Ramai la curent!

Prima Pagina

FOTO. Solidaritatea comunității. Festivalul Bradului de Crăciun – evenimentul prin care ghimbășenii s-au unit în sprijinul lui Andrei

Publicat

in

Anul acesta, Ghimbavul a revenit cu un eveniment special pentru comunitatea locală: Festivalul Bradului de Crăciun, aflat la a doua ediție. Dincolo de întâlnirea oamenilor din Ghimbav pe platoul de lângă biserică, la o repriză de patinaj, un pahar de vorbă și un vin fiert, evenimentul din săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost și un act de solidaritate a comunității, dedicat unei cauze care ne-a făcut să fim mai uniți, mai generoși și mai empatici: susținerea lui Andrei Șoican, un tânăr de 23 de ani, care are nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a putea duce, în continuare un trai decent.

Un tânăr luptător, o poveste care inspiră

Andrei Șoican este un exemplu de curaj și determinare. La doar 23 de ani, în loc să își clădească visele și viitorul, Andrei se confruntă cu o luptă grea. Diagnosticat cu atrofie de nerv optic provocată de o tumoră pe creier, și-a pierdut vederea. În 2022, a trecut printr-o intervenție chirurgicală complicată, însă, din păcate, boala a continuat să evolueze. Acum, singura sa șansă pentru o viață mai bună este o procedură de radiochirurgie disponibilă doar la București.

„Timpul este cel mai mare dușman al său” spun apropiații săi, pentru că tumora continuă să crească, amenințând să-i afecteze grav și auzul. În ciuda acestei situații dramatice, Andrei nu s-a dat bătut. Se întreține singur și luptă în fiecare zi, demonstrând o tărie de caracter care a impresionat întreaga comunitate.

Sărbătoarea Bradului: o rază de speranță pentru Andrei

Festivalul Bradului de Crăciun din Ghimbav, desfășurat în zilele de 13 și 14 decembrie, s-a transformat astfel, în acest an, în mai mult decât o sărbătoare. A devenit o șansă reală de a-i oferi lui Andrei un viitor mai ușor.

Organizatorii, mai mulți antreprenori din orașul nostru, au decis să organizeze evenimentul la care timp de două zile au creat o atmosferă caldă de sărbătoare și au pus la dispoziție, la standurile lor, băuturi calde, dulciuri, mâncăruri proaspăt gătite sau gustări. Atmosfera a fost întreținută de colinde dar și de muzică live, susținută de voluntari pasionați.

Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului să fie direcționate ulterior, către procedura medicală de care Andrei are nevoie.

„Această inițiativă nu este doar despre un brad sau un eveniment festiv. Este despre viața unui tânăr, ca noi, despre speranță și despre puterea unei comunități unite”, au spus organizatorii.

Un eveniment organizat de tinerii antreprenori din Ghimbav

Festivalul Bradului de Crăciun este un eveniment organizat de tinerii antreprenori din Ghimbav.

Printre participanții care s-au alăturat sărbătorii, pentru a-l susține pe Andrei sunt Carmen Sîrbu (La Parter), Check in, Aroma, Adrian Drăgan (Taverna cu bucate, La Drăgan – atelierul de gust), Crossbow Fit, Vespa Caffe, Center Market, La Doi Pași și Liviu Samson. Aceștia au adunat în jurul lor mai mulți voluntari. De altfel, unul dintre produsele care a atras atenția – un brad de Crăciun decorat cu multă creativitate și scos la licitația cu ocazia evenimentului, a fost creat tot de una dintre voluntare.

Un brad ecologic, oferit unui copil care a susținut cauza lui Andrei

Un alt brad de Crăciun, de această dată unul natural, care după sărbători va putea fi plantat, a fost pus la dispoziție de consilierul local Liviu Samson, antreprenor din orașul nostru. Bradul a fost oferit în cadrul unei tombole, unuia dintre participanții la festival, care au donat pentru cauza lui Andrei. La finalul festivalului, chiar Andrei a fost cel care a desemnat câștigătorul, prin tragere la sorți. Acesta a fost Codrin Albert, un băiețel care se afla la la festival chiar în seara când a fost tras numele său din cutia de tombolă.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Consiliul Județean Brașov a preluat de reabilitarea Complexului Agrement de sub Tâmpa. Proiectul, început de Biblioteca Județeană Brașov, este întârziat cu aproximativ două luni

Publicat

in

Început anul trecut de Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, proiectul de transformare a Complexului Agrement de sub Tâmpa în centru cultural a fost preluat de Consiliul Județean Brașov (care a dat clădirea bibliotecii în administrare). Decizia a fost luată de administrația județeană brașoveană având în vedere că proiectul are o întârziere de aproximativ două luni față de graficul inițial.

„Conform contractului, lucrările ar trebui să fie terminate în 25 august, la 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Proiectul este în întârziere, însă constructorul a anunțat că va termina lucrările în maxim 4 luni”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Iatan, după o ședință cu constructorul.

Conform sursei amintite, până acum a fost realizată hidroizolația la Corpul A (cel principal) și se execută lucrări similare la Corpul B, cel pe care sunt amenajate terenurile de tenis.  

Proiectul ar putea fi continuat prin alt program european

Lucrările la Complexul Agrement fac parte dintr-ul proiect european mai amplu, ce vizează modernizarea și dotarea a 30 de biblioteci din județul Brașov. Pentru acest proiect, Consiliul Județean Brașov, în parteneriat cu primăriile din județ și cu Biblioteca Județeană, a obținut o finanțare nerambursabilă de aproximativ 21 de milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În mod normal, acest proiect ar trebui să fie finalizat în vara acestui an, însă acest lucru nu se va întâmpla.

În aceste condiții, Consiliul Județean Brașov va încerca să obțină acordul Guvernului României pentru prelungirea proiectului prin altă axă de finanțare.

„Demersul nostru are mari șanse de reușită. De asemenea, vom face demersuri ca, pe lângă finanțarea pentru lucrările și achizițiile incluse în proiectul PNRR, să obținem finanțarea și pentru o altă investiție: reabilitarea energetrică a Complexului Agrement. Prin acest al doilea proiect, pentru care am finalizat documentația tehnică și am obținut avizele, vom reabilita fațadele Complexului Agrement”, a precizat Iatan.

Firma care trebuia să asigure echipamentele pentru Agrement a renunțat la contract

Prin proiectul PNRR urmează ca patru biblioteci (Biblioteca Județeană și bibliotecile din Vama Buzăului, Drăguș și Victoria) să fie transformate în hub-uri digitale.

„Pentru achiziționarea și echipamentelor și dotărilor necesare a fost lansată o licitație. Ofertantul declarat câștigător nu a mai depus documentele solictate prin procedură, astfel că nu a putut fi semnat contractul”, a mai spus Iatan.

În schimb, acesta anunțat că pentru dotarea celorlalte biblioteci au fost semnate contractele de furnizare.

Citește mai departe

Cotidian

Avertismentul Consiliului Județean Brașov către consilierii locali din Părău. Dacă nu aprobă asocierea pentru Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, comuna va trebui să se descurce pe cont propriu

Comuna Părău este singura localitate din județul Brașov care nu a aprobat asocierea necesară pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. Consiliul Județean avertizează că localitatea riscă să rămână în afara proiectului european de 185 de milioane de euro.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov încearcă de mai multe luni să-i convingă pe consilierii locali din Părău să voteze acordul de asociere pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din Judeţul Braşov. De altfel, Părăul este singura localitate din județ care nu a aprobat prin hotărâre de Consiliu Local acordul de asociere, iar administrația județeană le cere acum consilierilor locali din comună să nu îi „condamne” pe locuitori.

Dacă aleșii locali nu vor aproba asocierea, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a avertizat că Părăul va trebui ca, după finalizarea investițiilor incluse în SMID, să gestioneze de una singură deșeurile, cu niște costuri mari, ce vor fi suportate de populație.


„Proiectul de 185 de milioane de euro pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Brașov merge înainte, cu sau fără dezinformările propagate în spațiul public de persoane ale căror acțiuni sunt contrare interesului public. Nu ne mai permitem să pierdem timp și finanțări europene din cauza jocurilor politice sau a minciunilor sfruntate. Părău este, din păcate, singura localitate din cele 58 ale județului care, chiar și acum, pe ultima sută de metri, încearcă să blocheze un proiect vital pentru viitorul comunităților noastre. Manipularea vehiculată în zonă, potrivit căreia la Părău va fi o «groapă de gunoi», sfidează rațiunea. Oricine a avut disponibilitatea de a consulta proiectul poate înțelege că documentația prevede doar realizarea unei infrastructuri moderne de prelucrare a deșeurilor – cu tot ce înseamnă transfer, sortare și tratare, la standarde ecologice riguroase”, a declarat Adrian Veștea.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Brașov a avertizat că cine refuză asocierea își condamnă propriii cetățeni la costuri insuportabile. Și asta pentru că fără integrarea în SMID, tarifele la serviciul de salubritate din Părău riscă să crească de până la 3 ori în următorii ani. În plus, deșeurile din comună vor trebui transportate individual pe distanțe mari, direct pe cheltuiala localnicilor.


„Vreau să transmit un mesaj cât se poate de clar opozanților proiectului: dacă rațiunea nu va învinge la nivelul decidenților locali din Părău, SMID Brașov se va realiza excluzând această comună din proiect. Îi invit să conștientizeze faptul că responsabilitatea pentru modul în care locuitorii comunei Părău își vor rezolva problemele de mediu le aparține întru totul. Nu vom permite sub nicio formă ca manipulările unor grupuri de interese să pună în pericol o finanțare europeană de 185 milioane de euro destinată întregului județ. Brașovul merită un mediu curat, o gestionare civilizată a deșeurilor și prețuri corecte pentru oameni”, a mai spus Veștea.


