Connect with us

Cotidian

Caravana9 ajunge la Victoria: artă, memorie și comunitate într-un oraș post-industrial

Published

on

Victoria devine, duminică, 10 august, gazda Caravanei9, un proiect itinerant al Fundației9, care îmbină arta contemporană cu memoria locului și spiritul comunitar. Evenimentul marchează aniversarea a 9 ani de activitate a Fundației și încheierea rezidenței artistice Reclaiming Post-Industrial Futures, desfășurată în fostul oraș industrial de la poalele Făgărașului.

Caravana9 este un turneu național care conectează orașe precum Timișoara, Suceava, Eforie Sud, Călărași, Reșița, Drobeta Turnu-Severin, Victoria, Siret și Brașov, printr-o rețea de centre culturale temporare și comunități creative.

La Victoria, evenimentul este organizat de Fundația9 în parteneriat cu Primăria Victoria, Fundația Verde 2000 (fondată de regretatul profesor Nicolae Iuliu Diminescu) și EUNIC România. Publicul este invitat să participe la un program artistic și gastronomic inedit, desfășurat în spatele primăriei, la foișoare, începând cu ora 18:00.

Artă în ruină și grădini din trecut

Între 1 și 14 august, artiștii Daniel Semenciuc și Ana Barbu au locuit și creat în Victoria, transformând orașul într-un spațiu viu de reflecție artistică.

„Post-industrialismul nu e doar o istorie. E o atmosferă, o ezitare. O privire în gol înainte de a păși pe o gresie fisurată – fără să știi dacă dedesubt e un ciob, sau doar o amintire”, spune Daniel Semenciuc, arhitect și artist vizual format la Yale și UNArte, crescut în România post-industrială.

Ajuns în Victoria, Daniel a fost cuprins de un sentiment familiar:

„În prima seară, o simplă plimbare a devenit un safari post-apocaliptic printre sârme și buruieni. Apoi, deja-vu: o piscină publică abandonată, ca în Ștei. Același beton, aceleași graffiti, aceeași tăcere.”

Alături de el, artista Ana Barbu, care trăiește într-un sat din Bărăgan, a imaginat în Victoria grădini comunitare pornind de la ruine industriale – un exercițiu de regenerare lentă, poetică și colaborativă, în care terenurile părăsite devin spații fertile pentru idei și viitoruri împărtășite.

Programul zilei de 10 august: artă, cină simbolică și film clasic

18:00 – Atelier „Care-i faza cu arta contemporană?”
Ana Barbu provoacă publicul tânăr și curios să își imagineze grădini comunitare în locuri uitate – un atelier de joacă, reflecție și utopie.

19:00 – Cină comunitară
Inspirată din rețetele combinatului chimic din Victoria, cina este un gest de memorie colectivă și convivialitate. Preparatele sunt semnate de Nelu Man (fost bucătar al combinatului timp de 20 de ani), Camelia Bertea (primar al orașului Victoria), Dana Diminescu (sociolog și profesor conferențiar la Institutul Politehnic din Paris, născută în Victoria) și Marlene Herberth (jumătate din Kraftmade, țesătoare de idei și rețete).

Inspirată de ingeniozitatea culinară a fabricii din Victoria în epoca de aur, cina propune mai mult decât un prilej de a mânca împreună — un gest de grijă, convivialitate și memorie colectivă.

Meniul: O tocană de cartofi la ceaun, cu slănină și legume adunate dintre blocuri și grădini de sat. Slănină și ceapă rumenite lent pe reșou, în tava de inox sudată cu grijă la atelierul de fiareri. Omleta vine de la secția 7 – de pulbere –, cu ouă aduse de navetiștii de dimineață. Alături, murături și pâine neagră, cât să înmoaie discuțiile. La desert, cremă de zahăr ars de la laboratorul de cercetare și budincă de mac cu flori intoxicante. Iar de băut – vin urban, biodinamic, de la streașină, și licori cu fructe de sezon.

Ora 21:00 – Proiecție de film: „Balanța”


Un clasic al cinematografiei românești regizat de Lucian Pintilie (1992), primul film românesc restaurat 4K de BRD alături de Fundația9 în 2020 va putea fi vizionat într-o proiecție în aer liber, la Victoria.

Participarea la întreg evenimentul este gratuită, iar în timpul evenimentelor se pot realiza fotografii și filmări în scop promoțional.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Trending