Ramai la curent!

Cotidian

Președinții curților de apel condamnă discursul lui Bolojan împotriva judecătorilor: este bazat „pe manipulare și dezinformare”

Publicat

in

Președinții curților de apel condamnă ”ferm” discursul public susținut, bazat ”pe manipulare și dezinformare”, îndreptat împotriva judecătorilor, arătând că o dezbatere privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor, care ar fi trebuit sa se poarte responsabil, obiectiv, a fost înlocuită de un demers ”politicianist, populist și extrem de nociv”.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de 16 judecători, președinți ai curților de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș și al Curții Militare de Apel, aceștia atrag atenția asupra consecințelor nocive ale unui astfel de discurs asupra dreptului cetățenilor la un proces echitabil.

„Președinții curților de apel din România atrag atenția asupra faptului că o dezbatere vizând statutului judecătorului trebuie purtată obiectiv, transparent și responsabil, pentru a prezerva independența justiției și, implicit, dreptul fiecărui cetățean la un proces echitabil. Un stat în care puterea judecătorească este atacată constant, este mereu culpabilizată pentru eșecurile administrative și legislative ale Guvernului și Parlamentului, nu mai este un stat în care echilibrul dintre cele trei puteri este respectat, ci este un stat în care se tinde spre o justiție slabă și dependentă de executiv. O astfel de justiție va fi, în final, incapabilă să protejeze cetățenii contra potențialelor abuzuri ale statului, să le apere drepturile și libertățile fundamentale. Președinții curților de apel constată cu îngrijorare că o dezbatere privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor, ce ar fi trebuit sa se poarte responsabil, obiectiv, cu respectarea standardelor europene atât de mult clamate, a fost înlocuită de un demers politicianist, populist și extrem de nociv, prin consecințe asupra justiției, dublat de o campanie publică agresivă, bazată pe dezinformare și un veritabil discurs al urii îndreptat asupra corpului magistraților’, arată sursa citată.

În acest context, sunt prezentate informații despre care președinții curților de apel spun că sunt ‘vădit eronate’.

Vârsta medie de pensionare în magistratură nu este 48 de ani, atrag atenția judecătorii

Ei atrag atenția că vârsta de pensionare medie în magistratură nu este 48 de ani și spun că afirmația făcută în acest sens de către premierul Ilie Bolojan este contrazisă de date obiective.

Primul Ministru al României, dl. Ilie Bolojan, a declarat în mod repetat că:

„Avem câteva realități care nu pot fi contestate, avem o pensionare prea rapidă a magistraților, în general la 48 de ani. Din pensionările pe care le-am semnat ca președinte, majoritatea erau la 48 de ani’. Această afirmație este contrazisă de date obiective. În perioada în care domnia sa a îndeplinit funcția de președinte interimar al României a semnat 37 de decrete de pensionare pentru judecători, dintre care doar 4 judecători ce aveau vârsta între 48-49 de ani. Cu siguranță 5 din 37 nu reprezintă o majoritate, astfel încât este de neînțeles ușurința cu care Prim Ministrul României face astfel de afirmații, preluate și răspândite apoi intens de presă. Vârsta efectivă la care se pensionează magistrații depășește 50 de ani – pentru majoritatea -, magistrații fiind eliberați din funcție prin pensionare și la 62 de ani sau chiar la 67 de ani”, se precizează în comunicat.

Conform comunicatului transmis de președinții curților de apel, vârsta medie reală de pensionare este de 54 de ani, comparabilă cu categorii din sistemul public de pensii, ce beneficiază de grupe speciale de muncă.

”Mai mult, este important de subliniat că, în conformitate legea în vigoare, mai exact cu art. 211 alin. 1 din Legea nr. 303/2022, vârsta de pensionare a magistraților a crescut la 60 de ani: ‘Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării’. Ca atare, vârsta minimă de pensionare crește deja progresiv până la 60 de ani, conform unui grafic validat de Curtea Constituțională, după consultările avute nu doar cu magistrații, ci și cu reprezentanții Comisiei Europene”, se arată în document.

Președinții curților de apel din România subliniază că această lege a fost trecută prin filtrul Curții Constituționale și a fost acceptată de către Comisia Europeană, iar reluarea acestei teme, ”mai ales în cheia politică agresivă și manipulatoare”, are efecte ”dezastruoase” asupra funcționării instanțelor, ce se confruntă cu un nou val de cereri de eliberare din funcție a unor judecători cu mare experiență, ‘cereri generate de instabilitatea devenită insuportabilă a statutului magistraților’.

Salarizarea magistraților este similară altor categorii bugetare, mai susțin magistrații

”În realitate, indemnizațiile judecătorilor (inclusiv sporurile) pornesc de la 4.457 lei – pentru perioada cât este auditor de justiție la Institutul național al Magistraturii, crescând apoi după cum urmează: judecător stagiar – 7.200 lei, judecător definitiv, după admiterea la un examen extrem de complex – 11.900 lei, judecător tribunal (vechime minim 7 ani, concurs cu locuri limitate) – 18.504 lei, judecător curte de apel (vechime minim 10 ani, concurs cu locuri limitate) – 20.902 lei, judecător Înalta Curte de Casație și Justiție (vechime minim 18 ani, selecție extrem de riguroasă, câteva locuri anual) – 27.252 lei. Or, acest tip de venituri se regăsește în zona bugetară la categorii profesionale care nu au incompatibilitățile și interdicțiile profesiei de magistrat”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, judecătorii români se confruntă cu un deficit cronic de resurse umane, cu scheme de personal vădit insuficiente, atât la nivelul judecătorilor, cât și al personalului auxiliar, în condițiile unei creșteri constante a numărului de dosare, pe fondul unei instabilități legislative excesive.

Astfel, datele prezentate arată că încărcătura medie pe judecător a fost, în 2024, de 1.519 dosare la nivel de judecătorii, 982 dosare la nivel de tribunal, 606 dosare la curțile de apel și 619 dosare la nivelul Înaltei Curți de Casației și Justiției.

Gestionarea unui singur dosar implică, de la primirea cererii de chemare în judecată și până la finalizarea motivării hotărârii, multiple operațiuni, iar un program normal de 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână este ”absolut insuficient”, motiv pentru care larga majoritate a judecătorilor efectuează în mod constant ore suplimentare, care nu sunt nici salarizate suplimentar, nici compensate cu timp liber, explică sursa citată.

”Volumul de muncă al unui judecător român depășește de până la zece ori volumul din alte state europene, cu care suntem comparați atunci când se discută chestiunea condițiilor de pensionare. Or, creșterea vârstei de pensionare, pentru a ajunge la nivelul mediei europene, ar fi trebuit corelată cu scăderea numărului de dosare, pentru a ajunge tot la nivelul mediei europene. În ceea ce privește condițiile de muncă specifice, multiplele expertize efectuate în instanțe au relevat prezența a numeroși factori de risc, precum: suprasolicitare neuro-psihică, vizuală, expunere la alergeni și iritanți ai sistemului respirator, alături de alte condiții de muncă ce pot duce la uzura prematură a organismului din cauza gradului foarte mare de expunere la stres ocupațional, volumului mare de muncă, caracterului activității judecătorești și fenomenului de izolare socială inerent funcției”, spun președinții curților de apel.

De asemenea, ei punctează că încrederea în justiție nu este la cote minime, ci la nivel similar altor state europene, precum Italia sau Spania.

”Una din cele mai des rostogolite afirmații false se referă la încrederea în justiție, despre care se afirmă că ar fi la cote minimale. Dimpotrivă, rapoartele europene relevă un nivel de încredere la nivelul mediei Uniunii Europene. În anul 2024, percepția asupra independenței justiției era bună și foarte bună pentru 52% din populația generală și pentru 56% din companii. În 2025, procentele au scăzut, în contextul campaniei electorale prelungite și a campaniei publice îndreptate împotriva magistraților, la 44% pentru populația generală și 51% pentru companii, rămânând, chiar și în aceste condiții, la un nivel similar cu al altor state, precum Italia. Interferența politicului și a guvernului în justiție este principalul factor de neîncredere, conform datelor prezentate de Eurobarometru”, se mai arată în comunicatul de presă.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending