Ramai la curent!

Cotidian

„Criza Aeroportului” şi ping-pong-ului între actorii implicați: Brașovul va mai rămâne câțiva ani cu handicapul programului redus

Publicat

in

Problemele Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav nu vor fi rezolvate prea curând, dacă e să ne luăm după declaraţiile celor direct implicaţi în acest proiect şi în buna lui funcţionare. „Actorii implicați”, fie că vorbim de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, fie că vorbim de Consiliul Județean Brașov sau de ROMATSA sunt acum în etapa explicațiilor privind programul de 12 ore. Perspectivele Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav sunt destul de sumbre, iar „factorii de decizie” nu par foarte preocupați să găsească soluții pentru ieșirea din criză, ci să caute vinovați.

Mai exact, zilele trecute, directorul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, Alexandru Anghel, a declarat că a transmis mai multe adrese către ROMATSA, prin care solicita prelungirea programului. Până acum a fost obținută trecerea de la programul redus de 12 ore la cel de 16 ore.

Brașovul a cerut 12 ore încă din anul 2018

Cu explicații privind programul aeroportului a venit și directorul ROMATSA, Adrian Cojoc. Acesta a declarat pentru Agerpres:

„Probabil că informaţiile n-au ajuns acolo unde trebuie. Din 2018, în urma solicitării de la Braşov şi conform studiului realizat de Eurocontrol şi de consultantul contractat de Braşov, acesta a fost programul solicitat şi propus (12 ore, n.r.), program pentru care ROMATSA a făcut toate demersurile să se adapteze, aş spune chiar mai repede decât se prognoza iniţial. Repet, solicitarea de la Braşov a venit în luna iulie 2018, iar programul iniţial propus era de 12 ore. De altfel, şi în minutele întâlnirilor care au avut loc la sediul ROMATSA, atât cu autorităţile locale din Braşov, cu Autoritatea Aeronautică şi cu colegii din ROMATSA, se stabileşte în mod clar că programul de operare dezvoltat de CJ Braşov pentru Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav (AIBG) va fi de 12 ore până în anul al 3-lea, urmând să devină de 24 de ore”.

ROMATSA: „După 3 ani, de fapt rezultă în documente se va putea ajunge la 24 de ore”

Cât despre programul de 24 de ore, președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, a declarat că discuțiile pe această temă oferă ca orizont de timp anul 2025. Noi vom încerca să obținem mai repede programul de 24 de ore”.

La rândul său, Adrian Cojoc a declarat că va mai dura până când acesta se va implementa:

Aşa cum am arătat din documente, după 2-3 ani de la deschidere. După 3 ani, de fapt rezultă în documente se va putea ajunge la 24 de ore, dar, aşa cum v-am mai spus, ROMATSA se va dimensiona, însă aeroportul trebuie să facă dovada că există necesitatea reală ca acest program de funcţionare să fie 24 de ore. Asta este tendinţa. Am susţinut şi vom susţine toate demersurile pentru a veni în sprijinul Braşovului şi ca acest aeroport să devină unul cât mai vizibil şi profitabil”.

În plus, directorul ROMATSA a spus că pentru a se ajunge la acest program este nevoie de acordul unei alte instituții:

Modificarea programului aeroportului nu este în sarcina ROMATSA, ci este o acţiune validată, aprobată de Autoritatea Aeronautică Română în urma parcurgerii unor paşi şi, dacă se întrunesc toate condiţiile, Autoritatea poate decide modificarea certificatului de aerodrom. În acelaşi timp, ROMATSA trebuie să fie anunţată din timp pentru a-şi dimensiona corespunzător salariaţii care vor deservi aeroportul în noul program.

Altfel spus, până în 2025 sau 2026 (dacă luăm în calcul cei trei ani menționați de ROMATSA) Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va avea un handicap pe piața de profil și nu va putea concura de la egal la egal cu aeroporturi care au program de 24 de ore. În aceste condiții, pentru a putea atrage operatorii, Brașovul ar putea fi pus în situația de a supralicita schemele de minimis sau alte forme de sprijin financiar către operatorii aerieni. Însă și procedurile privind acordarea sprijinului financiar sunt de durată, pentru că este nevoie de aprobări din partea Comisiei Europene.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending