Ramai la curent!

Cotidian

Microbuze școlare electrice, cumpărate la prețuri de lux prin PNRR, în mai multe județe. Iașiul a plătit dublu față de valoarea estimată a pieței, Brașovul – mai puțin, dar tot peste piață. Ministrul Pîslaru anunță verificări naționale la aceste achiziții

Publicat

in

O investigație realizată de ReporterIS dezvăluie cum fondurile europene din PNRR au finanțat achiziții de microbuze școlare electrice la prețuri semnificativ mai mari decât valorile de piață. În județul Iași, Consiliul Județean a plătit 202.800 de euro pentru fiecare vehicul, în condițiile în care un model similar costă pe piață cel mult 100.000 de euro, cu tot cu carosare și omologări. Contractul a fost adjudecat de compania Aveuro Internațional din Câmpina, județul Prahova, deținută de Vlad Papuc, fiul Rodicăi Papuc – președinta Organizației Județene de Femei a PNL Prahova și apropiată a liderului liberal Iulian Dumitrescu, cercetat pentru corupție. Firma a livrat microbuze în peste jumătate din județele țării, la prețuri variabile și, în total, a încasat peste 135 de milioane de euro din astfel de contracte.

Potrivit aceleiași surse, în Iași, CJ a achiziționat 26 de microbuze pentru un total de 5,27 milioane de euro, prețul unitar fiind de 1.014.000 lei (202.800 euro) fără TVA. În Olt, prețul a ajuns la 261.000 euro, în Buzău la 232.000 euro, iar în Covasna la 137.000 euro.

Patronul Aveuro Internațional admite marja uriașă de profit:

„A fost un business foarte bun pentru noi. Doamne ajută! Că toată lumea are de câștigat, că banii ăștia se duc și pe orizontală și pe verticală, sute de angajați, foarte mulți oameni implicați. Cu prețul, noi ne-am mulat și funcție de bugetul fiecăruia. Bine că s-au cheltuit banii”, a spus Papuc, citat de ReporterIS.

Acesta pune diferențele pe seama cerințelor din caietele de sarcini, menționând că, în cazul Iașiului, limitarea lungimii maxime la 6,8 metri ar fi avantajat modelul Ford folosit de companie.

Brașovul, mai ieftin ca la Iași dar tot peste prețul estimat al pieței

În județul Brașov, același furnizor a livrat 27 de microbuze electrice, la un preț unitar de 743.000 lei (circa 150.000 de euro) fără TVA – cu 25% mai mic decât cel plătit de Iași, dar încă peste estimările specialiștilor. Licitația a permis modele de până la 7,2 metri lungime, ceea ce ar fi deschis competiția, însă tot Aveuro Internațional a câștigat.

Primele opt vehicule au fost deja distribuite către localități precum Augustin, Hoghiz, Lisa sau Homorod, urmând ca restul să fie repartizate în alte zeci de comune. Restul urmează să fie repartizate în Tărlungeni (2 bucăți), Vama Buzăului, Teliu, Șinca, Hârseni, Budila, Bunești, Jibert, Cața, Cincu, Măieruș, Comăna, Crizbav, Apața, Recea, Hălchiu, Vulcan, Prejmer, Moieciu, Bod, Șercaia, Părău, Sâmbăta de Sus, Mândra, Voila și Viștea, anunța Consiliul Județean la livrarea primelor opt microbuze.

„Începând cu următorul an școlar, elevii din satele și comunele brașovene vor avea la dispoziție mijloace de transport moderne și ecologice, prin intermediul cărora edilii locali le vor asigura deplasarea la instituțiile de învățământ de care aparțin. Mă bucur că am reușit să atribuim contractele pentru cele 35 de microbuze verzi, cumpărate cu fonduri PNRR. Am convingerea că în scurt timp vom reuși să realizăm și achiziția microbuzelor cu emisii reduse, pentru care am obținut finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu”, a declarat președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, cu aceeași ocazie.

Explicația Consiliului Județean Brașov pentru diferențele față de estimările de piață

Într-un punct de vedere pentru Bună Ziua Făgăraș, Consiliul Județean Brașov a transmis că, în această speță, nu a impus criterii restrictive și că, datorită acestui fapt, prețul obținut a fost mai mic decât în alte județe. Reprezentanții instituției afirmă că licitația, derulată pe platforma SICAP, a fost câștigată cu o ofertă substanțial mai mică decât la Iași și că dotările suplimentare – aer condiționat, lift și rampă pentru persoane cu dizabilități – justifică diferențele față de estimările de piață.

Pentru a susține aceste afirmații, CJ Brașov oferă exemple comparative cu alte contracte similare adjudecate recent:

  • 1.036.361 lei la Hunedoara;
  • 884.564 lei la Covasna;
  • 850.000 lei la Cluj;
  • 913.000 lei la Bihor

(* acestea sunt valori per microbuz fără TVA).

De asemenea, reprezentanții Consiliului Județean Brașov au subliniat că licitația s-a desfășurat pe platforma SICAP, respectând toate procedurile legale, iar oferta Aveuro Internațional a fost de 743.000 lei per microbuz, cu mult sub prețul de 1.014.000 lei fără TVA oferit la Iași.

CJ Brașov punctează și faptul că firma SC Pacific Electric Bus SRL, care a contestat licitația la Iași, a participat și la licitația brașoveană, dar s-a clasat pe locul doi în ceea ce privește prețul.

În plus, Consiliul Județean Brașov explică că, în faza pregătitoare a licitației, au primit oferte de la mai mulți producători, cu prețuri mai mari decât cele obținute în urma licitației, ceea ce ar demonstra că procedura a fost corect organizată și prețurile competitive.

Referitor la estimările din piață privind un preț de 90.000-100.000 euro per microbuz, CJ Brașov susține că aceste informații provin de la o firmă care nu a participat la licitație și nu iau în calcul dotările suplimentare cerute (aer condiționat, lift, rampă pentru persoane cu dizabilități etc.).

În final, oficialii brașoveni resping orice speculații legate de „apartenența politică” a firmelor implicate, precizând că aceasta nu a influențat procedura de achiziție.

Reacția Guvernului: Ministrul Fondurilor Europene Dragoș Pîslaru trimite Corpul de control să verifice achizițiile


După publicarea anchetei, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat marți, pe Facebook, trimiterea Corpului de Control pentru verificarea „procedurilor, prețurilor plătite, criteriilor tehnice și respectării regulilor de utilizare a fondurilor europene”.

Acesta a precizat că va solicita clarificări imediate autorităților implicate și că, dacă vor fi găsite nereguli, vor fi aplicate corecții financiare și sesizat Parchetul European condus de Laura Codruța Kövesi. „Fondurile europene sunt un bun public și fiecare euro trebuie să fie cheltuit corect, transparent și în interesul oamenilor. Nu voi tolera niciun abuz”, a adăugat Pîslaru.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Proiect pilot la Râșnov, pentru gestionarea construcțiilor ilegale.  O zonă de aproximativ 1.200 de hectare, survolată cu drona pentru o „harta aeriană”

Primăria Râșnov a lansat un proiect pilot în zona Glăjerie, una dintre cele mai dinamice arii de dezvoltare ale orașului. Cu ajutorul unui ortofotoplan realizat pe o suprafață de 1.200 de hectare, autoritățile vor verifica legalitatea construcțiilor și posibilitatea intrării acestora în legalitate.

Publicat

in

Primăria Râșnov a început un proiect pilot ce include zona Glăjerie, unde una aflată în expansiune. Astfel, autoritățile locoale au pregătit un ortofotoplan ce include o suprafață de 1.200 de hectare, iar datele obținute vor fi surapuse cu cele incluse în sistemul GIS al Consiliului Județean Brașov.

„Prin suprapunerea ortofotoplanului cu sistemul GIS, care include datele referitoare la planuri urbanistice zonale vom vedea care construcții au fost edificate legal și care nu. Apoi, în baza acestor date, vom vedea care construcții vor putea intra în legalitate și care nu vor trebui să intre în legalitate”, a declarat primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu.

Acesta a precizat că demersul este absolut necesar, pentru că, în caz contrar, numărul construcțiilor ilegale ar putea scăpa de sub control.

Potrivit edilului, în zona studiată, până la strada Plopilor, sunt construite, în principal, locuințe individuale. Dincolo de această stradă mai sunt edificate și case de vacanță (unele folosite ca locuințe rezidențiale) sau unități turistice.

Pentru realizarea ortofotoplanului, zona a fost survolată cu drona înainte ca arborii să intre în vegetație.

Citește mai departe

Cotidian

Tribunalul Brașov își deschide porțile pentru public. Elevii, studenții și cetățenii sunt invitați să descopere activitatea magistraților

Tribunalul Brașov organizează, pe 2 iulie 2026, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine activitatea magistraților și funcționarea sistemului judiciar.

Publicat

in

Brașovenii interesați să afle cum funcționează sistemul de justiție vor avea ocazia să pășească în culisele unei instituții-cheie a statului. Tribunalul Brașov organizează pe 2 iulie 2026, de la ora 11:00, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor cetățenilor care doresc să înțeleagă mai bine activitatea magistraților.

Evenimentul își propune să apropie publicul de actul de justiție și să ofere participanților o perspectivă directă asupra modului în care funcționează instanțele de judecată. Vizitatorii vor putea descoperi rolul judecătorilor și al personalului auxiliar, precum și etapele procesului judiciar.

Participarea este condiționată de o confirmare prealabilă, necesară pentru buna organizare a activităților. Persoanele interesate sunt invitate să își anunțe prezența la adresa de e-mail tr-brasov-info@just.ro.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii din Triaj, care trec pe sub strada Hărmanului, își iau doza de adrenalină. Modernizarea pasajului este la stadiul de documente

Pasajul pietonal din Triaj, care traversează strada Hărmanului și liniile de cale ferată, continuă să fie reclamat de locuitori din cauza iluminatului insuficient. Primăria Brașov anunță că pregătește modernizarea, însă lucrările nu vor începe prea curând.

Publicat

in

De când a fost construit, în urmă cu multe zeci de ani, pasajul subteran din Triaj, care trece pe sub strada Hărmanului și calea ferată a fost o zonă evitată de locuitorii din zonă. Locuitorii din zonă îl evitau, preferând să treacă ilegal strada, însă, după ce traficul rutier s-a intensificat, nu au mai avut de ales și au început să îl folosească. Îl folosesc și acum, însă experiența nu este deloc plăcută.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că pasajul este întunecat, fiind aprinse becuri doar pe capătul dinspre Colegiul de Transporturi. În aceste condiții, cei care intră în acest pasaj se tem că, pe întuneric, pot fi atacați de tot felul de persoane. Ba mai mult, în cazul unor producerii unor astfel de evenimente, oamenii spun că identificarea autorilor este aproape imposibilă, având în vedere că nu există nici camere de supraveghere. Și dacă ar exista, ar fi inutile, având în vedere faptul că pasajul nu este iluminat.

Promisiuni din partea Primăriei Brașov: în viitor, pasajul va fi modernizat

Problema a fost prezentată autorităților locale, însă, în afara unor reparații minore, aspectul pasajului nu a fost schimbat. De altfel, nici pentru viitorul apropiat nu par să fie planuri concrete pentru acest pasaj. Conform informațiilor reprezentanților Primăriei Brașov, pentru modernizarea pasajului a fost pregătită documentația de autorizare a lucrărilor de intervenție (DALI). Și cam atât.

„Urmează să fie elaborat proiectul tehnic, apoi vor începe lucrările de modernizare”, au precizat reprezentanții municipalității.

Pprobabil, până la deschiderea șantierului vor mai trece luni bune, având în vedere că mai trebuie realizate destule documente și este nevoie de urmarea unor proceduri legale (obținerea acordurilor și avizelor, derularea licitației de lucrări).

Până atunci, poate nu ar strica măcar câteva becuri în plus, care să îi facă pe oameni să se simtă mai siguri în acest pasaj. Pentru becuri nu e nevoie nici de documentații, nici de licitații. Dacă nu se va realiza această intervenție minoră, când trec prin pasaj, oamenii vor continua să își ia doza de adrenalină…

Citește mai departe

Trending