Pentru proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), Consiliul Județean Brașov va solicita o finanțare europeană prin Programul Dezvoltare Durabilă. Una dintre condițiile impuse prin Ghidul de finanțare este încheierea unui acord de asociere în vederea implementării SMID de către primăriile din județ.

Citește mai departe

Prima Pagina

Șefa Patronatului Medicilor de Familie Brașov: Primăriile pun în plan secund medicina de familie. „Pot să acorde facilități dar nu o fac”

Deși legislația permite autorităților locale să ofere facilități pentru atragerea medicilor de familie în mediul rural, puține primării din județul Brașov folosesc aceste instrumente. Reprezentanții medicilor de familie avertizează că lipsa sprijinului local contribuie la menținerea deficitului de medici în mai multe comune.

Publicat

in

Medicii de familie, în special cei aflați la început de carieră, continuă să evite deschiderea unor cabinete în mediul rural, iar una dintre principalele cauze este lipsa sprijinului din partea administrațiilor locale. Semnalul de alarmă este tras de președintele Patronatului Medicilor de Familie Brașov, dr. Ana Șestacova, care a declarat pentru AGERPRES că doar două sau trei primării din județ au ales să ofere facilități pentru atragerea medicilor.

Trei localități din județ nu au niciun medic de familie

Potrivit datelor Casei de Asigurări de Sănătate Brașov, numărul localităților complet lipsite de medic de familie s-a redus în ultimii ani la trei comune: Ticuș, Șoarș și Beclean. Cu toate acestea, problema nu este rezolvată. Lista localităților deservite doar parțial sau prin puncte secundare include încă nouă comune din zona Țării Făgărașului. În urmă cu trei ani, toate cele 12 localități figurau fără niciun medic de familie.

Facilități prevăzute de lege, dar rareori acordate

Dr. Ana Șestacova a amintit că Legea Sănătății definește medicina primară drept un serviciu de utilitate publică, ceea ce permite autorităților locale să sprijine medicii prin diverse facilități, inclusiv plata chiriei sau a utilităților pentru cabinete.

„Însă legea spune că ei ‘pot’ să acorde aceste facilități și aceasta este problema: ar putea, dar nu o fac”, a declarat președintele Patronatului Medicilor de Familie Brașov.

Lipsa unor măsuri concrete din partea administrațiilor locale reduce interesul medicilor tineri pentru comunitățile rurale, unde investițiile inițiale și provocările profesionale sunt considerabile.

Costuri mari și dificultăți în atragerea pacienților

Chiar și atunci când un medic decide să se stabilească într-o comună cu deficit de personal medical, provocările nu dispar. Conform legislației, medicii nou-veniți au la dispoziție șase luni pentru a atinge numărul minim de pacienți necesar semnării unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. În multe cazuri însă, locuitorii sunt deja înscriși pe listele unor medici din localitățile învecinate și ezită să își schimbe doctorul.

La această problemă se adaugă costurile pentru amenajarea și dotarea cabinetului, care pot varia de la câteva mii la câteva zeci de mii de euro, precum și dificultățile legate de navetă sau relocare. Astfel, s-a ajuns în situații precum cea din comuna Șoarș, care nu poate fi eliminată de pe lista localităților cu deficit de medic de familie, chiar dacă, la un moment dat, o tânără doctoriță a încercat să-și deschidă cabinet, dar a renunțat după câteva luni.

Cum încearcă autoritățile să atragă medici: venituri garantate și stimulente financiare

În încercarea de a compensa dificultățile întâlnite în zonele rurale, Comisia Paritară CAS Brașov – DSP acordă sporuri la punctajul cabinetelor medicale, în funcție de condițiile geografice și de dispersia populației. Aceste majorări variază între 30% și 100%, iar medicilor care aleg să profeseze în astfel de localități le este garantat un venit minim de aproximativ 36.000 de lei pe lună pentru fiecare cabinet.

De asemenea, aceștia beneficiază de o perioadă de grație de șase luni pentru a atinge pragul minim de 800 de pacienți prevăzut de lege, prag care poate fi redus în anumite situații.

Datele aferente anului 2025 arată că în județul Brașov activau 287 de medici de familie aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Dintre aceștia, 226 își desfășurau activitatea în mediul urban și doar 61 în mediul rural. Totodată, vârsta medie a medicilor de familie din județ era de 55 de ani, un indicator care ridică semne de întrebare privind înlocuirea generațiilor și asigurarea serviciilor medicale în comunitățile rurale pe termen

Citește mai departe

Trending