Ramai la curent!

Cotidian

VIDEO. O nouă premieră la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. A aterizat un avion special, dar cu multe minute de întârziere

Publicat

in

Pe 15 mai, Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav a marcat o nouă premieră. Pe pista celui mai tânăr aeroport din România a aterizat primul avion complet electric. Aterizarea era programată pentru intervalul cuprins între 17.30 și 17.45, însă a întârziat aproximativ o oră, perioadă de care a avut nevoie pentru a-și încărca bateriile la Deva.
Avionul care a aterizat la Ghimbav, Elektra Solar, este un aparat de zbor de mici mici dimensiuni.

Aeronava este produsă în Bavaria (Germania), iar proiectul a fost coordonat de inventatorul brașovean Călin Gologon, care a activat 10 ani în industria aeronautică din Brașov, la IAR Ghimbav.

„Avionul a fost pilotat de germanul Nortmann Uwe în vârstă de 76 de ani, probabil cel mai vârstic pilot care a aterizat pe pista aeroportului brașovean”, au precizat reprezentanții Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.

Evenimentul de la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a avut loc cu ocazia Conferinței Europene „Smart Airport Cities”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Peste 270.000 de lei pentru 11 spectacole în Piața Sfântul Ioan. Filarmonica Brașov închiriază o scenă cu sunet, lumini, dar și câteva instrumente muzicale

Publicat

in

Filarmonica Brașov Brașov va organiza și în această vară spectacole în aer liber, în Piața Sfântul Ioan. Pentru ca aceste concerte să se poată desfășura, instuția de cultură va avea nevoie de o scenă, cu sistem de sonorizate și lumini. Cum nu deține o astfel de scenă, Filarmonica o va închiria, iar în acest sens a lansat o licitație electronică, valoarea estimată a contractului fiind de 275.000 de lei, fără TVA.

Conform anunțului, pe lângă scena cu sistemul de sonorizare și lumini, furnizorul va trebui să pună la dispoziția instituției de cultură un pian electronic, dar și un set de tobe pentru concerte de jazz.

Anul acesta, Filarmonica are programate 11 concerte, în 26 iunie, 10 iulie, 11 iulie, 16 iulie, 19 iulie, 23 iulie, 30 iulie, 31 iulie, 12 august și 28 august. Spectacolele vor începe seara, în intervalul orar 19.00 – 21.00 și vor dura două ore.

Citește mai departe

Cotidian

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dotat cu echipamente de ultimă generație pentru tratarea pacienților cu AVC. Proiectul este finanțat din fonduri europene

Publicat

in

Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov vor avea la dispoziție echipamente și aparatură medicală de ultimă generație pentru a-i trata pe pacienții cu AVC. Dotarea unității sanitare se va face printr-un proiect cu finanțare europeană derulat de Consiliul Județean Brașov, care a lansat licitația pentru achiziționarea echipamentelor, valoarea contractului fiind estimată la 13.970.978 lei fără TVA.

Prin această licitație, administrația județeană va cumpăra un sistem angiograf biplan, cu o valoare estimată de 9.290.000 lei; un echipament tomografie computerizată cu 128 slice, cu o valoare estimată de  4.101.378 lei și două ecografe ecografe portabile performante, a căror valoare este estimată la 579.600 lei.  

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a precizat că acest proiect este esențial pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în contextul în care accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o urgență medicală majoră, în care fiecare minut contează pentru salvarea vieții pacientului și reducerea riscului de dizabilitate permanentă.

„Prin achiziția angiografului biplan de ultimă generație, medicii brașoveni vor putea efectua proceduri complexe de radiologie intervențională, eliminând necesitatea transferului pacienților către centre medicale din alte județe. De asemenea, noul computer tomograf și ecografele portabile vor asigura un diagnostic ultrarapid și precis pentru pacienții cu AVC aflați în stare critică”, a declarat Veștea.

Pentru proiectul „Calitate în diagnostic și tratament pentru pacienții critici cu AVC în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, Consiliul Județean Brașov a obținut finanțarea nerambursabilă prin Programul Sănătate 2021-2027 la începutul acestui an. Valoarea contractului de finanțare este de  18.088.225 lei, din care 98% reprezintă fonduri europene nerambursabile, cu o cofinanțare de 2% din bugetul propriu.  

Citește mai departe

Cotidian

Avertismentul Consiliului Județean Brașov către consilierii locali din Părău. Dacă nu aprobă asocierea pentru Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, comuna va trebui să se descurce pe cont propriu

Comuna Părău este singura localitate din județul Brașov care nu a aprobat asocierea necesară pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. Consiliul Județean avertizează că localitatea riscă să rămână în afara proiectului european de 185 de milioane de euro.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov încearcă de mai multe luni să-i convingă pe consilierii locali din Părău să voteze acordul de asociere pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din Judeţul Braşov. De altfel, Părăul este singura localitate din județ care nu a aprobat prin hotărâre de Consiliu Local acordul de asociere, iar administrația județeană le cere acum consilierilor locali din comună să nu îi „condamne” pe locuitori.

Dacă aleșii locali nu vor aproba asocierea, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a avertizat că Părăul va trebui ca, după finalizarea investițiilor incluse în SMID, să gestioneze de una singură deșeurile, cu niște costuri mari, ce vor fi suportate de populație.


„Proiectul de 185 de milioane de euro pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Brașov merge înainte, cu sau fără dezinformările propagate în spațiul public de persoane ale căror acțiuni sunt contrare interesului public. Nu ne mai permitem să pierdem timp și finanțări europene din cauza jocurilor politice sau a minciunilor sfruntate. Părău este, din păcate, singura localitate din cele 58 ale județului care, chiar și acum, pe ultima sută de metri, încearcă să blocheze un proiect vital pentru viitorul comunităților noastre. Manipularea vehiculată în zonă, potrivit căreia la Părău va fi o «groapă de gunoi», sfidează rațiunea. Oricine a avut disponibilitatea de a consulta proiectul poate înțelege că documentația prevede doar realizarea unei infrastructuri moderne de prelucrare a deșeurilor – cu tot ce înseamnă transfer, sortare și tratare, la standarde ecologice riguroase”, a declarat Adrian Veștea.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Brașov a avertizat că cine refuză asocierea își condamnă propriii cetățeni la costuri insuportabile. Și asta pentru că fără integrarea în SMID, tarifele la serviciul de salubritate din Părău riscă să crească de până la 3 ori în următorii ani. În plus, deșeurile din comună vor trebui transportate individual pe distanțe mari, direct pe cheltuiala localnicilor.


„Vreau să transmit un mesaj cât se poate de clar opozanților proiectului: dacă rațiunea nu va învinge la nivelul decidenților locali din Părău, SMID Brașov se va realiza excluzând această comună din proiect. Îi invit să conștientizeze faptul că responsabilitatea pentru modul în care locuitorii comunei Părău își vor rezolva problemele de mediu le aparține întru totul. Nu vom permite sub nicio formă ca manipulările unor grupuri de interese să pună în pericol o finanțare europeană de 185 milioane de euro destinată întregului județ. Brașovul merită un mediu curat, o gestionare civilizată a deșeurilor și prețuri corecte pentru oameni”, a mai spus Veștea.


Pentru proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), Consiliul Județean Brașov va solicita o finanțare europeană prin Programul Dezvoltare Durabilă. Una dintre condițiile impuse prin Ghidul de finanțare este încheierea unui acord de asociere în vederea implementării SMID de către primăriile din județ.

Citește mai departe

Trending