Ramai la curent!

Cotidian

Sebastian Marinescu, director Salvamont Brașov: „Sporurile ar trebui acordate în funcție de implicare și performanță, nu eliminate în mod uniform”

Publicat

in

„Legea austerității”, prin care au fost diminuat sporul pentru condiții condiții periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar îi afectează și îi nemulțumește pe salvatorii montani, care au parte de numeroase intervenții riscante. De altfel, directorul Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu, a transmis un comunicat de presă în care reclamă faptul că acest spor a fost tăiat uniform, pentru toți bugetarii, fără a se ține cont de specificul activității salariaților afectați de măsură.

„Într-o perioadă dificilă pentru România, în care resursele umane și financiare sunt tot mai limitate și prioritățile trebuie regândite cu luciditate, salvatorii montani continuă să intervină rapid, profesionist și cu dedicare totală. Această activitate presupune riscuri reale, în condiții de teren dure, climă imprevizibilă și acces dificil. Fiecare misiune solicită efort fizic și psihic considerabil, însă echipele de salvatori reușesc să intervină eficient, având grad de răspuns de 100% la toate solicitările și contribuind direct la siguranța publică.

În acest context, apare firesc întrebarea: este recunoașterea materială pe măsura responsabilității și pericolului asumat? Sporul actual de 300 de lei brut – similar unor funcții sedentare, cu program fix și fără expunere la risc – nu reflectă realitatea muncii pe care o desfășurăm.

Nu este vorba despre o revendicare, ci despre o analiză onestă: putem vorbi despre echitate în sectorul public când riscurile majore sunt răsplătite simbolic, iar activități fără expunere sau impact real beneficiază de tratament similar ori chiar preferențial? E momentul pentru o regândire a criteriilor prin care statul recompensează munca – în funcție de dificultate, impact social și pericolul asumat, nu doar de încadrarea birocratică. Sporurile ar trebui acordate în funcție de implicare și performanță, nu eliminate în mod uniform. Doar astfel pot deveni un instrument real de motivare pentru angajații valoroși. Ele trebuie să reflecte meritocrația, nu vechimea sau prezența formală la locul de muncă. Este esențial să existe reguli clare și transparente privind acordarea acestor beneficii, astfel încât să fie încurajați cei care aduc rezultate concrete și contribuie activ la îmbunătățirea sistemului.

În timp ce unii funcționari se limitează la semnarea unor documente în condiții de confort și predictibilitate, salvatorii montani și personalul din sistemul de urgență rămân mereu în linia întâi. Suntem solidari și vom continua să intervenim. Însă, dincolo de recunoaștere simbolică, trebuie spus clar: nu putem supraviețui și nu ne putem întreține familiile doar cu felicitări și aprecieri. Într-un sistem în care realitatea de zi cu zi presupune responsabilități personale, cheltuieli, nevoi și siguranță financiară, este esențial ca sprijinul acordat celor care își pun viața în slujba celorlalți să fie nu doar moral, ci și concret. În lipsa unei recompensări corecte, riscăm să pierdem profesioniști desăvârșiți, care vor căuta recunoaștere și recompensă financiară în alte sectoare sau în mediul privat. Ne dorim un sistem bugetar eficient, cu personal suficient, bazat pe competență, performanță și rezultate concrete — nu un aparat birocratic demotivat, în care valoarea profesională nu este recunoscută. Totodată, având în vedere specificul, gradul de risc și importanța activității desfășurate, considerăm că este firesc ca aceasta să beneficieze de recunoaștere oficială, inclusiv la momentul pensionării, în mod echitabil față de modul în care sunt recunoscute meritele personalului din alte instituții implicate în sistemul național de urgență”, a declarat Marinescu.

Conform datelor disponibile pe site-ul Consiliului Județean Brașov, din 1 ianuarie 2025, salariul de încadrare al salvatorilor montani erau cuprinse între 4.050 și 4.762 lei.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending