din alte resurse ale bugetului, pentru că reducerea fondurilor pentru România, din PNRR, a fost o decizie la nivelul Comisiei Europene, nu s-a pierdut niciun fel de bani, dimpotrivă, noi am făcut toate proiectele la timp”, a spus ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a precizat că ministerul a terminat cu şase luni înainte toate ”aranjamentele juridice ca să se poată face toate investiţiile din PNRR”:

”Din păcate, corespondenţa cu Primăria din Braşov nu a fost printre cele mai fericite, iar documentaţia tehnică care ne permite să avansăm şi să semnăm contractul, încă mai aşteaptă, pentru că trebuie să existe totuşi şi o corelaţie între destinaţia terenului alocat spitalului şi situaţia lui juridică din momentul de faţă, în sensul că nu poţi de exemplu să construieşti spitale pe terenuri agricole”, a mai spus ministrul.

Rafila a menţionat că nu vrea să intre în polemică cu nimeni.

„Aşa cum l-am primit cu respect, de două ori, pe domnul primar, mă aşteptam să existe măcar o minimă şi decentă comunicare în ceea ce priveşte proiectul Spitalului de Pneumologie, care este finanţat din PNRR şi care, cum vă spuneam, se va face cu siguranţă”, a completat Alexandru Rafila.

Întrebat care este termenul pentru realizarea spitalului, ministrul a spus: ”Probabil că anul acesta vom semna contractul, în cursul acestui an, iar durata de execuţie nu trebuie să depăşească în principiu 3 ani”.

Rafila a arătat că nu vrea să spună că primarul din Braşov pune piedici acestui proiect ci ”s-a referit la o comunicare care a fost nesinceră şi nepotrivită”. ”Noi lucrăm în interesul oamenilor, nu vrem să politizăm, eu ştiu că se apropie campania electorală dar cred că, pentru oameni care nu au vocaţia construcţiei, singura posibilitate de a se face remarcaţi este să aibă un discurs demagogic”, a menţionat Rafila.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.