FOTO. Braşovul comunist, prin ochii studenţilor de la Universitatea din Amsterdam. Experienţă inedită pentru invitaţii Facultăţii de Sociologie şi Comunicare a UNITBV
20 de studenți din Amsterdam, care fac parte din clubul de sociologie Sociologsch EpiCentrum (SEC), au avut ocazia să cunoască Brașovul „la firul ierbii”, în cadul unui proiect al Universității Transilvania din Brașov. Împărțiți în patru echipe și având alături studenți de la Facultatea de Sociologie şi Comunicare din Brașov, ei au luat la pas Brașovul, într-o activitate de Urban Trekking, pentru a găsi locuri și simboluri reprezentative pentru perioada comunistă a orașului, unele dintre ele transformate radical în ultimii ani.
Interacţiune inedită cu istoria comunismului la Braşov
Cele patru echipe au primit o listă stabilită de profesorii Facultății de Sociologie și Comunicare, cu locuri reprezentative pentru perioada comunistă, la Braşov. Studenții au fost provocaţi să atingă minim 5 din 13 puncte, iar odată ajunși acolo, să poze reprezentative, care să dovedească prezenţa lor acolo.
Pe listă s-au regăsit locuri în care au funcţionat mari fabrici brașovene în timpul comunismului (de exemplu, fosta Uzină de autocamioane), clădiri pe care se găsesc urmele gloanțelor din timpul Revoluției din 1989 sau biserici evanghelice – unde pe plachete, sunt trecute inclusiv numele victimelor regimului comunist (de exemplu Bartolomeu, Blumăna).
Monumentul rezistenţei anticomuniste, Cimitirul eroilor Revoluţiei sau clădirile Rectoratului, Prefecturii şi Modarom, au fost alte câteva puncte de reper pentru istoria comunistă.
Din lista de sarcini primită de studenți nu a lipsit un „simbol al Epocii de Aur”, coada, la care oamenii se așezau înainte de 1989, întrebând „se dă ceva”?. Ei au avut, astfel, de identificat obigatoriu în oraş, o coadă comercială.
Curiozităţi despre comunism
După această vizită în teren, studenții și profesorii s-au întâlnit la Aula Universităţii Transilvania, unde au discutat despre cele văzute pe teren, iar profesorii au răspuns la curiozităţile celor patru echipe, legate de perioada comunistă, la Braşov.
Unii studenţi, atât români, cât şi olandezi, au fost uimiți de aspectul dezolant al halelor lăsate în paragină pe platforma Roman, iar alții au mers mai departe, încercând să afle numărul victimelor regimului comunist. O astfel de cuantificare, le-au explicat profesorii Facultăţii de Sociologie şi Comunicare, este greu de făcut, mai ales dacă nu este stabilit referențialul: dacă sunt luate în calcul persoanele care au avut de suferit de pe urma opresiunii politice, rezultă un număr. Însă, dacă analiza este extinsă și la persoanele care au fost afectate de măsurile luate de fostul regim (cum a fost, de exemplu, interzicerea avortului și a mijloacelor contraceptive) cifra este mult mai mare.
„Pentru studenți a fost o experiență interesantă, pentru că au aflat lucruri despre istoria recentă a Brașovului, dar au putut vedea și cum s-a transformat orașul. Practic, pentru studenții din Olanda, dar și pentru cei din România, a fost un experiment interesant, o cercetare exploratorie despre evoluția unui oraș. Aceste repere vizuale i-au ajutat să înțeleagă mai bine perioada comunistă, pentru că au avut termeni de comparație. Au văzut halele lăsate în paragină de la Roman și magazinele din zonă, dar au aflat că acel loc este important pentru Brașov, pentru că acolo a izbucnit revolta muncitorilor brașoveni din 15 Noiembrie 1987. Au văzut coada de pe strada Republicii (de la simigerie, n.r), dar au aflat şi despre perioada economică extrem de dificilă a României din anii 1980, când era o penurile alimentară. Au văzut urmele de gloanțe de pe clădiri și au aflat, pe scurt, istoria Revoluției din 1989, când, și la Brașov au murit numeroși oameni. Practic, ei și-au atins obiectivul. Au putut cunoaște o parte a României în mod autentic”, a declarat conf. dr. Florin Nechita, profesor al Facultăţii de Sociologie şi Comunicare de la Universitatea Transilvania.
