Ramai la curent!

Cotidian

VIDEO. Brașovul are, din nou, pom de Crăciun în Piața Sfatului. Bradul are dimensiuni impresionante

Publicat

in

Bradul de Crăciun ce va fi împodobit pentru sărbătorile de iarnă din acest an a ajuns miercuri în Piața Sfatului. Bradul a fost adus de pe o păşune din Poiana Braşov, fiind transportat spre oraş după ora 01.00 noaptea.

Reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat că în acest an, orașul nostru are, din nou, cel mai înalt brad de Crăciun natural din România, cu o înălțime de 29 de metri. Acesta este, de asemenea, unul dintre cei mai înalți brazi pe care i-a avut Brașovul până acum. Greutatea lui este de aproximativ 17 tone. Bradul a fost adus din zona de pășune din Poiana Brașov (de lângă Stâna Turistică), de pe proprietatea municipiului Brașov.

Vezi bradul de Crăciun din Piaţa Sfatului AICI. Şi pepagina Visit Braşov Romania

Tăierea bradului a început dis de dimineață, iar spre Piața Sfatului a plecat după ora 01.00, după ce s-a eliberat traficul din Brașov. În Piata Sfatului, arborele a fost dezlegat, ridicat de pe platformă cu o macara specială și fixat în suportul special.

Costurile brazilor de Crăciun, în 2024

Conform contractului semnat de Primăria Braşov şi Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, tăierea, transportul și montarea bradului de Crăciun în Piața Sfatului, precum și demontarea lui, după perioada sărbătorilor, costă 71.147 de lei (TVA inclus). Bradul propriu-zis nu va costa nimic, întrucât el va fi adus din prădurile aflate în proprietatea Brașovului.

Pe lângă brazi principal din Piața Sfatului, în oraș vor mai fi alții trei pomi de Crăciun. Aceștia vor fi montați în Piața Unirii, Piața Enescu și la Primăria Brașov. Fiecare dintre ei va avea înălțimea de aproximativ 10 metri și vor fi livrați și montați tot de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt până la data de 15 noiembrie.

Tăierea, transportul, amplasarea și demontarea celor trei brazi costă 21.363 lei (TVA inclus).

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Metrom a fost absorbit de Carfil. În urma fuziunii, Județul Brașov va administra parcurile industriale printr-o singură companie

Fuziunea dintre Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc a fost aprobată de Registrul Comerțului, iar Metrom a fost radiată ca societate distinctă. Consiliul Județean Brașov mizează pe reducerea costurilor și pe consolidarea unui pol industrial mai puternic.

Publicat

in

Procesul de fuziune dintre cele două societăți care administrează parcurile industriale aflate în proprietatea Consiliului Județean Brașov a fost finalizat oficial la sfârșitul lunii mai. Începând cu 29 mai 2026, Metrom Industrial Parc SA a fost radiată din Registrul Comerțului, iar activitatea sa a fost preluată integral de Carfil Industrial Parc SA, a anunțat CJ Brașov.

Decizia marchează încheierea unui demers început în primăvara anului trecut, când administrația județeană a decis să unească cele două societăți pe care le deține în totalitate.

Fuziunea a fost aprobată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, iar de acum înainte administrarea celor două platforme industriale va fi realizată printr-o singură companie.

Carfil Industrial Parc SA își păstrează denumirea, dar patrimoniul se extinde prin preluarea activelor Metrom

Carfil Industrial Parc SA își păstrează denumirea, sediul și forma juridică actuală, însă patrimoniul său a fost extins prin preluarea activelor deținute de Metrom. Totodată, angajații societății absorbite au fost transferați către noua structură, în condițiile prevăzute de legislația muncii.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, Consiliului Județean Brașov, analiza care a stat la baza fuziunii s-a desfășurat pe parcursul ultimului an și a vizat atât situația activelor și capacităților de producție, cât și modul în care cele două entități pot funcționa mai eficient sub aceeași administrare. Miza principală a reorganizării este reducerea costurilor administrative și simplificarea procesului de luare a deciziilor. În același timp, administrația județeană urmărește consolidarea poziției Carfil Industrial Parc pe piață și creșterea atractivității pentru investitori.

„Finalizarea procesului de fuziune dintre Carfil și Metrom marchează începutul unei noi etape de dezvoltare și performanță industrială la Braşov. Obiectivele pe care le urmărim în urma implementării acestui proces sunt optimizarea activităţii societăţii de administrare a parcurilor, îmbunătățirea performanțelor economico-financiare, organizaționale, manageriale, dar şi consolidarea unui pol de dezvoltare industrială mai puternic la Braşov. Ca urmare a fuziunii, vom reduce costurile administrative, vom asigura o gestionare eficientă și unitară a patrimoniului județului şi vom eficientiza actul de decizie la nivelul activităţii parcului industrial unificat. De asemenea, ne propunem să consolidăm poziția pe piață a societății Carfil Industrial Parc SA şi să-i creştem puterea de negociere în relaţia cu partenerii şi clienţii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Ambele parcuri industriale au încheiat anul pe profit

Fuziunea pune capăt existenței separate a celor două companii și concentrează administrarea principalelor active industriale ale județului într-o singură entitate, care va gestiona un patrimoniu mai extins și va reprezenta punctul central al strategiei de dezvoltare industrială a administrației județene.

Ambele societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană a încasat dividende de aproape 870.000 de lei.

Citește mai departe

Trending