Ramai la curent!

Investitii

Hotelul Capitol din Brașov, în șantier timp de 4 ani. Clădirea va intra în reparații capitale

Publicat

in

Aflată de mulți ani în conservare, clădirea Hotelului Capitol va intra în reparații capitale, urmând ca după finalizarea lucrărilor, unitatea de cazare să fie redeschisă sub brandul Mercure. „Capitolul” este în proprietatea Aro Palace, care a făcut anunțul modernizării hotelului încă de anul trecut, însă proiectul nu a trecut de atunci de etapa avizelor, autorizațiilor și acordurilor. Multe luni, dosarul a fost în analiza Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Brașov, iar în această perioadă proiectul este în procedura de avizare la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. După ce se vor obține toate avizele și autorizațiile, lucrările de modernizare vor dura 48 de luni, ceea ce înseamnă că, în cazul în care lucrările vor începe în acest an, lucrările vor fi gata în anul 2028.

Conform memoriului tehnic depus la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, la clădirea hotelului sunt necesare intervenții ample pentru modernizarea ei în vederea respectării criteriilor actuale legate de asigurarea căilor de evacuare în caz de incendiu, asigurarea de căi de acces pentru persoane cu dizabilități. În documentație se mai arată că soluția optimă din punct de vedere tehnico-economic o reprezintă dezafectarea parțială a clădirii, reconstruirea și recompartimentarea acesteia precum și adaptarea ei la dotări care să corespundă noilor standarde de confort, consumuri și eficientă energetică.

După reabilitarea clădirii și reconfigurarea spațiilor interioare, vor fi amenajate și zonele de cazare și celelalte funcțiuni.

Ce spații vor fi amenajate în noul hotel:

Subsol :

✓ sala fitness
✓ grupuri sanitare si vestiare client fitness
✓ spații pentru personal (vestiare, grupuri sanitare, cantină)
✓ birou personal întreținere și administrativ (birou H.K.)
✓ spații de depozitare
✓ spații tehnice
✓ adăpost de protecție civilă (se va păstra și renova cel existent)
✓ circulații de serviciu
✓ noduri de circulație pe verticală (scări, lifturi)

Parter :

✓ lobby recepție
✓ lobby bar
✓ business center
✓ restaurant
✓ grupuri sanitare clienți
✓ bucătărie
✓ birouri administrative
✓ spațiu comercial
✓ anexe administrative (depozite, cameră deșeuri, cameră bagaje)
✓ spații tehnice
✓ circulații de serviciu
✓ noduri de circulație pe verticală (scări, lifturi)

Mezanin:

✓ săli de conferințe
✓ foyer conferințe
✓ grupuri sanitare clienți conferințe
✓ executive board room
✓ grupuri sanitare board room
✓ fitness
✓ grupuri sanitare fitness
✓ camere de cazare tip suită
✓ coridor cazare
✓ circulații publice
✓ anexe administrative (cameră curățenie, oficiu nivel cazare, depozit mobilier,
oficiu deservire board room)
✓ grup sanitar pentru persoane cu dizabilități
✓ circulații serviciu
✓ noduri de circulație pe verticală (scări, lifturi)

Etajele 1-6 (total unități de cazare: 179 camere):

✓ camere de cazare standard, camere pentru persoane cu dizabilități, suite
✓ hol lifturi și coridor cazare
✓ anexe administrative (oficiu nivel, grup sanitar cameriste, depozite de rufe)
✓ circulații serviciu
✓ noduri de circulație pe verticală (scări, lifturi)

Etaj 7:

✓ bar restaurant
✓ grupuri sanitare clienți
✓ oficiu bucătărie
✓ balcon
✓ anexe administrative (spațiu depozitare, cameră deșeuri, grup sanitar personal)
✓ hol lifturi
✓ circulație serviciu
✓ spațiu tehnic
✓ noduri de circulație pe verticală (scări, lifturi).

Investiția este estimată la 11 milioane de euro, iar anul trecut reprezentanții Aro Palace anunțau că lucrările vor fi gata în anul 2025.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Trei constructori își dispută contractul pentru noul pod de la Podu Oltului. Investiție de peste 22 milioane de lei, gestionată de Consiliul Județean Brașov

Trei oferte au fost depuse pentru construcția noului pod de la Podu Oltului, o investiție de peste 22 milioane de lei, necesară pentru înlocuirea unei structuri vechi și periculoase.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a făcut un nou pas pentru înlocuirea podului de pe DJ 112, din localitatea Podu Oltului, după ce trei oferte au fost depuse în cadrul licitației pentru execuția lucrărilor.