WORTH, un proiect despre rezistenţa femeilor, în secolul XX
Explorarea Brașovului de către studenții a fost legată şi de un proiect de cercetare al Universității Transilvania, ce vizează femeile implicate în rezistența anticomunistă. WOmen in Resistance in 20th century (WORTH) este un proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului Programul Citizens, Equality, Rights and Values (CERV).
Proiectul WORTH, care implică cinci organizaţii nonguvernamentale din Italia, Slovenia, Portugalia, Polonia și România, își propune să sporească cunoașterea și înțelegerea istoriei rezistenței femeilor în timpul secolului al XX-lea în Europa. Proiectul invită la o reflecţie transnaţională asupra subiectului, în general, şi asupra rolului jucat în tranziţia democratică, în special. De asemenea, el promovează o cultură internaţională a amintirii şi oferă o inţelegere mai echilibrată a culturii de gen.
WORTH implică diverse activități destinate în primul rând tinerilor și studenților, utilizând metode de educație non-formală și tehnici de gamification. Aceste activități, cum ar fi Urban Trekking sau evenimentele Human Library (Bibliotecă vie), urmăresc să stimuleze reflecția și să implice activ tinerii. Combinând evenimente locale cu conferințe și seminarii internaționale, proiectul creează un spațiu pentru împărtășirea experiențelor și promovarea unei înțelegeri mai ample a istoriei europene.
Universitatea Transilvania din Brașov organizează și în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru examenele de admitere din cadrul universității. În luna aprilie se va organiza și o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină.
Cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat
La fel ca în fiecare an, și de această dată se vor desfășura ore de pregătire la Limba și literatura română, Limba germană, Matematică și Informatică. Lecțiile sunt susținute de cadre didactice ale Universității Transilvania din Brașov.
La Limba și literatura română cursurile încep în 20 martie și urmăresc să îi învețe pe elevi cum să analizeze stilistic textele literare și nonliterare și cum să utilizeze corect și adecvat limba română în diferite situații de comunicare. De asemenea, cursurile de pregătire la Limba și literatura română sunt axate și pe înțelegerea articulată și descrierea în concepte clare a operelor marilor clasici și prozatorilor interbelici.
Pentru limba și literatura română cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TII1, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 20.03.2026.
Pentru limba germană cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TP4, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 14.04.2026.
La matematică se abordează noțiuni de algebră, de analiză matematică, trigonometrie și geometrie, iar cele de informatică cuprind noțiuni de algoritmi, grafuri,
Pentru matematică și informatică cursurile se vor desfășura în format on-line și vor fi disponibile pe platforma edu.unitbv.ro, conform programării, începând cu data de 12.03.2026 (matematică) și 11.03.2026 (informatică).
Pregătire pentru admiterea 2026
Ca o noutate, în acest an se organizează cursuri de pregătire pentru proba practică obligatorie de admitere la Facultatea de Educație fizică și sporturi montane. În perioada 14-20 iulie, în sala (mică) de jocuri sportive a Facultății, cadrele didactice de specialitate vor susține ore de antrenament pentru „testarea capacității motrice generale”, în cadrul cărora se va exersa traseul aplicativ al probei practice și exercițiile motrice necesare susținerii testării. Programul complet de desfășurare va fi anunțat la începutul lunii iulie.
Și la Facultatea de Muzică se vor organiza cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, începând din luna aprilie. Orele de pregătire gratuite vor fi susținute de profesori ai facultății, la specializările Muzică (Teoria Muzicii, Solfegiu, Dicteu), Interpretare Muzicală – instrumente (pian, vioară, violă, chitară, flaut, clarinet și saxofon) și Interpretare Muzicală – Canto.
La Facultatea de Medicină simularea examenului de admitere se va organiza în data de 25 aprilie. Detaliile organizatorice vor fi afișate pe site-ul medicină.unitbv.ro la începutul lunii aprilie.
Toate cursurile sunt gratuite. Acestease adresează atât elevilor din clasele a XI-a și a XII-a cât și altor persoane care doresc să susțină în acest an examenul de bacalaureat sau /și examenele de admitere la universitate.
Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.
UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.
A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare
Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.
Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.
Evoluție constantă și recunoaștere internațională
Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.
La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.
Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.
Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.
Gesturi mici, impact mare pentru mediu
În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:
să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
să scoată încărcătoarele din priză,
să evite folosirea aparatelor electrice mari.
Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.
Educație prin exemplu
Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.