Irineu Darău: “Este dezamăgitor cum primarul ales la Bod ca independent își schimbă acum afilierea politică în favoarea PSD”

Mare este dezamăgirea oamenilor onești față de trădarea actualului primar Sergiu Arsene, fost independent, și a unui grup de susținători ai săi. Mai mulți politicieni locali din comuna Bod care mimau moralitatea și reforma au ales migrarea politică oportunistă și încălcarea promisiunilor făcute comunității locale. (*Aeticol al USR Brașov).

Primarul Sergiu Arsene, ales în 2020 de cetățeni pe baza unei candidaturi independente – atunci și cu susținerea USR – a ales să să alăture PSD. Bodenii au mai putut constata cu surprindere că niște oameni care promiteau verticalitate și reformă în politică au înființat la nivel local filială REPER și au transformat-o în brelocul PSD.

USR și Alianța Dreapta Unită au rămas pe calea corectă și au păstrat o poziție fermă și clară: NU vor fi susținuți primarii pesediști.

Și mai interesant este faptul că actualul viceprimar Gheorghe Bodean, cu mandat din partea PNL, apare acum pe lista de candidați la Consiliul Local din partea REPER. Iar jocurile politice de la nivel local nu se termină aici. Bogdan Pleșea, fostul viceprimar cu mandat tot din partea PNL, demis din funcție în anul 2022, candidează acum la Primăria Bod din partea PNL. Consilierii ALDE Alexandru Dobre și Ciprian Șandru au trecut la PNL, iar Vasile Zamfir, fostul președinte al Filialei Locale PSD Bod a ales AUR.

Așadar, pentru alegerile din 9 iunie, combinațiile actualilor consilieri locali se văd pe listele de candidaturi. Aceste migrații politice arată o gravă lipsă de integritate și un mare dispreț față de voința alegătorilor.

“Este dezamăgitor să vedem cum un primar ales ca independent își schimbă acum afilierea politică în favoarea PSD. Și este și mai dezamăgitor când alți așa-ziși lideri și reformiști își trădează echipa, valorile și alegătorii, migrând la alte partide și alegând să susțină un primar pesedist. Ne delimităm clar de orice astfel de gesturi și compromisuri” – a declarat senatorul Irineu Darău, candidatul Alianței Dreapta Unită la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov și președinte județean al USR Brașov.

Claudia Crăciun, candidata Alianței Dreapta Unită pentru funcția de primar al comunei Bod

Claudia Crăciun este candidata Alianței Dreapta Unită la funcția de primar al comunei Bod. Claudia are alături echipa Alianței Dreapta Unită pentru Consiliul Local. Împreună, ei reprezintă singura șansă pentru o guvernare transparentă și onestă în comuna Bod.

“Noi, echipa Alianței Dreapta Unită, suntem hotărâți să ne respectăm angajamentele față de cetățeni și să asigurăm o administrație locală dedicată adevăratelor nevoi ale comunității. Vom restabili încrederea oamenilor în administrația locală și vom lucra pentru bunăstarea comunei Bod, fără niciun fel de compromisuri politice.” – a adăugat Claudia Crăciun.

Cod mandatar financiar: 21240009

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.