Ramai la curent!

Cotidian

O companie poloneză, interesată, din nou, de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Discuții au fost și anii trecuți

Publicat

in

Polonezii de la LOT Polish Airlines au reintrat „în cărți” pentru a opera de pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Astfel, după ce și anul trecut au fost discuții privind deschiderea unor rute de către operatorul din Polonia, vineri, reprezentanții LOT Polish Airlines au fost, din nou, la Brașov, pentru a discuta cu reprezentanții Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.

„Extinderea programului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav de la 12 la 16 ore a avut un ecou imediat în rândul companiilor aeriene interesate să iniţieze zboruri spre şi dinspre Braşov. Vineri, 19 ianuarie, la sediul Aeroportului Braşov a avut loc o întâlnire de lucru cu general managerul LOT Polish Airlines, Jakub Malecki, la care au participat Şerban Todorică, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Albu, directorul general al AIBG, Ştefan-Daniel Micu, preşedintele Consiliului de Administraţie al AIBG, Florin Manta, directorul DSNAR Arad, alături de managerul firmei Kronaero, Ciprian Oprescu, şi alţi oficiali, întâlnire care a fost facilitată de consulul onorific al Republicii Polone la Brașov, Janusz Wieslaw Szalinski. La finalul întâlnirii, participanţii au concluzionat că Aeroportul Braşov este în atenţia operatorului polonez, urmând ca în perioada următoare să se stabilească aspecte concrete ale unei viitoare colaborări. Împreună cu conducerea AIBG punem la bătaie idei constructive şi flexibilitate în situaţii win-win pentru cel mai deosebit centru de dezvoltare, Braşov”, se arată într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Brașov.

Polonezii au tatonat terenul și pentru o preluare în concesiune a aeroportului

Reamintim că discuții referitoare la posibilitatea deschiderii unor curse aeriene Brașov – Polonia se poartă de mai bine de un an. De exemplu, în luna septembrie a anului 2022, când încă se lucra la aeroport, ambasadorul Republicii Polone la București, Excelenţa Sa domnul Maciej Lang, a declarat că  reprezentarea poloneză la nivelul județului Brașov nu este suficient de evidenţiată sub aspect economic. Acest lucru s-ar putea schimba, dacă LOT Polish Airlines – principala companie aeriană poloneză, care în decursul timpului şi-a manifestat interesul pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, ar deschide curse aeriene de la Braşov.

Ba mai mult, în anul 2021, după ce a primit vizita consulului onorific al Republicii Polone la Braşov, Janusz Wieslaw Szalinski, preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a anunţat că oficialul din Polonia „a reafirmat interesul pe care LOT Polish Airlines, principala companie aeriană poloneză, îl manifestă atât în ceea ce priveşte deschiderea unor rute aeriene, cât şi pentru concesionarea şi operarea aeroportului nostru”.

Declarația președintelui de atunci a Consiliului Județean Brașov a fost făcută în contextul în care, la momentul respectiv, administrația județeană brașoveană lua în calcul concesionarea aeroportului către un operator privat.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending