Ramai la curent!

Prima Pagina

De astăzi se schiază pe partea superioară a domeniului schiabil din Poiana Brașov. Ce pârtii sunt deschise și care sunt tarifele pentru transportul pe cablu

Publicat

in

Din 18 decembrie, ora 9.00, se schiază pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul. În acest moment pe pârtiile din partea superioară stratul de zăpadă bătută este între 30 și 50 de cm. Conform anunțului Primăriei Brașov se poate schia în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia.

Reprezentanții firmei Comprest SA, care administrează domeniul schiabil, au precizat că în zilele următoare, când temperaturile va continua să producă zăpadă artificială și pe pârtiile din partea inferioară, acolo unde deja sunt mai multe depozite, astfel încât să poată fi amenajate și pârtiile din această zonă a orașului.

Facilități în sezonul de schi 2024 – 2025

Cetățenii care au domiciliul în Brașov beneficiază, în fiecare zi de miercuri, de o reducere de 50% la ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum și cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.

Persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, după caz, vor beneficia de o reducere cu 10% a tarifului pentru cartela urcare-coborâre. Ei vor primi sprijin din partea personalului deservent pentru accesul în siguranță la instalațiile de transport pe cablu. De asemenea se vor asigura condiții pentru acces în siguranță pe anumite sectoare de pârtii a persoanelor cu handicap, cu sprijinul și sub supravegherea personalului școlii de schi Ana Teleferic.

Cartelele achiziționate în sezonul 2023 – 2024 și rămase neconsumate la finalul acestuia, atât pentru puncte, cât și pentru cele cu ore sau zile, vor putea fi utilizate și în acest sezon.

Instalații pe cablu și cum se pot procura tichetele de acces

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.

Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul trebuie să-și creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.

De asemenea, accesarea opțiunilor valabile pentru „Miercurea brașovenilor“, se poate poate face și online, pe site-ul skibv.ro. Site-ul a implementat un sistem în care utilizatorul, care are deja un cont înregistrat, trebuie să încarce un selfie în care să apară clar portretul și cartea de identitate, ținută în apropierea feței. Validarea solicitării durează câteva minute, iar ulterior acesteia în urma unui refresh al browserului, utilizatorul vede pe site mesajul „Cont eligibil pentru Miercurea brașovenilor“. Reducerea de 50% se va aplica automat în pagina Finalizare comandă, doar pentru produsele incluse în acest program. Mai multe detalii sunt oferite pe site.

Trei linii de transport în comun

Din 18 decembrie sunt redeschise liniile de transport în comun 60 – care face legătura între Park&Ride-ul din Poiana de jos și stația inferioară a telegondolei – și 100, cea care face legătura între gară și Poiana Brașov. Acestea se adaugă liniei 20 (Livada Poștei – Poiana Brașov). Graficul de circulație poate fi consultat pe site-ul operatorului de transport, ratbv.ro, secțiunea „Orare și trasee”.

TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN  POIANA BRASOV SEZON 2024-2025

TIP CARTELAADULŢICOPII 6 – 12   ANI
TELECABINE
URCARE SIMPLĂ40 LEI25 LEI
URCARE ŞI COBORÂRE65 LEI35 LEI
COBORÂRE40 LEI25 LEI
TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI
10 puncte70 LEI40 LEI
20 puncte130 LEI65 LEI
30 puncte180 LEI100 LEI
60 puncte320 LEI170 LEI
80 puncte380 LEI210 LEI
120 puncte550 LEI300 LEI
240 puncte930 LEI490 LEI
Cartela de sezon personalizata si netransmisibila 5.000 LEI3.000 LEI
ABONAMENTE
De la ora 1100175 LEI105 LEI
De la ora 1300140 LEI70 LEI
De la ora 140090 LEI55 LEI
4 ore (de la prima intrare in ziua cumpărării)165 LEI100 LEI
1 zi220 LEI130 LEI
2 zile370 LEI195 LEI
3 zile 510 LEI265 LEI
4 zile620 LEI330 LEI
5 zile730 LEI380 LEI
6 zile830 LEI445 LEI
10 zile din sezon(consecutive sau nu)1.550 LEI890 LEI
20 de ore din sezon (timp minim 1 h )720 LEI390 LEI
1 oră bandă35 LEI
2 ore bandă45 LEI
10 puncte bandă50 LEI
20 puncte bandă90 LEI
30 puncte bandă110 LEI
4 ore bandă65 LEI
6 puncte bandă35 LEI
1 zi covor rulant90 LEI
GARANTIE CARTELA 20 LEI 20 LEI

NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU Sezon 2024 – 2025

INSTALATIE DE TRANSPORT PE CABLU POIANA BRASOVLUNI -DUMINICA In perioadele07.12.2024 –31.12.202420.01.2025 –20.02.2025  VINERI -DUMINICAIn perioadele 03.01.2025 – 05.01.202510.01.2025 – 12.01.2025     17.01.2025 – 19.01.202521.02.2025 –  23.02.202528.02.2025 – 02.03.2025 LUNI – JOIIn perioadele01.01.2025 – 16.01.202524.02.2025 – 20.03.2025        LUNI –DUMINICAIn perioada03.03.2025 – 30.03.2025
TELECABINA CAPRA NEAGRĂ  6 PUNCTE6 PUNCTE5 PUNCTE5 PUNCTE
TELEGONDOLA POSTAVARUL 6 PUNCTE6 PUNCTE5 PUNCTE5 PUNCTE
TELECABINA KANZEL5 PUNCTE5 PUNCTE4 PUNCTE4 PUNCTE
TELESCAUN RUIA4 PUNCTE4 PUNCTE3 PUNCTE3 PUNCTE
TELESCAUN LUPULUI3 PUNCTE3 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE
TELESCHI  BRADUL2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE
TELESCHI RUIA2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE
TELESCHI SUBTELEFERIC2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE2 PUNCTE
TELESCHI STADION1 PUNCT1 PUNCT1 PUNCT1 PUNCT

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Femeile din PSD și-au ales noile structuri de conducere. Noii lideri sunt… vechii lideri, dar fără fosta președintă Camelia Bertea

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales noua conducere. Ioana Adriana Henegar a obținut un nou mandat la nivel municipal, iar deputatul Ariana Bucur a fost aleasă președinte al organizației județene.

