Ramai la curent!

Cotidian

Admitere 2025 la Universitatea Transilvania Brașov. Unde s-a intrat cu 10? Dreptul, Medicina, Psihologia, Sociologia și Comunicarea au luat „spuma”

Publicat

in

Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

Universitatea Transilvania din Brașov a publicat primele rezultate ale admiterii pentru ciclul de licență și programele de masterat de la cele 18 facultăți. Conform calendarului admiterii, cei admiși trebuie să confirme locul până în 24 iulie, iar o zi mai târziu vor fi afișate listele celor admiși, după redistribuire.

Pentru ciclul de licență, anul acestea au fost scoase la concurs 6.119 de locuri, iar pentru ocuparea lor s-au înscris 11.031 de candidați. Pentru locurile bugetate, care reprezintă, în general, prima opțiune pentru candidați, mediile de admitere au început de la 10.00, dar au fost și medii mai mici de 7.00 (cum a fost la Facultatea de Construcții).

Medie maximă la Facultatea de Litere

Astfel, conform datelor disponibile pe site-ul Universității „Transilvania” Brașov, la cu media 10.00 s-a intrat la Facultatea de Litere, specializarea Limba și literatura română – o limbă și literatură modernă (engleză, franceză, germană). La această specializare, cea mai mică medie a fost 9.13.

Un caz interesant la această facultate a fost că la specializarea Limba și literatura chineză – limba și literatura română/ o limbă și literatură modernă (engleză/ franceză/ germană – 22 de admiși, mai mulți decât la specializarea Studii americane (în limba engleză) – 20 de candidați.

Medii mari și la domeniile informatice

Medii mari au avut și candidații care au optat pentru specializările din domeniul IT. Astfel, la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, cea mai mare medie la Automatică și Informatică Aplicată a fost 9,87, la Calculatoare – 9,90, Inginerie Electrică și Calculatoare (lb. engleză) – 9,81, Inginerie Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – 9,86, Robotică – 9,79, Tehnologia Informației – 9,88.

De asemenea, la Facultatea de Matematică și Informatică, la specializarea Matematică-informatică, cea mai mare medie a fost 9,98. La specializarea Informatică, primul loc, cu media 9,94, a fost împărțit de doi candidați. Tot 9,94 a fost și cea mai mare medie de la specializarea Informatică Aplicată, iar la Informatică aplicată în limba germană, cea mai mare medie a fost 9,50.

Cu ce medii s-a intrat la Medicină

Cea mai căutată facultate a Universității Transilvania a fost Medicina, unde cea mai mare medie la Asistență Medicală Generală a fost 9,86. La specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, cea mai mare medie a fost 9,82, iar la specializarea Laborator Clinic – 9,83.

Trei candidați de 9,95 la Drept

La Facultatea de Drept, una aflată topul preferințelor absolvenților de liceu, au fot trei candidați cu cea mai mare medie de admitere – 9,95. La Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, la Marketing s-a intrat cu 9,66, la Economia comerțului turismului și serviciilor  – 9,15, la Admistrarea afacerilor (în limba engleză) – 9,76, la Management – 9,68, la Afaceri Internaționale – 9,63, la Finanțe Bănci – 9,66, la Contabilitate și Informatică de Gestiune – 9,70 și la Informatică Economică – 9,75.

Comunicarea și relațiile publice, în top la „Sociologie și Comunicare”

La Facultatea de Sociologie și Comunicare, cele mai mari medii de admitere au fost la specializarea Comunicare și Relații Publice, cea mai mare fiind 9,91, iar cea mai mică 9,30. La Media Digitală, mediile de admitere au fost cuprinse între 9,86 și 9,13, la Media Digitală în limba engleză au fost medii cuprinse între 9,71 și 8,95. Tot 9,71 a fost și cea mai mare medie la Sociologie (unde media minimă a fost 9,00).

La Resurse umane mediile de admitere au fost cuprinse între 9,86 și 9,16, iar la specializarea Asistență Socială au fost medii cuprinse între 9,76 și 9,16.

Un 10 și la Facultatea de Psihologie și Științele Educației

La Facultatea de Psihologie și Științele Educației, cea mai mare medie a fost 10,00, la specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. La aceeași facultate, la Psihologie s-a intrat cu media 9,93, iar la Psihopedagogie specială cu 9,81.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Fostul director al societății Aro Palace SA, Nicolae Albu, a încetat din viață. El era la conducerea societății în perioada modernizării aripii noi a hotelului Aro Palace

Publicat

in

Fostul director al SC Aro Palace SA Brașov,  Nicolae Albu, a murit miercuri. El era în Turcia, iar cauza morții a fost un infarct. Potrivit Biz Brașov, fostul director era în vacanță în Turcia, însă apropiați ai lui spun că el era, ca în fiecare an, în această perioadă, la tratament.

Nicolae Albu a fost la conducerea societății brașovene din anii 1990 și și-a încetat mandatul în anul 2013.

Printre altele, în perioada în care era Nicolae Albu la conducerea societății, la începutul anilor 2000, au fost realizate lucrările de modernizare a aripii noi a Hotelului Aro Palace.

După ce nu a mai fost director al Aro Palace, Albu a lucrat la SIF Transilvania (devenită ulterior Transilvania Investments).  

Nicolae Albu s-a născut în anul 1952, în satul Vad, comuna Șercaia și a rămas atașat de satul natal. De altfel, conform sătenilor, Nicolae Albu ar fi cel care a reușit să obțină de la Elena Udrea fondurile pentru construirea unui pod nou pe drumul care duce spre Poiana Narciselor.

Citește mai departe

Cotidian

Vola.ro lansează zborurile direct pe WhatsApp: AI-ul GoVola găsește bilete de avion în conversațiile cu prietenii

Vola.ro a lansat o funcționalitate prin care utilizatorii pot căuta și rezerva bilete de avion direct din WhatsApp, cu ajutorul unui asistent AI. Sistemul oferă recomandări în timp real, adaptate bugetului și preferințelor.

Publicat

in

Platforma de rezervări Vola.ro introduce o nouă funcționalitate prin care utilizatorii pot căuta și cumpăra bilete de avion direct din WhatsApp, cu ajutorul unui asistent bazat pe inteligență artificială, denumit GoVola. Serviciul le permite călătorilor să introducă cereri în limbaj natural, iar sistemul returnează automat opțiuni de zbor în timp real, cu prețuri actualizate și recomandări adaptate bugetului, perioadei sau destinației.

Bilete de avion căutate direct din WhatsApp

Noua funcție elimină pașii clasici de căutare pe platformele de rezervări, utilizatorii putând discuta direct cu AI-ul GoVola într-o conversație de tip chat. Exemplele oferite de companie includ mesaje precum „Weekend prelungit în iulie, sub 150 de euro de persoană” sau „ceva cald în august, plecare din Cluj”, pe baza cărora sistemul generează oferte disponibile în acel moment.

Opțiunile pot fi comparate direct în WhatsApp, iar utilizatorii pot continua discuția până la finalizarea rezervării.

Cum funcționează serviciul

Accesul la noua funcționalitate se face printr-un link dedicat, după care utilizatorul poate începe conversația cu asistentul AI.

„Căutarea unui zbor nu mai trebuie să fie un proces complicat, cu filtre, tab-uri deschise și zeci de comparații manuale. Cu AI-ul GoVola pe WhatsApp, aducem biletele de avion acolo unde oamenii oricum își planifică vacanțele, ca să propună el opțiunile care funcționează pentru tot grupul, fără ca cineva să fie nevoit să facă toată munca de unul singur. Este un pas firesc în direcția în care merge travel tech-ul – mai rapid, mai intuitiv, mai aproape de modul real în care oamenii iau decizii de călătorie”, a declarat Claudia Tocilă, director de comunicare Vola.ro.

Serviciul este gratuit și nu necesită instalarea unei aplicații suplimentare, funcționând direct în WhatsApp.

Utilizare în special pentru grupuri de călători

Una dintre funcțiile vizate este planificarea călătoriilor în grup, unde mai mulți utilizatori pot discuta într-un singur chat, iar AI-ul propune variante de zbor care se încadrează în bugetul și perioada stabilită de participanți. În locul schimburilor multiple de mesaje, capturi de ecran și comparații individuale, sistemul centralizează opțiunile și le prezintă direct în conversație.

Cum se folosește GoVola pe WhatsApp

  1. Utilizatorul accesează linkul dedicat: https://whatsapp.vola.ro/
  2. Introduce cererea în limbaj natural (destinație, buget, perioadă)
  3. AI-ul generează oferte de zbor disponibile în timp real
  4. Utilizatorul poate ajusta cererea și continua până la rezervare

Vola.ro activează pe piață din 2007 și oferă acces la zboruri operate de peste 500 de companii aeriene, inclusiv Wizz Air, Ryanair, TAROM, Lufthansa, KLM, Emirates sau Qatar Airways.

Citește mai departe

Cotidian

Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România a fost redeschis. Pe Transfăgărășan se va putea circula doar ziua

Publicat

in

După o amânare de câteva ore, cauzate de codul portocaliu de ploi, Transfăgărășanul, a fost deschis traficului rutier pe sectorul alpin. Înainte de ase da la o parte panoul de beton care bloca drumul, drumarii l-au mai verificat o dată, pentru a se asigura că pe suprafața carosabilă nu au ajuns bucăți de rocă.

Conform reprezenților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Ruriere, drumul va fi deschis doar pe timp de zi, între orele 07.00 – 21.00.  

Drumul este închis în timpul iernii din cauza avalanșelor și este deschis la începutul verii după lucrări ample de deszăpezire. De altfel, anul acesta, în unele zone, stratul de zăpadă avea o grosime de 5 metri. De asemenea, pe drum au ajuns și bucăți de rocă ce au fost dislocate în timpul topirii zăpezii.

Citește mai departe

Trending