Ramai la curent!

Politica

Ilegalitățile de la Râșnov continuă, iar senatorul Irineu Darău depune asumat al doilea denunț la DNA: Zona Valea Cetății din Râșnov, proprietate publică, devine „insula Belina” a lui Veștea și a apropiaților lui – o afacere eminamente privată

Publicat

in

Senatorul Irineu Darău a sesizat din nou Direcția Națională Anticorupție, de această dată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, săvârșită de ministrul Adrian-Ioan Veștea, în perioada în care acesta a fost primarul Râșnovului, și de actualul primar Liviu Cătălin Butnariu. (*Articol al USR Brașov)

Prin intermediari, nașul și finul au permis societății comerciale SC MIGAR TOUR SRL să construiască și să exploateze un restaurant, acolo unde trebuia să fie strict un complex sportiv – așa cum obliga contractul de comodat semnat în 2002 cu CSS Dinamo Râșnov. Printre acționarii societății comerciale s-a numărat şi alt fin al lui Veștea, Puiu Gaspar.

“Adrian Veștea și finul său, primarul Butnariu, au închis ochii și la deturnarea scopului inițial al contractului dintre Râșnov și clubul sportiv școlar, și la chiriile – mult sub prețul pieței – cerute restaurantului, și la faptul că orașul nu a primit jumătate din acești bani așa cum prevede legea. Nu o spunem doar noi, ci o arată și raportul Curții de Conturi, obținut la sesizarea noastră”, declară Irineu Darău.

În plângerea penală înregistrată, senatorul USR solicită și verificarea suspiciunilor că ministrul Adrian Veștea și primarul Lucian Butnariu ar fi beneficiat, pentru sine sau pentru alții, de foloase necuvenite, element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

Acțiunea este cu atât mai reprobabilă cu cât a fost folosit drept paravan un Club Sportiv Școlar.

Manevra de cedare a unei părți din cel mai important vad turistic al Râșnovului către patronii unei terase a început în 2002, când UAT Râșnov a acordat, în regim de comodat, Clubului Sportiv Școlar Dinamo Râșnov un teren intravilan de 5.438 mp, pentru desfășurarea activității sportive și construirea unui complex sportiv, în asociere cu o fundație interpusă din partea căreia nimeni nu și-a dat acordul pe contract, entitate care de altfel nu mai există astăzi.

De la complex sportiv s-a ajuns în fapt la un restaurant – acolo unde singura autorizație de construire este pentru un chioșc metalic de 50 mp.

Din răspunsul Curții de Conturi aflăm că, la ISJ, este înregistrat un contract de închiriere între CSS Dinamo Râșnov și SC MIGAR TOUR SRL, pe care noi nu l-am primit, la solicitarea noastră, și care nu este înregistrat la Primăria Orașului Râșnov. Cu încălcarea legii, acest contract nu a trecut nici prin licitație publică, nici prin Consiliul Local Râșnov.

Inexplicabilă este și variația continuă, de-a lungul mai multor contracte, a suprafeței închiriate de restaurant:

  • de la 300 mp  din 2010 până în 2013,
  • la 200 mp, din 2013,
  • până în 2020, când se fac măsurători topometrice și se constată că suprafața închiriată către beneficiarul privat era mai mult decât dublă – 432 mp.

Fără să denunțe contractul de comodat, care este încă în vigoare, Primăria a dezmembrat, ulterior, terenul inițial de 5438 mp în cinci parcele, în gestiunea clubului sportiv școlar rămânând numai o parcelă de exact 432 mp, pe care acesta o închiriază restaurantului ”Terasa Pe Vale”.

”Revine autorităților competente să stabilească dacă vorbim doar de abuz în serviciu în formă continuată, cu prejudicierea cetățenilor orașului Râșnov, sau și de multe alte interese conexe. Există în același timp trei contracte concurente și contradictorii: unul de comodat, unul de asociere și unul de închiriere. Situația din teren și chiriile vehiculate încalcă obiectivul contractelor de comodat și de asociere. În mod evident, domeniul public din Râșnov este o afacere de familie și de grup de interese pentru oamenii politici locali, care nici măcar nu se mai sinchisesc să disimuleze respectarea legii. Se pare că, dacă ești de partea bună a familiei și a prietenilor lui Veștea, ajungi și să ai acces preferențial și după bunul plac la domeniul public din Râșnov”, precizează Irineu Darău.

