SoNoRo Musikland, festivalul dedicat tradițiilor și patrimoniului orașului Brașov și al câtorva sate de pe Colinele Transilvaniei, se va desfășura în perioada 4-19 iulie 2025 și va include în acest an și orașul Sibiu. 15 concerte – dintre care două jamsessions și trei concerte SoNoRo Kids, în perioada 9-19 iulie a.c. – vor pune în valoare capitalul cultural din județul Brașov, prin intermediul muzicii de cameră, la apus de soare și lumina lunii. Accesul la toate concertele ediției a VII-a este liber, în baza unei rezervări pe site-ul festivalului.
Nume cunoscute la SoNoRo Musikland 2025
Printre muzicienii care vor concerta anul acesta în spațiile din județul Brașov, în cadrul Festivalului SoNoRo Musikland, se numără:
violoniștii Nicolas Dautricourt, Denis Goldfeld, Ioana Cristina Goicea, Shirly Laub, Alissa Margulis și Alexandra Tîrșu;
violiștii Meghan Cassidy, Răzvan Popovici, Sebastian Manning, Ștefana Munteanu și Alberto Saldaña;
violonceliștii Ștefan Cazacu și Justus Grimm; pianiștii Roxana Cîrciu, Ioan-Dragoș Dimitriu, Mara Dobrescu, Andrei Gologan și Diana Ketler; harpista Miruna Nagy; clarinetistul Tommaso Lonquich.
Concerte în bisericile fortificate din Transilvania
Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland, promite concerte de excepție în bisericile din inima Transilvaniei:
„Suntem încântați că festivalul SoNoRo Musikland a crescut precum Făt-Frumos din povești! După doar șase ediții, numărul concertelor s-a dublat în acest an, iar noi vom reveni cu bucurie în satele de pe Colinele Transilvaniei – Cincu, Saschiz, Meșendorf, Criț și Viscri – unde concertele dobândesc un plus de farmec datorat bisericilor fortificate și curților de pensiuni, în care ne vom reîntâlni cu publicul nostru fidel. Vom concerta pentru prima dată în istoricul SoNoRo Musikland la Biserica Fortificată din Cincu, Biserica Fortificată din Codlea și în Cetatea Făgărașului, dar vom include spații noi și din orașul Brașov, precum Muzeul de Artă Brașov, Forumul Democrat al Germanilor din Brașov și Brukenhalle.
O noutate a ediției nr. 7 este implicarea copiilor, prin organizarea concertelor SoNoRo Kids – proiectul pe care l-am lansat anul trecut și care se desfășoară în școlile câtorva județe din România. Concertele vor fi susținute de pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu și harpista Miruna Nagy, iar cei mici vor fi invitați să exploreze o zi din viață prin intermediul muzicii clasice.
Programul concertelor din județul Brașov
De miercuri, 9 iulie, ora 19:00, publicul este invitat la concertul Melodia perfectă, de laBiserica fortificată din Cincu – un sat care a fost unul dintre scaunele și sediile administrației săsești din Transilvania; printre altele, aici se afla un judecător regal. Construcția bisericii Sfânta Maria, o bazilică romanică cu trei naosuri și piloni, a început în prima jumătate a secolului al XIII-lea, aceasta ieșind în evidență cu turnul său de peste 49 de metri. De-a lungul timpului, biserica a fost renovată în repetate rânduri și a căpătat caracterul gotic care este vizibil și astăzi.
Biserica fortificată Cincu
Joi, 10 iulie, ora 19:00, festivalul revine cu concertul Amoroso la Biserica fortificată din Saschiz, construită între 1492 și 1525, în stil gotic târziu, și care face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1999. Vineri, 11 iulie, ora 11:00, Sturm und Drang, la Biserica fortificată din Meșendorf, realizată în stil gotic timpuriu, în secolul al XIV-lea, cu turn vestic şi cor poligonal. Fortificată în 1495, biserica are un interior dominat de tribuna pe stâlpi de lemn, dezvoltată pe trei laturi şi decorată cu picturi baroce, şi de altarul triptic din 1693, deasupra căruia este amplasată orga construită în anul 1914.
Primul Jamsessional festivalului va avea loc vineri, 11 iulie, ora 21:00, la Meșendorf Gasthaus – un ansamblu de case de oaspeți cu o arhitectură elevată –, urmat de al doilea Jamsession, sâmbătă, 12 iulie, ora 20:00, la Critz Cross, o veche casă săsească din satul Criț, amenajată tradițional, dar și cu elemente moderne.
Biserica Fortificată Meschendorf
Aventura sonoră în satele de pe Colinele Transilvaniei va continua cu Summer Dreams – duminică, 13 iulie, ora 11:00, în șura de la Viscri 125, un alt ansamblu superb de case săsești tradiționale, restaurate cu grijă și respect față de istorie. Potrivit Patrimoniului Mondial UNESCO, Viscri este unul dintre puținele vestigii rămase lumii care oferă experiența satului tradițional cu biserici fortificate.
Luni, 14 iulie, ora 19:00, publicul va audia concertul Legende, în Biserica fortificată din Codlea, care datează din a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Biserica are un plan oval, cu un diametru de 85 de metri, fiind cea mai mare biserică fortificată din Țara Bârsei.
Biserica fortificată Codlea
De marți, 15 iulie, ora 19:00, festivalul se mută în Brașov, iar primul concert de aici se intitulează Con spirito și va avea loc la Muzeul de Artă Brașov, înfiinţat în anul 1949 ca secţie a Muzeului Regional. Din 1970 muzeul funcţionează într-o clădire care a fost ridicată în anul 1902 după planurile arhitectului braşovean Moritz Wagner, în stilul neobaroc, pentru Asociaţia Meseriaşilor din Braşov.
SoNoRo Strings, SoNoRo Dreams este concertul de miercuri, 16 iulie, ora 20:00, la Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu – cel mai vechi monument de arhitectură din Brașov, fiind construit în 1223, în stil gotic timpuriu. Joi, 17 iulie, ora 19:00, From Saint Tropez to Rio în Cetatea Făgărașului, unde primele ştiri documentare care atestă existenţa cetăţii de piatră sunt din 1455, când este menţionat un „castelan”, iar în anul următor Iancu de Hunedoara, scriind braşovenilor, aminteşte de „cetatea noastră Făgăraş”.
Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu
Concertul Variațiunile inimii, de vineri 18 iulie, ora 19:00, este programat în Brukenhalle din Brașov – fosta reședință de vară a familiei Brukenthal din Șcheii Brașovului, un exemplu remarcabil al arhitecturii baroce transilvănene din secolul al XVIII-lea.
Festivalul se va încheia cu Musikland – Finale!, de sâmbătă, 19 iulie, ora 19:00, la Bastionul Țesătorilor – celebrul turn de apărare care a aparținut breslei țesătorilor de in, construit la începutul secolului XV, cu o arhitectură unică în sud-estul Europei.
Bastionul Țesătorilor
SonoRo Kids – trei concerte pentru copii, în județul Brașov
Începând cu această ediție a festivalului SoNoRo Musikland, organizatorii îi așteaptă pe copii la concertele SoNoRo Kids și îi invită să descopere momente din viața de zi cu zi precum micul dejun alături de Mozart, ora de dans cu Tchaikovsky, cântatul în orchestră prin Simfonia Copiilor de Haydn, grădina zoologică prin Carnavalul Animalelor de Saint-Saëns și iubirea prin Für Elise de Beethoven. Cele trei concerte pentru copii, programate în județul Brașov, vor avea loc la Meșendorf Gasthaus (joi, 10 iulie, ora 10:30), Viscri 125 (sâmbătă, 12 iulie, ora 10:30) și Forumul Democrat al Germanilor din Brașov (miercuri, 16 iulie, ora 11:00).
Accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare. Rezervările se fac pe https://musikland.sonoro.org/, în pagina dedicată fiecărui concert.
Accesul la concertele pentru copii se face fără rezervare.
Transport sustenabil către SoNoRo Musikland, cu UNESCO Bus
Spectatorii Festivalului SoNoRo Musikland pot ajunge la concertele din Colinele Transilvaniei cu ajutorul UNESCO Bus, primul serviciu de tip Hop-On, Hop-Off din mediul rural românesc. Partener de mobilitate sustenabilă, UNESCO Bus va opera curse speciale către spațiile din Copșa Mare, Meșendorf, Criț, Saschiz și Viscri, pe durata festivalului.Cei care își rezervă locurile la concertele SoNoRo Musikland pe site-ul Eventbook.ro, vor primi un cod de reducere de 50% pentru călătoria cu UNESCO Bus.
Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.
Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.
Preluare în contul unei datorii
Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.
Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.
În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.
Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială
Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.
Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.
Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).
Urmează tăierile
În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.
Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.
De ce se îmbolnăvesc arborii
Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.
O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria. Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.
Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.
În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).
Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei
Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.
„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.
Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local
În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:
„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.
Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.