Connect with us

Cotidian

După trei ani în care a „vândut” bilete RATBV, PETrică se mută la SGR. Primăria Brașov vrea să cumpere aparate care să returneze garanția pe ambalaje

Published

on

După ce în 2021 a introdus sistemul PETrică, pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle și doze de aluminiu (prin care se acordau vouchere pentru transportul în comun), Primăria Brașov vrea să se implice în Sistemul Garanție-Returnare (SGR) și a demarat procedurile pentru achiziționarea unor sisteme tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) prin care să se colecteze de la populație ambalajele cu garanție.

Anunțul a fost făcut de primarul Brașovului, Allen Coliban, care a precizat că specialiștii municipalității brașovene lucrează la documentația pentru procedura de achiziție a 3 sisteme automate de colectare a deșeurilor de ambalaj, pentru următoarele tipuri de deșeuri: plastic (PET) cu volum între 0,1 și 3 litri; doze de aluminiu cu volum între 0,1 și 1 litru; sticle cu volum între 0,1 și 1,5 litru.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul comercianților care au o suprafață de vânzare mai mică de 200 de m.p., primăria îi invită pe aceștia să se organizeze într-o formă de asociere, cu care municipalitatea să intre în parteneriat și, astfel, să beneficieze de serviciile RVM-urilor instalate de municipalitate.

„În acest mod venim în sprijinul brașovenilor care plătesc garanție pentru ambalaje, dar și al micilor comercianți, care nu dispun de astfel de sisteme de colectare. De asemenea, luăm în calcul și posibilitatea transformării celor trei dispozitive PETrică în sisteme de preluare a ambalajelor cu garanție, în momentul în care nu vor mai exista pe piață ambalaje fără garanție”, a declarat primarul Brașovului.

Sistemele de tip PETrică funcționează în Brașov din anul 2021, printr-un proiect implementat de operatorul de salubritate Brai-Cata și Primăria Brașov. De atunci, la cele trei echipamente au fost depuse peste 8 milioane de ambalaje.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

FOTO. Haos în Livada Poștei din Brașov. Luatul copilului de la școală suspendă orice regulă

Published

on

Terminalul RATBV de la Livada Poștei din Brașov este cel mai aglomerat din oraș, iar blocajele sunt la ordinea zilei. Acolo ajung autobuzele din toate cartierele Brașovului, însă nu mijloacele de transport în comun blochează circulația. O fac autoturismele părinților care vin să își lase copiii la școală sau să îi ia acasă când se termină cursurile.

În teorie, în zonă nu ar trebui să fie probleme, pentru că sunt reguli: părinții pot intra și opri la peronul al doilea (destinată autocarelor cu turiști) între orele 7.00 -8.00 și 11.00-12.00.

În practică, conform principiului „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”, situația este total diferită: când merg să își ia copiii de la școală, unii părinți ajung mai repede. Intră în zona ce le e destinată, coboară din mașină și merg să îi aștepte pe cei mici.

Le ia multe minute, așa că banda de la „peronul părinților” se umple imediat. Ceilalți părinți parchează unde pot. Unii intra la peronul unu (unde vin autobuzele de pe linia 20), ignorând indicatorul ”Accesul interzis! Cu excepția RAT Brașov”. Aprind avariile și, în cel mai fericit caz așteaptă.

Cei care nu se încumetă să intre pe primul peron opresc în zona trecerii de pietoni dinspre Biblioteca Județeană și așteaptă, chiar dacă asta înseamnă blocarea autobuzelor.

O altă strategie a părinților este să oprească pe marginea Drumului Poienii, în zona ultimului peron pentru mijloacele de transport.

Tot acest haos este lăsat „la liber”. Șoferii autobuzelor RATBV se ceartă cu părinții, părinții se claxonează între ei, iar agenții Poliției Locale, care ar trebui să mai dea o „mână de ajutor” traficului sunt pe nicăieri, la propriu.

(Foto: Brasov Mtropolitan)

Continue Reading

Cotidian

Începe campania de curățenie de primăvară în municipiul Brașov

Published

on

Începând cu data de 09.03.2026, în Municipiul Brașov se derulează campania de curățenie de primăvară, etapizat, în toate cartierele din oraș. În cadrul acesteia,  se va interveni cu activități specifice de salubrizare, în acord cu graficele de lucru stabilite de către autoritatea contractantă. Respectarea graficului de lucrări este condiționată de evoluția temperaturilor și a condițiilor meteorologice din perioada următoare, au ținut să precizeze reprezentanții operatorului de salubritate din municipiul Brașov.

Preliminar acestei campanii, sâmbătă, 07.03.2026, echipajele operative au desfășurat lucrări pregătitoare, cum ar fi ras rigolă, stropit, măturat manual și măturat mecanizat. Această amplă acțiune a avut drept scop curățarea zonelor după sezonul rece. 

În cadrul acestui program special de salubrizare, pe domeniul public sunt amplasate recipiente de mari dimensiuni în punctele stabilite de către Primăria Brașov, destinate exclusiv deșeurilor voluminoase din gospodării, precum mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de folosință îndelungată, altele decât deșeurile de echipamente electrice și electronice, ce sunt preluate pe fluxuri separate de către operatorul autorizate pentru colectarea acestora. Pentru ridicarea deșeurilor vegetale (crengi / iarbă / etc) sau a deșeurilor rezultate din activități de reamenajare sau construcție (moloz), vă recomandăm să solicitați o ofertă de preț operatorului delegat, folosind formularul ”Solicită servicii” din pagina principală a site-ului www.comprest.ro

Continue Reading

Cotidian

FOTO. O altfel de declarație pentru mama. 8 Martie de „Cartea Recordurilor” la Școala Gimnazială nr. 2 din Brașov

Published

on

Elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr 2 „Diaconu Coresi”, alături de cadrele didactice, au decorat și în acest an gardul unității lor de învățământ, cu zeci de mii de inimioare albe și roșii, în culorile mărțișorului. Activitatea, care poate fi considerată în acest moment, un record în ceea ce privește numărul de figurine din hârtie utilizat, face parte din Proiectul educațional „Inimioare pentru mama”, aflat la a treia ediție.

Prof. înv. primar: Diumea Andreea-Roxana spune că aceasta este o activitate prin care cadrele didactice au încercat să îi facă pe elevi să lucreze cât mai bine în echipă și să colaboreze pentru a realiza o activitate inedită dedicată mamei, cea mai importantă ființă din viața fiecărui copil, din suflet pentru suflet. Și de această dată, proiectul a avut un impact deosebit asupra elevilor, mamelor, bunicuțelor  și trecătorilor, care s-au oprit să admire gardul lung de aproximativ 350 de metri, plin de cele mai frumoase și calde inimioare, care au bătut astăzi pentru toate mamele.

Proiectul educațional „Inimioare pentru mama” se află la a treia ediție și a reușit și anul acesta să aducă bucurie în inimi și zâmbet pe buze. Impactul asupra comunității locale este unul major. Acesta are rolul de a promova valorile și cultura instituțională pe care, cu mândrie, le susținem și le transmitem și elevilor noștri, elevi care vor deveni adulți la un moment dat. Bucuria celor din jur ne motivează creativitatea și trezește dorința de a fi mai buni zi de zi. Dorim ca acest proiect să rămână o tradiție, ca multe altele, și să încântăm an de an sufletele tuturor femeilor, a menționat doamna Agurița Dorinela Șerban, directorul Școlii gimnaziale nr. 2.

Continue Reading

Trending