Timp de 22 de ani de la semnarea contractului de comodat, obligațiile de construire a complexului sportiv au fost pur și simplu ignorate. Între timp, cu încălcarea repetată a legii, acolo funcționează cu totul și cu totul alte activități. În plus, situația acelui teren public cu vad maxim evoluează și este clar că se pregătesc viitoare activități fără vreo legătură cu scopul inițial.

”Trebuie să înțelegem cum acest mod de administrare a fost exportat de la primăria Râșnov la conducerea județului Brașov. Mulțumesc consilierului local, Horia Motrescu, și colaboratorilor cabinetului meu senatorial pentru curaj și pentru eforturile făcute în documentarea acestui caz de exploatare a domeniului public al Râșnovului și compromiterea potențialului turistic al acestuia în folosul exclusiv al unor entități private. Mergem până la capăt”, conchide Irineu Darău.

*Articol al USR Brașov

Citește mai departe
1 Comentarii

Politica

Scenariu de rezervă la Cotroceni: Nicușor Dan ia în calcul un guvern condus de un consilier prezidențial dacă Executivul Tomac cade în Parlament

Președintele Nicușor Dan analizează posibilitatea formării unui nou guvern cu miniștri din fostele partide ale coaliției, în cazul în care Executivul propus de Eugen Tomac nu obține votul de învestitură. Potrivit unor surse politice, printre variantele discutate se află și desemnarea unui consilier prezidențial în funcția de premier

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, analizează un nou scenariu pentru formarea Guvernului, în contextul în care șansele cabinetului propus de Eugen Tomac de a obține votul de învestitură sunt considerate reduse. Potrivit unor surse politice citate de G4Media, la Palatul Cotroceni ar putea avea loc discuții privind constituirea unui executiv format din reprezentanți ai partidelor fostei coaliții, dar condus de un consilier prezidențial. Printre numele vehiculate pentru funcția de prim-ministru se află și cel al lui Radu Burnete, însă până în acest moment nu există o confirmare oficială privind o eventuală nominalizare.

Potrivit surselor citate de G4Media, este vorba despre o nouă încercare a președintelui Nicușor Dan de a influența deciziile deja luate de PNL și USR, care nu vor să mai continue o alianță cu PSD, după moțiunea de cenzură prin care PSD și AUR au demis guvernul Bolojan.

Guvernul Tomac, cu șanse reduse de a trece de Parlament

Sursele citate susțin că noua variantă ar urma să fie discutată cu liderii partidelor parlamentare din PSD, PNL, USR și UDMR, în eventualitatea în care guvernul propus de Eugen Tomac nu reușește să obțină majoritatea necesară în Parlament.

În ultimele zile, mai multe informații din zona politică au indicat că sprijinul pentru cabinetul Tomac este insuficient. Potrivit acelorași surse, formațiunea nu a reușit să obțină susținerea unor partide esențiale pentru formarea unei majorități parlamentare.

PNL și USR rămân reticente față de o nouă alianță cu PSD

Discuțiile de la Cotroceni au loc pe fondul tensiunilor generate de căderea Guvernului Bolojan prin moțiunea de cenzură susținută de PSD și AUR.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, atât PNL, cât și USR sunt rezervate în privința unei noi formule de guvernare alături de PSD. În interiorul liberalilor sunt analizate mai multe variante, inclusiv convocarea unui congres extraordinar care să stabilească direcția politică a partidului: continuarea colaborării cu PSD sau trecerea în opoziție. O poziție similară există și în USR, unde susținerea pentru o nouă coaliție cu social-democrații este limitată.

UDMR cere miniștri politici în viitorul Executiv

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formațiunea sa va susține un guvern doar dacă acesta va avea miniștri politici, inclusiv reprezentanți ai UDMR. Această condiție complică și mai mult negocierile pentru formarea unei majorități stabile, într-un moment în care partidele parlamentare încearcă să identifice o formulă viabilă de guvernare.

Tomac merge înainte cu procedura de învestire

În ciuda dificultăților politice și a refuzurilor primite din partea mai multor formațiuni parlamentare, Eugen Tomac a anunțat că nu intenționează să renunțe la mandatul de premier desemnat. Acesta a transmis că va continua procedura de învestire și va solicita votul Parlamentului, care este așteptat să aibă loc săptămâna viitoare.

Votul final din Parlament este așteptat să aibă loc săptămâna viitoare.

Citește mai departe

Politica

Guvernul Tomac, primele nominalizări. Cine sunt miniștrii propuși pentru Educație, Externe, Economie și Dezvoltare

Premierul desemnat Eugen Tomac a prezentat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună Parlamentului pentru viitorul Guvern. Din echipa aflată în negocieri fac parte diplomați, consilieri prezidențiali, rectori și specialiști din administrația publică, în timp ce mai multe portofolii-cheie rămân încă deschise.

Publicat

in

Premierul desemnat Eugen Tomac a făcut publice primele nume care ar urma să facă parte din viitorul Executiv, în timp ce negocierile pentru formarea Guvernului continuă. Din echipa aflată în construcție fac parte diplomați de carieră, profesori universitari, funcționari cu experiență și specialiști din administrația publică.

Sorin Costreie, de la Universitatea București, propus pentru Ministerul Educației

Potrivit planului prezentat de Tomac, noul Guvern va avea trei vicepremieri, unul dintre aceștia urmând să coordoneze și Ministerul Educației. Pentru această funcție a fost nominalizat Sorin Costreie, actual consilier prezidențial pentru educație și cercetare și profesor la Universitatea din București.

Ambasadorul României la NATO, propus pentru ministerul Apărării, un diplomat de carieră în locul Oanei Țoiu, la Externe

La Ministerul Afacerilor Externe este propus Luca Niculescu, diplomat și coordonator al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Niculescu este fost consilier al președintelui PSD, Sorin grindeanu.

Portofoliul Apărării ar urma să fie preluat de Dan Neculăescu, actual ambasador al României la NATO și diplomat cu experiență în domeniul securității și afacerilor strategice.

Sociologul Ionaș, un apropiat al PSD, propus pentru Ministerul Dezvoltării

Printre numele confirmate se mai regăsesc Teodor Dulceață la Ministerul Mediului, sociologul Vladimir Ionaș, de la Avangard, fost consilier al lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor este propus la Ministerul Dezvoltării și rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, pentru Ministerul Agriculturii.

Pentru Ministerul Muncii este luată în calcul Diana Morar, avocat și fost deputat, în timp ce pentru alte portofolii importante negocierile sunt încă în desfășurare.

Consilierul președintelui Da, în discuții pentru Ministerul Economiei

Pe lista numelor vehiculate pentru viitorul Cabinet apar și profesorul Adrian Papahagi pentru Ministerul Culturii, economistul Bogdan Glăvan sau un reprezentant al Băncii Naționale pentru Finanțe, Radu Burnete la Economie, Sorin Elisei la Energie, Ionuț Laurențiu Mașala la Transporturi și juristul Cosmin-Alexandru Soare-Filatov la Justiție.

În perioada următoare, lista miniștrilor va fi definitivată și prezentată Parlamentului, unde viitorul Guvern va avea nevoie de votul de încredere pentru a-și începe mandatul. În prezent, premierul desemnat încearcă să obțină sprijinul parlamentar necesar învestirii noului Executiv.

Citește mai departe

Politica

Seniorii și tinerii PSD Brașov și-au desemnat noile conduceri. Cine sunt liderii aleși

Organizațiile de seniori și tineret ale PSD Brașov și-au ales noile structuri de conducere în cadrul conferințelor desfășurate în weekend. Marilena Șerban, Aurora Dragoman, Vlad Popa și Alexandru Guzun se numără printre liderii validați prin votul delegaților.

