Ramai la curent!

Cotidian

Brașovul a ajuns „orașul șobolanilor cu covrigi în coadă”. Rozătoarele s-au obișnuit deja cu oamenii, în timp ce Primăria anunţă abia acum „a doua campanie de deratizare”

Publicat

in

De mai multă vreme, Brașovul este invadat de șobolani. Campania în care operatorul de dezinsecție, dezinfecție și deratizare a montat în orașul dispozitive în care era plasată otravă pentru șoareci și avea grijă să le alimenteze constant, pare a fi devenit o amintire. Sau poate nu a avut succes. Cert este că, șobolanii au început să se înmulțească, iar în multe locuri din Brașov se plimbă fără nicio teamă pe trotuare, pe lângă farmacii, magazine alimentare, prin parcuri, pe la platformele de deșeuri.

Probabil că nu au ajuns la „numărul critic” până acum astfel încât și Primăria Brașov să conștientizeze că orașul are o problemă şi să ia mai repede măsuri. În mai multe rânduri, până acum, rozătoarele au putut fi văzute chiar ziua în amiaza mare, în locuri intens circulate, semn că s-au obişnuit cu oamenii. Chiar şi azi, unul dintre cititorii noştri ne-a trimis imaginile alăturate, din staţia RATBV de la Tractorul.

Municipalitatea a anunţat o nouă campanie de deratizare după 1 august

După mai multe plângeri din partea cetăţenilor, mai mult sau mai puţin oficiale, Municipalitatea a anunţat azi, în al doisprezecelea ceas, că urmează „a doua etapă de deratizare” pe domeniul public şi privat, din acest an, la 1 august.

Campania se va desfășura cu 20 de echipe, în perioada 1 – 7 august, în intervalul orar 8.00-20.00, în funcție de condițiile meteo, au anunţat reprezentanţii Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Acțiunea de deratizare constă în amplasarea – în stațiile de intoxicare montate în jurul blocurilor de locuințe, lângă gardurile vii de pe domeniul public, în parcuri, în vecinătatea locurilor de joacă, a platformelor de gunoi, în curțile unităților de învățământ și în alte zone din municipiu – a substanțelor raticide, sub forma de pastă. Stațiile de intoxicare sunt de culoare neagră, prevăzute cu sistem de închidere, rezistente la umezeală, care să nu permită accesul copiilor sau al animalelor la substanța raticidă.

Produsul utilizat este Colbrom, sub formă de pastă de culoare albastră, produs avizat de Ministerul Sănătății.

Antidotul, în caz de intoxicare accidentală, este vitamina K, pe care operatorul care gestionează activitatea de deratizare, Coral Impex SRL, o asigură Spitalului Județean de Urgență Brașov.

Deși stațiile de intoxicare sunt astfel proiectate pentru a nu permite accesul altor animale la substanța raticidă, posesorii de animale sunt rugaţi ca, în zonele unde s-a aplicat tratamentul pentru combaterea rozătoarelor, să țină câinii în lesă, ca o măsură suplimentară pentru a se asigura că nu intră în contact, accidental, cu produsele raticide.

Ce boli pot produce şobolanii şi alte rozătoare

Rozătoarele pot transmite boli foarte grave, printre care reamintim:

  • Leptospiroza, cea mai comună boală transmisă de către șobolani, specifică atât animalelor, cât și oamenilor. Putem să ne îmbolnăvim în momentul în care intrăm în contact cu apa, alimentele sau solul contaminate cu urina sau fecalele rozătoarelor infestate. Simptomele seamănă foarte mult cu gripa și apar după o perioadă de incubație de 20 de zile. Este esențial ca boala să fie tratată din timp; dacă se agravează, poate duce la insuficiență renală, hepatită sau meningită, producând, în unele cazuri, decesul persoanei;
  • Hantavirusul poate fi inhalat sau transmis prin intermediul unei mușcături, prin intermediul fecalelor și urinei rozătoarelor ori prin intermediul mâncării contaminate. Simptomele nu apar imediat, ci chiar și după 5 săptămâni, și sunt confundate cu simptomele gripei. Acestea includ: oboseala, febra, dureri musculare în coapse, șolduri, spate și umeri, dureri de cap, amețeală, frisoane, precum și dureri abdominale, greață sau diaree. Ulterior, pot apărea simptome de afecțiuni ale aparatului respirator, ca, de pildă, insuficiență respiratorie și tuse. Rata de mortalitate la boala respiratorie provocată de acest virus este de 38%.
  • Coriomeningita Limfocitară (CML), o infecție transmisă de șoarecele de casă. Se estimează că aproximativ 5% dintre șoarecii de casă pot purta acest virus și pot infesta și alte rozătoare, ca, de pildă, hamsterii. Transmiterea virusului se face asemănător  hantavirusului, doar prin contactul cu rozătoarele bolnave. Nu a fost raportată până acum transmiterea de la o persoană la alta, însă poate fi vorba de un risc în cazul mamă-fetus. În cazul îmbolnăvirii, necesită spitalizare, altfel efectele pot fi mortale.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending