Ramai la curent!

Investitii

Primarul USR de la Râșnov: „Prin dialog, transparență și muncă în echipă, vom reuși să transformăm Râșnovul într-un oraș de care să fim mândri.”

Publicat

in

De la preluarea mandatului, Horia Motrescu face ceea ce a promis în campanie: construiește echipe cu oameni dornici să facă treabă, implică comunitatea în luarea deciziilor și rezolvă probleme astfel încât râșnovenii să trăiască mai bine. Cu sprijinul viceprimarului Mircea Săndulescu, al administratorului public Adriana Miron și al aparatului de specialitate al primăriei, primarul Motrescu a demarat mai multe proiecte importante pentru oraș. ( *Articol al USR Brașov)

Investiții în infrastructura rutieră și edilitară: cartierul Primăverii va avea străzile și trotuarele pe care ar fi trebuit să le aibă de mult timp

Una dintre prioritățile primarului USR de la Râșnov anunțate în campania electorală era infrastructura edilitară și rutieră.

„Sunt prea multe străzi neintabulate. Vom expropria, astfel încât să ne putem ocupa de străzi; vizez în primul rând cartierul Primăverii. Nu mai putem continua să așteptăm decenii pentru cedarea unei bucăți din drumul către oraș.” spunea primarul Horia Motrescu la preluarea mandatului.

La nici două luni de atunci, odată cu rectificarea bugetară, Consiliul Local a aprobat alocarea resurselor financiare pentru o serie de documente necesare demarării, în perioada imediat următoare, a unor investiții absolut necesare și urgente în infrastructura rutieră și edilitară, precum:

– studiul de fezabilitate cu elemente de DALI, cu stabilirea culoarelor de expropriere, pentru sistematizarea întregului cartier Primăverii (proiectarea străzilor, a trotuarelor și a utilităților)

– trotuar și iluminat public între magazinul Kaufland și strada M. Eminescu

– sens giratoriu la intersecția DN73A și strada M. Eminescu

– elemente rutiere/separatoare de sens și stâlpi care limitează staționare autovehiculelor în zone în care aceasta nu este permisă, pentru siguranța cetățenilor

Modernizarea rețelei de electricitate

Problema întreruperii alimentării cu energie electrică în oraș este una veche și este cauzată de cablurile care au un grad ridicat de uzură. În urma unei întâlniri de lucru între echipa din Primăria Râșnov și reprezentanți ai distribuitorului de energie electrică s-a decis înlocuirea cablurilor.

„Cablurile vechi de 50-60 de ani, cu izolație de hârtie impregnată în ulei se tasează în urma lucrărilor la infrastructură din ultimii ani și se străpung. Acestea vor fi înlocuite în următorii ani în cadrul a trei etape de lucrări (vizând trei zone din oraș).” a detaliat primarul Horia Motrescu.

Proiectul tehnic și caietul de sarcini au fost avizate la sfârșitul lunii noiembrie, iar distribuitorul de electricitate a fost asigurat că Primăria Râșnov va urgenta orice autorizație solicitată pentru începerea lucrărilor.

Noi criterii de acordare a materialului lemnos pentru încălzirea locuințelor

În urma discuțiilor cu cetățenii, în cadrul audiențelor la primar și viceprimar, administrația a decis prioritizarea acordării de lemne către gospodăriile care nu sunt racordate la rețeaua de gaze naturale și folosesc lemnul ca singura sursă de încălzire, precum și scurtarea termenului de depunere a cererilor de la un an la 6 luni, ceea ce înseamnă și un termen mai scurt de primire a lemnelor.

Primăria va prelua tot procesul privind cererile pentru lemne de la Ocolul Silvic și va afișa listele transparent, pe internet, cu respectarea confidențialității datelor personale.

Investiții în sănătatea râșnovenilor

Centrul de permanență urmează să fie modernizat. De asemenea, au fost inițiate demersurile pentru aducerea în Policlinică a unei clinici private cu medici specialiști care să aibă contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Serviciul de ambulanță din sediul Policlinicii va fi mutat într-un spațiu mai mare și va fi angajat un medic în cadrul acestui serviciu.

Inițiativă pentru o primă investiție în infrastructură feroviară din Râșnov

La inițiativa primarului Horia Motrescu, Consiliul Local Râșnov a votat oportunitatea încheierii unui acord de asociere cu Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în vederea unei prime investiții în infrastructură feroviară din Râșnov.

“Dacă Ministerul Transporturilor va dori să încheie acest acord de asociere, Primăria Râșnov își propune în prima fază să modernizeze halta Râșnov, obiectiv propus spre modernizare în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al orașului Râșnov aprobat de precedentul Consiliu Local. Practic punem în aplicare măsurile din PMUD Râșnov votat de toți consilierii locali în mandatul 2020-2024.” afirmă primarul Horia Motrescu.

Primarul USR are în plan ca, după modernizarea haltei Râșnov, să propună Ministerului o altă asociere, în vederea modernizării Gării Râșnov și a unor zone adiacente acesteia.

Proiectele fostei administrații, blocate sau chiar neîncepute, vor fi repornite

Echipa primarului Motrescu analizează toate proiectele lăsate de fosta administrație. Multe proiecte importante pentru comunitate sunt blocate și e nevoie de repunerea lor pe făgașul normal: restaurarea Cetății Râșnov, extinderea rețelei de apă și canalizare în zona Glăjerie, proiectul rețelei de canalizare menajeră și canalizare pluvială pe strada Crinului, modernizarea străzii Crizantemelor, precum și modernizarea iluminatului public în cartierele 1 și 2.

În cazul altor proiecte, situația e și mai rea, ele nefiind nici măcar începute: modernizarea policlinicii, restaurarea și consolidarea Casei de Cultură, construirea teatrului de vară, restaurarea clădirii unde a fost prima școală românească, construire creșă și grădiniță în cartierul Primăverii, construirea creșei medii, construirea parcării etajate.

Odată realizată analiza detaliată a acestor proiecte, administrația va avea un punct de plecare și va căuta soluții pentru a le debloca și a le duce la bun sfârșit.

Consultările publice și implicarea comunității în decizii

Încă de dinainte de a ocupa funcția de primar, Horia Motrescu a avut întâlniri cu cetățenii și cu mediul de afaceri pentru a-i implica în deciziile care privesc comunitatea râșnoveană. Pentru primarul Horia Motrescu este foarte important ca firmele și cetățenii să privească Primăria Râșnov ca pe un partener de încredere.

Sărbători mai frumoase pentru toți râșnovenii

Anul acesta, vor fi împodobite cu ornamente specifice sărbătorilor de iarnă toate cartierele din oraș, astfel încât toți râșnovenii să se bucure de magia sărbătorilor. Iar suma din care directorii instituțiilor de învățământ oferă cadouri copiilor la sfârșit de an a fost dublată.

“Anul care se încheie a fost unul plin de provocări, dar împreună am demonstrat că, prin muncă, unitate și încredere, putem face din orașul nostru un loc mai bun pentru toți. Vă mulțumesc pentru implicarea, răbdarea și contribuția fiecăruia dintre voi!” a postat primarul Horia Motrescu pe pagina sa de Facebook.

 *Articol al USR Brașov

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Consultanță de peste 200.000 de lei pentru găsirea unor soluții de modernizare a fântânilor arteziene din Brașov. Pe listă este și cea din Piața Sfatului

Publicat

in

Municipalitatea brașoveană are în plan să modernizeze fântânile arteziene din oraș. Un prim pas în acest plan este contractarea unui consultant care să le evalueze să să propună soluții tehnice pentru modernizaea lor. Pentru aceste servicii, municipalitatea brașoveană este dispusă să plătească 206.612 lei, fără TVA, dar a primit o ofertă în valoare de 250.000 de lei, fără TVA.

Amplasamentele care fac obiectul contractului de consultanță se află în Parcul Trandafirilor, Pietonal Valea Cetății, Casa Armatei Rudolf, Piaţa Sfatului, Intersecție str. Toamnei – str. Zizinului, Parc Ursu Valea Cetății, Scuar Astra Uranus, B-dul 15 Noiembrie Patria, Parcul Tractorul, B-dul 15 Noiembrie Registrul Comerțului, B-dul Victoriei – Rapid, Parcul N. Titulescu, Lac Noua, Lac Poiana Braşov, sensuri giratorii unde sunt rețele de utilități.

Sisteme de pulverizare a apei, în mai multe zone ale orașului

În caietul de sarcini aferent achiziției se arată că achiziția serviciilor de consultanță este necesară pentru inventarierea şi evaluarea stării de funcționare a fântânilor existente, dar şi a locațiilor în care pot fi amenajate sisteme de pulverizare a apei sau de asigurare a oxigenării apelor stătătoare.

De asemenea, consultantul va trebui să identifice soluțiile tehnice și să estimeze costurile necesare asigurării unor sisteme moderne din punct de vedere arhitectural, dar și din punct de vedere al eficienței energetice și a costurilor de funcționare.

În documentul amintit se mai arată că documentațiile tehnice care fac obiectul contractului trebuie predate în termen de 90 de zile de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2026.

Fântâna de la Rapid, din nou pe listă

Un aspect interesant al acestei achiziții este prezența pe lista obiectivelor ce sunt luate în calcul pentru modernizare a fântânii de la Rapid, care a fost umplută de mai bine de un an cu pietriș, după ce locuitorii din zonă reclamau că aceasta era folosită pe post de piscină de către oamenii străzii. De altfel, această fântână este și pe lista artezienelor ce trebuie întreținute în acest an.

Citește mai departe

Investitii

Unul dintre cele mai aglomerate drumuri din zona Brașovului intră în faza de proiectare. Se pregătește lărgirea DJ103A spre Tărlungeni

Asociația de Transport Brașov a început demersurile pentru lărgirea DJ103A dintre Brașov și Tărlungeni. Proiectul prevede patru benzi de circulație, pasaj denivelat la centură, piste pentru biciclete și măsuri pentru prioritizarea transportului public. Investiția ar putea ajunge la 40 de milioane de euro.

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a început demersurile pentru unul dintre cele mai importante proiecte rutiere din zona metropolitană: lărgirea drumului județean DJ103A între Brașov și Tărlungeni. Deocamdată, proiectul se află în faza pregătirii studiului de fezabilitate.

Orele de vârf, un calvar pentru circulația dintre Tărlungeni și Brașov

Asociația a lansat o consultare de piață pentru a afla cât va costa realizarea documentației tehnice necesare investiției. Inițiativa vine în contextul în care circulația între Brașov și Tărlungeni este afectată de traficul intens de la orele de vârf, ceea ce se reflectă inclusiv în întârzierile autobuzelor de transportul public metropolitan. Uneori, acestea acumulează întârzieri chiar de până la 30-40 de minute, în timp ce coloanele de mașini se întind frecvent pe mai mult de un kilometru în zona intersecției cu Varianta Ocolitoare a Brașovului.

Acest discumfort vine pe fondul dezvoltării rezidențiale din ultimii ani, în zona cartierului izvor, de la intrarea în Tărlungeni.

Ce include Studiul de Fezabilitate pentru DJ103A

DJ103A reprezintă principala legătură rutieră dintre cartierul Izvor din comuna Tărlungeni și municipiul Brașov, traversând și teritoriul administrativ al municipiului Săcele. Potrivit reprezentanților Asociației de Transport Brașov, studiul de fezabilitate va analiza o modernizare amplă a acestui coridor rutier.

„Studiul de fezabilitate va include obligatoriu următoarele: lărgire la 2 benzi de circulație pe sens pe întreaga lungime (aproximativ 8 km); pasaj rutier denivelat la intersecția DJ103A cu Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov; soluție de racordare a cartierului Izvor la DJ103A; piste pentru biciclete pe întreaga lungime; măsuri / amenajări pentru prioritizarea transportului public metropolitan. De asemenea, documentația tehnică va include optimizarea intersecție între străzile Zizinului și Timișul Sec. Proiectul de lărgire este inclus în lista proiectelor prioritare din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov. Investiția urmează să se realizeze în baza parteneriatului încheiat între Asociația de Transport Brașov, Consiliul Județean Brașov, municipiul Brașov, municipiul Săcele și Comuna Tărlungeni”, au precizat reprezentanții Asociației de Transport Metropolitan Brașov.

Finanțarea viitoarei investiția nu a fost încă stabilită. Șantierul, la câțiva ani distanță

Deși proiectul este inclus în lista investițiilor prioritare pentru zona metropolitană, sursa de finanțare nu este stabilită încă. Potrivit reprezentanților asociației, sunt analizate două variante: Programul Național „Anghel Saligny”, în cazul în care acesta va fi relansat, sau Programul Regiunea Centru, prin care pot fi accesate fonduri europene.

Până la începerea efectivă a lucrărilor, autoritățile trebuie să finalizeze studiul de fezabilitate, proiectarea și procedurile de finanțare, ceea ce înseamnă că șantierul este încă la câțiva ani distanță.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Brașov analizează instalarea unor baterii pentru energia produsă la parcul fotovoltaic din Stupini. Investiția inițială este deocamdată întârziată

Primăria Brașov a contractat un studiu de fezabilitate pentru instalarea unor baterii de stocare a energiei produse de parcul fotovoltaic din Stupini. În paralel, proiectul centralei, care trebuia finalizat încă din 2024, se apropie de etapa testelor tehnice.

Publicat

in

Primăria Brașov analizează posibilitatea de a instala baterii pentru stocarea energiei produse de viitorul parc fotovoltaic din Stupini. Această investiție ar permite utilizarea mai eficientă a electricității generate de centrală și ar reduce presiunea asupra rețelei energetice în perioadele de producție ridicată. Deocamdată, proiectul bateriilor de stocare se află într-o fază preliminară.

Municipalitatea a contractat servicii de consultanță pentru realizarea unui studiu de fezabilitate care să stabilească dacă investiția în baterii este oportună și care ar fi costurile implementării. Contractul pentru elaborarea documentației are o valoare de 140.000 de lei, la care se adaugă TVA.

Energia produsă la Stupini ar putea fi stocată în baterii

În ultimii ani, sistemele de stocare a energiei au devenit o componentă importantă a proiectelor bazate pe surse regenerabile. Bateriile permit acumularea energiei produse în perioadele cu consum redus și utilizarea acesteia atunci când cererea crește. Soluția este promovată tot mai frecvent la nivel european, în contextul în care producția mare de energie solară poate genera dezechilibre în rețelele electrice, mai ales în zilele cu radiație solară intensă.

Prin studiul de fezabilitate comandat acum, Primăria Brașov încearcă să determine dacă o astfel de investiție poate fi integrată în proiectul centralei fotovoltaice de la Stupini și care ar fi beneficiile economice ale acesteia.

Parcul fotovoltaic trebuia finalizat anul trecut

Analiza privind instalarea bateriilor vine în timp ce proiectul centralei fotovoltaice înregistrează întârzieri semnificative față de calendarul stabilit inițial. Primăria Brașov a obținut în 2023 finanțare europeană pentru construirea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de aproape 20 MW, fără sisteme de stocare a energiei.

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în decembrie 2023, valoarea investiției fiind de peste 75 de milioane de lei fără TVA. Din această sumă, aproximativ 40,4 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Conform documentelor contractuale, implementarea proiectului trebuia să dureze 120 de zile, dintre care 30 de zile pentru proiectare și 90 de zile pentru execuția lucrărilor. În aceste condiții, centrala ar fi trebuit să fie finalizată și pusă în funcțiune încă din 2024.

Termenele inițiale nu au fost respectate de constructor, (asocierea condusă de Synergy Construct SRL), astfel că și punerea în funcțiune a centralei a fost amânată.

Pentru a evita pierderea finanțării europene, municipalitatea a fost nevoită să prelungească perioada de implementare a proiectului printr-un act adițional semnat în noiembrie 2025.

Potrivit administrației locale, centrala fotovoltaică se apropie acum de etapa testelor tehnice, care ar urma să înceapă în perioada următoare.

O nouă investiție, după finalizarea centralei

Dacă studiul de fezabilitate va demonstra că soluția este rentabilă, Primăria Brașov va trebui să identifice sursa de finanțare pentru achiziția și instalarea sistemelor de stocare. Costul unei astfel de investiții nu este cunoscut deocamdată, acesta urmând să fie stabilit prin documentația aflată acum în elaborare.

Citește mai departe

Trending