Publicat

in

Organizațiile de seniori și tineret ale PSD Brașov și-au desemnat noile echipe de conducere în cadrul conferințelor de alegeri desfășurate în weekendul 6 – 7 iunie 2026.

Aurora Dragoman, un nou mandat în fruntea seniorilor PSD Brașov

Sâmbătă, Organizațiile Municipală și Județeană ale Seniorilor Social-Democrați Brașov și-au ales noile structuri de conducere, în prezența președintelui Organizației Naționale a Seniorilor Social-Democrați, Ion Popa. În urma votului delegaților, Marilena Șerban a fost aleasă președinte al Organizației Municipale Brașov a Seniorilor Social-Democrați.

„Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. Pentru mine, acest prim mandat înseamnă responsabilitate, muncă și dorința de a fi aproape de fiecare membru al organizației. Seniorii social democrați au experiență, au echilibru și au o legătură profundă cu oamenii. Îmi doresc ca Organizația Municipală Brașov să fie o voce activă, unită și respectată, care să contribuie la proiectele PSD Brașov și la viața comunității noastre”, a declarat Marilena Șerban.

De asemenea, Aurora Dragoman a primit un nou mandat la conducerea Organizației Județene Brașov.

„Realegerea mea în funcția de președinte al Organizației Județene Brașov a Seniorilor Social-Democrați este o onoare și, în același timp, o obligație față de colegii care mi-au acordat din nou încrederea. Seniorii PSD Brașov au fost mereu oameni de echipă, oameni implicați, oameni care au muncit pentru partid și pentru comunitățile lor. Vom continua să fim prezenți, activi și uniți, pentru că experiența noastră trebuie pusă în slujba oamenilor și a proiectelor social-democrate”, a transmis Aurora Dragoman.

Alexandru Guzun, reconfirmat la Organizația Județeană de Tineret

Procesul de reorganizare a continuat duminică, atunci când Tineretul Social Democrat (TSD) Brașov și-a desemnat noii lideri la nivel municipal și județean. Vlad Popa a fost ales președinte al Organizației Municipale TSD Brașov, iar Alexandru Guzun a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației Județene TSD Brașov.

Totodată, delegații au votat noile Birouri Permanente ale organizațiilor municipale și județene, structuri care vor coordona activitatea politică și organizatorică în următorul mandat.

La nivel județean, echipa condusă de Alexandru Guzun îi include în Biroul Permanent și pe Adriana Adam – Secretar Executiv, Dragoș Lungu – Prim-Vicepreședinte, vicepreședinții Vlad Popa, Alexandru Grideanu, Ștefan Moșescu, Alexandru Mitrofan, Ovidiu Haiduc și Sorin Mănăilescu, alături de membrii Alin Tonie, Alexandra Chivu, Cosmin Mijea, Eduard Măgureanu, Dan Cotinghiu, Loredana Nan, George Coșuleț, Darius Morar, Ana Maria Nicolaescu, Raul Dumbravă, Cristian Pîptic, Cosmin Hocioată, Daniel Ludu și Fabian Covaciu.

În organizația municipală, noul Birou Permanent TSD este coordonat de Vlad Popa și din el mai fac parte vicepreședinții Andrei Edu, Dalia Cioba, Tudor Frumuzachi, Vasile Cojenelu, Vasile Dumitru, Rareș Landa, Alexandru Burcă, Iliuță Hornoi și Cristian Sava, Nicoleta Ciobotaru – secretar, precum și membrii Letiția Jordan, Denisa Musulbaș, Sergio Negrea, Diana Demeter, Vlăduț Arghir, Horia Lungu, Sergiu Cioba, George Munteanu, George Galbîn și Ștefan Lupu.

„TSD Brașov este despre oameni, idei și implicare. Ne dorim o organizație deschisă, activă și conectată la problemele și aspirațiile tinerilor. Împreună putem construi proiecte care să producă schimbări reale în comunitățile noastre”, au transmis reprezentanții noii conduceri.

Citește mai departe

Trending