Ramai la curent!

Fapt divers

Turist prins sub bolovani în Munții Bucegi. Salvatorii montani brașoveni au solicitat ajutorul elicopterului SMURD

Publicat

in

UPDATE, ora 18.25:

S-a reușit preluarea victimei cu ajutorul elicopterului SMURD de la POA Brașov.

„Colegul nostru, Ciprian Lolu, a coborât prin troliere la locul intervenției, unde, împreună cu salvatorii montani aflați la sol, a imobilizat victima și a realizat extragerea acesteia în siguranță. Un rol esențial în desfășurarea eficientă a operațiunii l-au avut și Cătălin și Leo, ale căror simț civic, promptitudine și implicare au contribuit decisiv la localizarea și sprijinirea victimei până la sosirea echipelor specializate. În prezent, victima este transportată către Brașov, unde va fi predată unui echipaj medical și dusă la spital pentru investigații amănunțite”, a anunțat Salvamont Brașov.


UPDATE: ora 17.30

Doi salvatori montani care se aflau în zona Mălăiești au ajuns la victimă.


„În urma evaluării inițiale, s-a constatat că aceasta a suferit multiple traumatisme, dar este conștientă. Colegii ajunși la fața locului i-au imobilizat coloana prin aplicarea unui guler cervical și monitorizează persoana așteptând sosirea echipelor de sprijin pentru a decide cea mai sigură și eficientă metodă de extragere și transport către o unitate medicală. Se va încerca în continuare extragerea victimei cu ajutorul elicopterului, prin coborârea unui salvator montan prin troliere. În cazul în care această variantă nu va fi posibilă, va fi necesară o intervenție terestră, care va fi de durată”, au transmis reprezentanții Salvamont Brașov.

UPDATE: ora 16.55:

„Din informațiile pe care le avem în acest moment, este vorba despre o persoană de sex feminin, care făcea parte dintr-un grup de trei persoane. Grupul se afla pe Valea Pietrele în momentul în care doi bolovani s-au desprins din perete și au lovit victima. În acest moment, nu există alte informații suplimentare. Efectivele Salvamont aflate în intervenție se îndreaptă către locul accidentului, deplasarea făcându-se într-o zonă dificil accesibilă”, a transmis Salvamont Brașov.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Salvamont Brașov a anunțat că sâmbătă, în jurul orei 16.00, că, printr-un apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi.

„Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment. La fața locului se deplasează de urgență o echipă de prim răspuns din cadrul Salvamont Râșnov. De asemenea, a fost mobilizată o a doua echipă din cadrul Salvamont Brașov și a fost solicitat și sprijinul elicopterului SMURD”, a anunțat Salvamont Brașov.

Acțiunea este în desfășurare și vom reveni cu informații, pe măsură ce acestea vor fi transmise.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Fostul director al societății Aro Palace SA, Nicolae Albu, a încetat din viață. El era la conducerea societății în perioada modernizării aripii noi a hotelului Aro Palace

Publicat

in

Fostul director al SC Aro Palace SA Brașov,  Nicolae Albu, a murit miercuri. El era în Turcia, iar cauza morții a fost un infarct. Potrivit Biz Brașov, fostul director era în vacanță în Turcia, însă apropiați ai lui spun că el era, ca în fiecare an, în această perioadă, la tratament.

Nicolae Albu a fost la conducerea societății brașovene din anii 1990 și și-a încetat mandatul în anul 2013.

Printre altele, în perioada în care era Nicolae Albu la conducerea societății, la începutul anilor 2000, au fost realizate lucrările de modernizare a aripii noi a Hotelului Aro Palace.

După ce nu a mai fost director al Aro Palace, Albu a lucrat la SIF Transilvania (devenită ulterior Transilvania Investments).  

Nicolae Albu s-a născut în anul 1952, în satul Vad, comuna Șercaia și a rămas atașat de satul natal. De altfel, conform sătenilor, Nicolae Albu ar fi cel care a reușit să obțină de la Elena Udrea fondurile pentru construirea unui pod nou pe drumul care duce spre Poiana Narciselor.

Citește mai departe

Fapt divers

Tentativă de furt într-un supermarket din Făgăraș: A plătit două pachete cu bureți de vase și a vrut să plece cu un coș de 3.000 de lei

O femeie de 36 de ani din Ucea de Sus a fost reținută după ce ar fi încercat să plece dintr-un supermarket din Făgăraș cu produse în valoare de aproape 3.000 de lei, achitând la casă doar două pachete de bureți pentru vase.

Publicat

in

O femeie în vârstă de 36 de ani a fost reținută de polițiști după ce ar fi încercat să plece dintr-un supermarket din Făgăraș cu produse în valoare de aproape 3.000 de lei fără să le achite. Incidentul a avut loc miercuri, 10 iunie, iar prejudiciul a fost recuperat integral înainte ca femeia să părăsească magazinul.

A plătit doar două pachete de bureți

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, femeia, domiciliată în localitatea Ucea de Sus, a intrat în magazin și a încărcat căruciorul cu produse alimentare și articole de uz casnic. La casa de marcat, aceasta ar fi scanat și achitat doar două pachete de bureți pentru vase, după care s-ar fi îndreptat spre ieșire cu restul produselor neplătite. Angajații magazinului au observat situația și au intervenit înainte ca femeia să părăsească unitatea comercială.

Prejudiciu de aproape 3.000 de lei

Polițiștii au fost sesizați de reprezentanții magazinului și au început verificările la fața locului.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați de reprezentanții unui magazin din localitate cu privire la faptul că o persoană ar fi trecut de casele de marcat având asupra sa numeroase produse neachitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana surprinsă, în vârstă de 36 de ani, ar fi umplut căruciorul de cumpărături cu produse alimentare și de uz casnic, însă, la casa de marcat, a ales să achite doar două pachete de bureți pentru vase. Prejudiciul, de aproape 3.000 de lei, a fost recuperat integral și restituit societății comerciale”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Polițiștii verifică dacă au existat și alte fapte similare

După incident, oamenii legii au extins cercetările pentru a stabili dacă femeia ar fi recurs la aceeași metodă și în alte magazine. Potrivit surselor judiciare, există suspiciuni că aceasta ar mai fi fost implicată în fapte similare, însă aceste aspecte urmează să fie clarificate în cadrul anchetei.

În baza probelor administrate până în acest moment, femeia a fost reținută.

Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru furt, urmând ca procurorii să decidă măsurile care se impun în continuare.

Citește mai departe

Fapt divers

Accident cu două victime pe DN11, între Prejmer și Lunca Câlnicului. Unul dintre șoferi avea 0,97 mg/l alcool în aerul expirat

Două persoane au fost rănite într-un accident produs pe DN11, între Prejmer și Lunca Câlnicului. Polițiștii au stabilit că șoferul autoturismului implicat avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expir

Publicat

in

Un șofer aflat sub influența alcoolului a fost implicat, în această dimineață, într-un accident rutier produs pe DN11, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, iar în urma impactului două persoane au fost rănite.

Șoferul autoturismului avea aproape 1 mg/l alcool în aerul expirat

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest la locul accidentului. În cazul șoferului autoturismului, aparatul a indicat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, nivel care depășește cu mult limita de la care fapta este considerată infracțiune.

Pentru conducătorul autoutilitarei, rezultatul testării a fost de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Două persoane au fost rănite, trafic dirijat alternativ pe DN11

Accidentul s-a produs în cursul dimineții pe unul dintre cele mai circulate drumuri naționale din județul Brașov. Polițiștii au confirmat că două persoane au fost rănite în urma coliziunii.

La locul accidentului au intervenit echipaje de poliție și alte structuri de intervenție, iar circulația a fost restricționată temporar. Traficul rutier se desfășoară alternativ, sub coordonarea polițiștilor rutieri, urmând să fie reluat în condiții normale după finalizarea cercetărilor și îndepărtarea vehiculelor implicate.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul. În funcție de rezultatele anchetei și ale probelor recoltate, oamenii legii vor dispune măsurile legale care se impun.

Citește mai departe

Trending