Transportul public asigurat de RATBV, optimizat de o firmă din Budapesta. Asociația Metropolitană de Transport Brașov a achiziționat deja servicii de peste 44.000 de euro și mai pregătește un contract

DCIM107MEDIADJI_0079.JPG

Transportul public din municipiul Brașov și din zona metropolitană, asigurat de RATBV a intrat într-un proces de „optimizare”. Demersul este acum în etapa de planificare, iar documentația tehnică este realizată de o firmă din Budapesta, MOBILISSIMUS KORLÁTOLT FELELŐSSÉGŰ TÁRSASÁG, desemnată pentru a asigura aceste servicii de Asociația de Transport Metropolitan Brașov, prin atribuire directă.

Conform datelor disponibile pe platforma electronică de achiziții publice, în 20 septembrie, Asociația de Transport Metropolitan Brașov a achiziționat de la firma amintită servicii în valoare de 44.520 euro (fără TVA). Conform anunțului de atribuire publicat în 20 septembrie, scopul achiziției este „optimizarea transportului public pe termen scurt într-un municipiu cu 200.000-300.000 de locuitori și în zona metropolitană a acestuia”.

Contractul prevede:

  • Colectarea și analiza informațiilor privind nevoile actuale, practicile de planificare a rețelei și a graficelor de circulație (nevoile călătorilor, cadrele operaționale, limitările privind dimensiunea vehiculelor și alte restricții) prin intermediul unor solicitări de date și interviuri cu părțile implicate relevante;
  • Evaluarea sistemului actual, caracteristicile rețelei și graficelor de circulație;
  • Elaborarea modelului de rețea în software-ul DPK CityLineDesigner;
  • Definirea principiilor și a bazei conceptuale pentru optimizarea graficelor de circulație, respectiv dezvoltările conexe ale rețelei;
  • Optimizarea graficului de circulație pentru fiecare linie și grupuri de linii pentru fiecare tip de zi (Sistem de conectare a perioadelor în afara orelor de vârf; Sincronizare pe secțiunile comune; Grafice de circulație ușor de utilizat, bazate pe intervale de timp);
  • Definirea oportunităților conectate de dezvoltare a rețelei bazate pe rezultatele optimizării);
  • Modelarea optimizării planificate în software-ul DPK CityLineDesigner;
  • Comunicare continuă (online și personal) cu părțile implicate relevante Introducere și ajustare: Asistență și ajustare pe parcursul procesului de implementare (în cazul în care clientul / consiliul local ia decizia să implementeze graficele și circulație propuse); Sprijin la fața locului în perioada introducerii; Monitorizarea noii rețele și a noului grafic de circulație (45 de zile de la deschiderea serviciului);
  • Ajustarea (dacă este necesar) după perioada de testare (cu o singură ocazie).

Se negociază al doilea contract cu același consultant

Un al doilea contract, cu o valoare de 14.893 euro (fără TVA) este în procedura de achiziție, tot prin cumpărare directă. Cumpărător este tot Asociația de Transport Metropolitan Brașov, iar ofertantul este același: MOBILISSIMUS KORLÁTOLT FELELŐSSÉGŰ TÁRSASÁG.

Ce servicii urmează să fie asigurate în baza acestui contract:

  • Evaluarea rețelei și colectarea de informații relevante;
  • Monitorizarea in-situ;
  • Definirea unor oportunități de îmbunătățire punctuală, la scala mică, a rețelei de transport, centrate pe zonele rezidențiale, de birouri si comerciale recent construite în oraș și completarea legăturilor lipsă;
  • Actualizarea numerotării rutelor/ traseelor în urma procesului de optimizare;
  • Dezvoltarea hărții revizuite pentru rețeaua optimizată, în format editabil;
  • Sprijin pentru dezvoltarea broșurilor informative (3 limbi de circulație locală).

Discreție din partea autorităților brașovene

Referitor la aceste contracte nu au fost făcute publice detalii, nici de către Asociația de Transport Metropolitan, nici de către Primăria Brașov. Singurele informații publice privind optimizarea transportului în comun sunt declarațiile primarului Brașovului, Allen Coliban, în timpul unor ședințe de plen ale Consiliului Local Brașov, când edilul a anunțat că se lucrează la un proiect în acest sens.

În schimb, firma din Budapesta a anunțat în 25 ianuarie că „a fost invitată să participe la conferința autorităților și operatorilor de transport public din România (ROPAT) de la Brașov, România, în legătură cu activitatea sa privind dezvoltarea transportului public în Brașov”.

„András Ekés, directorul general al Mobilissimus, a prezentat principalele aspecte ale planificării rețelei și a orarului în Brașov: la început, dezvoltarea rețelei la scară mică, bazând-se pe principii complet reînnoite de orar și de informare a pasagerilor, precum si implementarea unui sistem de transport public urban sincronizat și previzibil, folosind instrumente moderne pentru a răspunde nevoilor în schimbare. Deși serviciul este deja popular, cu o rețea densă de peste 110 autobuze electrice, 50 de troleibuze și autobuze diesel moderne, aceste îmbunătățiri vor face și mai atractivă călătoria cu autobuzul sau troleibuzul în Brașov, cu o rețea actualizată, o structură de orar sincronizată și bazată pe intervale cadențate și un sistem atractiv de informare a pasagerilor, oferind mai multe argumente pentru ca oamenii să nu conducă pe distanțe scurte sau în centru orașului”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul companiei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.