Potrivit autorităților, două firme și o asociere de companii s-au înscris în procedura derulată prin SEAP, documentațiile fiind deja în etapa de evaluare tehnică. Contractul are o valoare estimată de peste 22,4 milioane de lei (cu TVA), iar oficialii județeni speră ca lucrările să înceapă cât mai curând.

Investiția este considerată una urgentă, în condițiile în care vechiul pod, construit la începutul secolului trecut, se află într-o stare avansată de degradare și prezintă risc de prăbușire. Acesta asigură legătura locuitorilor din zonă cu DN 11, una dintre principalele artere rutiere din județ.

„Siguranța cetățenilor din Podu Oltului și a tuturor celor care tranzitează zona este prioritară pentru noi, având în vedere că gestionarea rețelei rutiere de interes județean este atributul nostru. Vechiul pod și-a depășit de mult durata de viață, iar gradul de uzură nu ne mai permitea nicio amânare. Suntem pregătiți să investim peste 22 de milioane de lei pentru a construi de la zero o structură modernă, capabilă să preia traficul greu și să asigure o conexiune rapidă cu DN 11. Ne dorim un constructor serios, care să ridice rapid varianta provizorie și să înceapă lucrările la noul pod”, a declarat Adrian-Ioan Veștea.

Planul autorităților prevede realizarea, într-o primă etapă, a unui pod provizoriu pentru menținerea circulației, urmând ca ulterior vechea structură să fie demolată și înlocuită cu una modernă.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Șantier pe strada Victoriei: investiție de milioane pentru rețeaua de canalizare din Ghimbav. Localnicii, însemnați să caute parcări alternative până la finalul lucrărilor

Lucrările de reabilitare a canalizării pe strada Victoriei din Ghimbav au început și vor dura până în luna mai, autoritățile promițând rezolvarea unor probleme vechi ale infrastructurii.

Publicat

in

După mulți ani de așteptări, ghimbășenii din zona străzii Victoriei vor scăpa de problemele legate de rețeaua de canalizare. Lucrările de înlocuire a vechilor conducte au început în 20 aprilie, când au început să fie aduse pe șantier utilajele. Lucrările se realizează pe segmentul Promenadă – DN 1 și fac parte din Contractul de Extindere și reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea, în valoare totală de aproximativ  27,72 milioane de lei, fără TVA. Lucrările se vor desfășura pe o lungime de 360 de metri, pe partea carosabilă, circulația rutieră urmând a fi restricționată pe o bandă.

Pentru a asigura front de lucru constructorului, Primăria Ghimbav a montat deja garduri, care vor delimita porțiunile afectate de săpături. În plus, primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra, a făcut un apel către locuitorii din zonă, aceștia fiind rugați să nu mai parcheze pe strada Victoriei, pentru a asigura front de lucru constructorului.

Lucrările sunt estimate să fie finalizate pe data de 8 mai, după cum a precizat, pentru Gazeta de Ghimbav, purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov, Alina Bălătescu.

Un disconfort necesar

„Îi rugăm pe cetățeni să folosească zonele alternative de parcare. Pe lângă parcarea de lângă turnul de apă, mașinile pot fi parcate pe strada Lungă sau pe strada Gării, unde este parcarea din fața barăcilor. De asemenea, poate fi folosită parcarea din fața Restaurantului Diamant, unde am vorbit cu patronul societății, care ne permite să folosim acea platformă”, a declarat Fliundra.

Acesta a amintit că, în mod clar, va fi un disconfort temporar pentru cetățeni, însă, după finalizarea lucrărilor nu vor mai exista problemele istorice ale canalizării de pe această stradă.

Lucrările de pe str. Victoriei sunt realizate printr-un proiect cu finanțare  europeană, obținută de Compania Apa Brașov. Proiectul include intervenții la rețelele de apă și canalizare de pe 11 străzi din Ghimbav (Pieții, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii, Victoriei).

