Ziua Universităţii Transilvania din Braşov, pe 1 Martie. Programul complet al evenimentelor de la centrele culturale şi cele 18 facultăţi

Pe 1 martie, Universitatea Transilvania din Brașov sărbătorește pentru al 12-lea an consecutiv ziua Universității. Pentru a marca acest moment festiv, cele 18 facultăți ale Universității, dar și centrele ei culturale pregătesc numeroase evenimente, astfel că, pe parcursul mai multor zile, la Universitatea Transilvania vor avea loc lansări de carte, expoziții, concerte și spectacole, workshop-uri, concursuri, dar și cupa universității la șah. Programul va culmina pe data de 1 martie, cu tradiționalul concert de Ziua Universității, când pe scena din Aula Universității vor susține un concert cameral două personalități ale muzicii clasice românești: violoncelistul Octavian Lupu și pianista Raluca Rad.

Ziua Universității este un moment important, în care comunitatea academică se bucură pentru toate reușitele ei și își amintește cu recunoștință de toți cei care au făcut posibile aceste împliniri.

PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR DE ZILELE UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA

Universitatea Transilvania din Brașov este locul în care educația, cercetarea, cultura și civilizația se îmbină armonios, membrii comunității academice organizând manifestări ce au apărut ca o emulație firească în contextul rolului universității în comunitate. Aceasta este parte activă a comunității brașovene, prin acțiuni precum: „Ziua Universității”, „Stagiunea de concerte a universității”, „Festivalul Etnovember”, „Literatura iese în Oraș”, „Chamber Jazz la Universitatea Transilvania” și prin alte evenimente realizate la centrele culturale ale universității, prin conferințe și dezbateri publice sau prin evenimentele caritabile pe care le găzduiește.

Prin Centrul Muzical și cel Multicultural, universitatea a ieșit constant în comunitate. Expozițiile de sculptură, lansările de carte, întâlnirile cu personalități ale lumii artistice sau științifice sunt tot atâtea argumente în favoarea alegerii universității brașovene ca un loc firesc și normal de formare și dezvoltare a viitorilor profesioniști, indiferent de domeniul de studiu ales.

Echipa BlueStreamline, automobilul electric, școala de restaurare IL sunt alte realizări ale studenților universității realizate sub îndrumarea cadrelor didactice și care sunt deja recunoscute nu numai printre brașoveni.

Etnovember, școlile de vară pentru studenți, conferințe și workshopuri la care au participat cadre didactice și studenți, acțiuni de voluntariat, competiții sportive și spectacole cultural artistice sunt alte activități la care studenții au participat pe parcursul anilor”, unele dintre ele desfășurându-se în anul trecut în condiții speciale

Profesorii, cercetătorii, studenții și personalul administrativ al Universității Transilvania din Brașov sunt invitați să se alăture acestei sărbători și să trăiască împreună bucuria și mândria de a aparține unei prestigioase instituții academice la ascensiunea căreia pot contribui în fiecare zi.

Invitația este deschisă și pentru comunitatea brașoveană, care poate participa la evenimentele publice.

Pentru mai multe informații despre evenimentele dedicate Zilei Universității Transilvania din Brașov, vă invităm să vizitați site-ul web al universității, la rubrica Știri și Evenimente. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.