Publicat

in

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales, la data de 12 iunie 2026, noile echipe de conducere în cadrul Conferinței de alegeri, în cadrul unui eveniment la care au participat membre ale organizației, reprezentanți ai PSD Brașov și lideri ai structurilor social-democrate din municipiu și județ.

OFSD Municipiul Brașov, tot sub coordonarea Ioanei Henegar

În urma votului exprimat, Ioana Adriana Henegar, consilier local la Brașov, a fost realeasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Municipiul Brașov. Biroul Permanent Municipal al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ioana Adriana Henegar, în calitate de președinte, funcția de prim-vicepreședinte este ocupată de Raluca-Cristina Dan, iar funcția de secretar de Andreea-Gabriela Suciu.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Elena-Loredana Pleșcan, Ștefania-Florentina Simon, Nicoleta-Claudia Ilie, Margareta Szekely și Corina-Maria Preda.

Membre ale Biroului Permanent Municipal sunt Antonia Richea, Paula-Bianca Drăgoi, Diana Chioșa, Elena Varză-Drăghici, Lavinia Fătu, Valentina Tănase, Ioana Matei, Geanina Climescu și Laura Ghibea.

OFSD județul Brașov va fi condus de Ariana Bucur

De asemenea, în cadrul reuniunii de vineri, Ariana Bucur, deputat, a fost aleasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Județul Brașov.

La nivel județean, Biroul Permanent Județean al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ariana Bucur, în calitate de președinte.

Funcțiile de prim-vicepreședinte sunt ocupate de Alexandra Ioana Crivineanu și Ioana Adriana Henegar.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Nicoleta Ilie, Laura Ghibea, Corina Preda, Paula Drăgoi, Geanina Climescu, Alina Iftene, Ștefania Simon, Laura Bratosin, Aurora Divile, Adriana Mihalache, Luminița Radu, Nicoleta Voicescu, Liliana Vlad, Gabriela Pelei, Raluca Bucșa, Alexandra Poparad, Oana Marcu, Luminița Vlaicu, Nicoleta Moldovan, Loredana Moldovan, Larisia Găitan, Tatiana Radu și Galina Secrieru.

Funcția de secretar executiv al Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Brașov este ocupată de Alexandra Maria Chivu.

Camelia Bertea nu se mai regăsește în Biroul Politic Județean

De remarcat este că, potrivit comunicatului de presă transmis de PSD după alegerile din OFSD la nivelul județului Brașov, în niciuna dintre structurile de conducere nu se regăsește Camelia Bertea.

În urmă cu doi ani, primarul orașului Victoria a făcut pasul dinspre USR Brașov, înscriindu-se în PSD Brașov cu puțin înainte de alegerile locale. Ulterior, în iulie 2024, Camelia Bertea prelua funcția de președinte al OFSD Județul Brașov, într-o structură de conducere în care în funcțiile de prim-vicepreședinți a fost alese, ca și acum, Alexandra Crivineanu și Ioana Henegar.

Citește mai departe

Cotidian

Prefectul USR de Timiș a demisionat, după percheziția Parchetului European. Elena Micicoi reclamă „un linșaj politic”

Publicat

in



 Prefectul de Timiș, Elena Micicoi (USR) și-a anunțat demisia vineri seara, după ce procurorii Parchetului European (EPPO) au făcut o percheziție la domiciliul său, într-un dosar ce vizează posibile fraude din fonduri europene.

Ea s-a declarat nevinovată și a declarat pentru Digi 24 „există probabil interese ca imaginea mea să fie făcută praf, ca eu să fiu decredibilizată (…) Am încurcat, am deranjat (…) Mă simt victoma unui linșaj politic”.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, prejudiciul în acest caz ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

În acest dosar au fost făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de fals și obținere ilegală de fonduri europene.

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… vă dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta…. Parchetul european își face datoria… au ieșit cu 3 hărtii din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus Elena Micicoi pentru publicația din Timișoara.

Citește mai departe

Cotidian

Râșnovul nu va mai avea păcănele în câteva luni. Operatorii au început să scoată aparatele din funcțiune

Publicat

in

Operatorii din domeniul jocurilor de noroc din Râșnov au început să scoată din funcține aparatele din oraș. Astfel, potrivit primarului orașului Râșnov, Horia Motrescu, din 80 de aparate existente în luna februarie – când au început demersurile privind interzicerea jocurilor de noroc în localitate – 26 au fost scoase din uz.

„De la 80 de aparate existente în luna februarie, am ajuns la 54 în prezent. Retragerea lor continuă etapizat: o parte deja au fost scoase din exploatare, iar restul vor dispărea complet până la final de noiembrie”, a precizat Horia Motrescu.

Proiectul de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în oraș a fost anunțat de autoritățile locale în luna februarie și a fost aprobat de Consiliu Local Râșnov după ce proiectul a trecut prin etapa transparenței decizionale.

Hotărâre a fost aprobată după ce Guvernul României a adoptat o ordonanţă ce le primăriilor posibilitatea de a  aproba sau de a interzice desfăşurarea jocurilor de noroc, pentru că operatorii vor fi obligaţi să obţină de la autoritățile locale o autorizaţie anuală de funcţionare.

Citește mai departe

Trending