Citește mai departe

Investitii

Vom avea autostrada Ploiești – Brașov, dar nu știm când. Declarații savuroase ale directorului CNIR

Autostrada Ploiești – Brașov rămâne în faza studiilor, însă autoritățile anunță depășirea unui blocaj important privind investigațiile geotehnice. Deși proiectul avansează, termenul de finalizare rămâne incert.

Publicat

in

Proiectul Autostrăzii Ploiești – Brașov continuă să avanseze lent, fiind încă în etapa elaborării Studiului de fezabilitate, în ciuda importanței sale strategice pentru zona centrală a României și pentru Valea Prahovei. Investiția a fost blocată în repetate rânduri în ultimii ani, de probleme birocratice, modificări de traseu și dificultăți tehnice, aspecte semnalate frecvent și în analizele publicate de Brașov Metropolitan.

Într-o intervenție recentă, directorul Compania Națională de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu, a transmis un mesaj optimist privind realizarea proiectului, chiar dacă nu a putut avansa un termen clar pentru finalizare. Întrebat dacă autostrada va deveni realitate într-un orizont de timp previzibil, acesta a răspuns:

„Ea va fi va deveni necesară. Odată ce o să avem finalizată Autostrada Sibiu-Pitești, într-un fel sau altul se va face și Ploiești-Brașov. Deja se face zona montană a A8 (Ungheni – Iași – Târgu Frumos – Pașcani – Târgu Neamț – Poiana Largului – Ditrău – Târgu Mureș, n.r.) unde puțină lume îi dădea șanse și unde am lucrat la studiul de fezabilitate și iată ce ține de noi. Acum suntem destul de avansați și Ploiești-Brașov și va deveni din ce în ce mai presantă realizarea acestei autostrăzi. Plus că este la rând în execuția autostrăzilor montane, să zic așa”.

Declarațiile vin într-un moment în care autoritățile au reușit să depășească un blocaj tehnic important. După negocieri îndelungate cu prestatorul responsabil de studiile geotehnice, CNIR a aprobat tema necesară realizării forajelor pe întreg traseul viitoarei autostrăzi.

„Știți că eram într-un impas cu acest contract și am ajuns la o înțelegere cu prestatorul. Am aprobat tema geotehnică. Eram într-un impas. Da, eram într-un blocaj cu prestatorul în ceea ce privește execuția forajelor, care încerca să maximizeze cumva contractul, să-l execute în zonele cele mai ușoare. Noi am impus ca aceste foraje să fie executate pe întreg aliniamentul, astfel încât să avem o informație cât mai corectă pentru a defini un studiu de fezabilitate cât mai corect în baza căruia să putem merge mai departe cu obiectivul. Am stabilit poziția fiecărui foraj. prin raportare la structurile și tunelurile proiectate pe acest aliniament de la Ploiești până la Brașov. Aici erau practic divergențele între noi și prestatori, unde să fie făcute forajele și până la cea adâncime, astfel încât să ne încadrăm în totalul metrilor liniari de foraj prevăzuți pe acest contract”, a declarat directorul CNIR.

Estimări: Studiul de Fezabilitate va fi gata la finele anului viitor

Potrivit estimărilor actuale, Studiul de fezabilitate ar putea fi finalizat la jumătatea anului viitor, urmând să stabilească și costul real al investiției. În prezent, valoarea proiectului este estimată la aproximativ 5,6 miliarde de lei, însă aceasta ar putea suferi modificări semnificative în funcție de evoluția pieței.

„Vedeți după cum fluctuează prețurile în ziua de azi, în funcție de combustibil și așa mai departe”, a explicat Budescu.

Chiar și în aceste condiții, rămân semne de întrebare legate de următoarele etape, inclusiv modul în care va fi atribuit contractul pentru execuție.

„Va trebui o decizie și o discuție în cadrul ministerului să vedem dacă se continuă mai departe cu proiectul tehnic sau dacă licităm proiectare și execuție (…) După cum vedeți, avem licitații pe care le am lansat și din păcate trenează destul de mult în contestații”, a încheiat directorul CNIR.

Conform analizelor, Autostrada Ploiești – Brașov este considerată una dintre cele mai dificile și costisitoare investiții rutiere din România, în special din cauza sectorului montan, unde sunt necesare numeroase tuneluri și viaducte. În acest context, chiar dacă proiectul avansează, finalizarea sa rămâne, deocamdată, greu de estimat.

Citește mai departe

Trending