Ramai la curent!

Cotidian

Complexul Agrement de sub Tâmpa, în sfârșit în șantier. Consiliul Județean Brașov a predat amplasamentul către constructor

Publicat

in

Aproape 10 ani, Complexul Agrement de sub Tâmpa a stat în „conservare”, după ce Consiliul Județean Brașov a decis închiderea lui. Administrația județeană a încercat inițial să închirieze spațiul, dar cum nu a găsit nicio firmă interesată să o preia, și-a asumat reabilitarea ei. Consiliul Județean Brașov a găsit apoi soluția predării complexului către Biblioteca Județeană George Barițiu și transformarea acestuia într-un centru cultural.â

O lungă căutare a surselor de finanțare

Au urmat câțiva ani în care s-au făcut studii și proiecte, dar a fost și căutată sursa de finanțare. Într-un final au fost găsiți și banii: fondurile europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Au urmat licitațiile, organizate de Biblioteca Județeană Brașov, în luna iunie a fost semnat contractul de lucrări, iar potrivit reprezentanților Consiliului Județean Brașov, astăzi a fost predat și amplasamentul, iar în 12 luni trebuie finalizate lucrările.

Contractul de lucrări a fost cu Asocierea SC DNS Efect SRL (lider) – SC Timișoreana SRL – SC Proing Consult SRL, iar valoarea investiției se ridică la 8.781.040 lei, fără TVA. Conform proiectului, la Complexul Agrement vor fi realizate reparații ale spațiilor interioare și exterioare, dar și lucrări pentru înlăturarea infiltrațiilor de apă. De asemenea, sunt prevăzute intervenții pentru eradicarea igrasiei și mucigaiului, dar și refacerea instalațiilor. Tot prin acest proiect vor fi recompartimentate spațiile interioare, astfel încât să corespundă noilor funcțiuni.

Promisiunea Consiliului Județean Brașov: lucrările vor continua

Lucrările de la complexul de sub Tâmpa fac parte din proiectul „Crearea unei rețele de hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale în bibliotecile din Județul Brașov”, prin care sunt modernizate 29 de biblioteci municipale, orăşeneşti şi comunale din judeţ. Valoare totală a proiectului este de 25.212.215 lei, iar pentru implementarea lui. Consiliul Județean Brașov a obținut o finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

Există, totuși, riscul ca administrația județeană brașoveană să piardă finanțarea europeană, având în vedere gradul de implementare a proiectului.

„Este un proiect care a parcurs etapele de achiziție, este un proiect în implementare, iar dacă nu vom avea bani prin PNRR vom găsi resurse locale pentru a-l implementa. Eu voi face astfel încât să finalizăm toate toate proiectele mature pe care județul Brașov le are într-un stadiu avansat de implementare”, a declarat Adrian Veștea.

Chiar dacă nu a anunțat oficial, conform unor surse, Consiliul Județean Brașov are în plan să mute sediul Bibliotecii Județene George Barițiu în Complexul Agrement de sub Tâmpa.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending