Ramai la curent!

Cotidian

Un adolescent și-a pierdut viața după ce a fost prins sub dărâmăturile unui internat din Odorheiul Secuiesc. Care sunt explicațiile autorităților locale

Publicat

in

Sursa foto: ziarharghita.ro

Un perete al internatului Liceului „Tamasi Aron” în Odorheiul Secuiesc s-a prăbuşit luni, iar în urma incidentului un băiat de 17 ani și-a pierdut viața. Tânărul, care urma să împlinească 18 ani în 25 decembrie, a fost scos de sub dărâmături, însă eforturile medicilor, care au încercat timp de 30 de minute să îl resusciteze, au fost zadarnice. De asemenea, o fată de 17 ani scoasă de sub dărâmături a fost transportată la spital în stare gravă, fiind intubată. Alte două adolescente, ambele în vârstă de 16 ani, au suferit leziuni, însă în momentul în care au fost preluate de medici erau conștiente.

Imobilul găzduieşte 97 de copii, însă, la momentul producerii accidentului, adică în jurul orei 17.00, unii au reușit să iasă din internat, iar alții erau la cursuri sau în oraș.

„Dacă se întâmpla la 17,00 era mai grav sau dacă se întâmpla în timpul nopţii”, a declarat pentru Agerpres Demeter Levente, şeful Inspectoratului Şcolar Harghita.

Parțial reabilitată în evidențele Ministerului Educației

Circumstanțele producerii accidentelor sunt încă neclare. Clădirea internatului, aflată în proprietatea Bisericii Catolice, a fost construită în anul 1910, iar în evidențele Ministerului Educației (document publicat de edupedu.ro) apare ca fiind „parțial reabilitată”. În același document se menționează că imobilul nu este încadrat cu risc seismic și nici în lista monumentelor istorice (ceea ce înseamnă că se puteau realiza lucrări ample de consolidare fără avize speciale).

„Nu a fost reabilitată şi nici nu era în curs de consolidare”

Pe de altă parte, inspectorul şcolar general adjunct al județului Harghita, Cristinel Glodeanu, a declarat pentru Agerpres:

„Această clădire este a Bisericii Romano-Catolice şi momentul în care astăzi (n.r – luni) s-a întâmplat, a fost prima dată când am aflat că există o problemă acolo, la acest internat. Din datele pe care le-au completat unităţile de învăţământ privind clădirile pe care le au, sunt trei clădiri (ale Liceului „Tamasi Aron” – n.r), două au fost încadrate în risc seismic 3, aceasta era neîncadrată în risc seismic. Celelalte două clădiri au fost reabilitate, o reabilitare a fost făcută la o clădire în intervalul 2018 – 2020, cealaltă a fost reabilitată în intervalul 2020 – 2022, iar aceasta (a internatului – n.r) nu a fost reabilitată şi nici nu era în curs de consolidare. Menţionez, încă o dată, că nu sunt clădirile şcolii, ci sunt închiriate (…), se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice”.

„Se lucra în curtea căminului şi probabil aceste lucrări sunt în legătură cu prăbuşirea”

Zorgo Noemi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, a declarat pentru Agerpres că în zonă s-au efectuat lucrări pentru a conecta clădirea internatului la canalizarea oraşului.

„S-a prăbuşit o parte din clădirea căminului Liceului «Tamasi Aron». S-au efectuat nişte lucrări de a conecta clădirea la reţeaua pluvială şi de canalizare a oraşului. Se lucra în curtea căminului şi probabil aceste lucrări sunt în legătură cu prăbuşirea. Pentru că au lucrat chiar lângă clădire şi chiar sub clădire au săpat. Incidentul s-a întâmplat chiar după terminarea orelor, deci exact când elevii au intrat în camerele lor”, a declarat Zorgo Noemi.

Potrivit acesteia, lucrările au fost contractate de şcoală, având în vedere că imobilul este în proprietatea Bisericii Catolice.

La rândul său Demeter Levente nu a exclus posibilitatea ca prăbușirea zidului să fi fost provocată de lucrările pentru racordarea clădirii la reţeaua de canalizare a oraşului:

”Ceea ce ştiu este că toată lucrările erau cu autorizaţie, acest lucru a fost verificat, deci şanţul nu era pentru consolidare, era pentru canalizare, (…) probabil că aceste lucrări au cauzat, dar aveau autorizaţie, aveau de toate”.

Clădirea internatului aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie. Contractul expiră în anul 2024.

Citește mai departe
1 Comentarii

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Cotidian

Prezentare publică a bugetului local, la Primăria Municipiului Brașov. Cetățenii interesați sunt așteptați la sala de consiliu

Primăria Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local, invitând cetățenii să participe la dezbaterea privind modul de cheltuire a banului public.

Publicat

in

Vineri, 24 aprilie, ora 9.00, Primăria municipiului Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local. Întâlnirea va avea loc în sala de consiliu de la primărie, acolo unde sunt așteptați să vină toți cei interesanți de aspecte ce țin de administrarea banului public și a municipiului. Accesul se va face însă în limitele locurilor disponibile în sala de consiliu de la subsol.

„Menționăm că Primăria Brașov este una dintre primele administrații publice din România care acum mai bine de 20 de ani a început organizarea acestui tip de dezbatere a proiectului de buget. Accesul în sală va fi permis în limita locurilor disponibile”, a transmis biroul de comunicare al instituției, într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Trending