Concert cameral la Biserica Neagră – Ansamblul ACOLADE și orgă

În data de 1 octombrie, ora 18.00, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov invită publicul în ambianța plăcută a Bisericii Negre, la un concert cameral pentru fagot și orgă, susținut de ansamblul Acolade, constituit din studenți ai clasei de fagot din cadrul Universității Naționale de Muzică București cărora li se alătură organistul Steffen Schlandt.

Programul serii urmărește un traseu muzical ce străbate mai bine de trei secole de istorie a muzicii, de la rafinamentul barocului până la lirismul romantic și sonoritățile moderne pline de culoare. Publicul va avea ocazia să asculte lucrări de Johann Sebastian Bach, Georg Philipp Telemann, Mozart, Charles-Camille Saint-Saëns, Sergei Vasilyevich Rachmaninoff, Edward William Elgar și Robert Schickele. Îmbinând virtuozitatea cu expresivitatea, concertul oferă o seară plină de emoție, accesibilă atât cunoscătorilor, cât și celor care se apropie pentru prima dată de muzica clasică.

Biletele se pot achiziționa începând cu data de 25 septembrie, din magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio (situat vizavi de Biserica Neagră, la adresa Curtea Johannes Honterus, nr. 8), sau online de pe www.booktes.com. Prețul unui bilet este de 50 lei pentru toate categoriile de vârstă.

Ansamblul ACOLADE:

Ionuț Tănăsescu
Ciprian Nicolescu
Sorin Valentin Anghel
Roland Molnar
Cristina Raita
și
Coordonatorul clasei de fagot a Universității Naționale de Muzică București
Conf. univ. dr. Orbán Gödri

La orgă: Steffen Schlandt

Program

Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Partita BWV 1013 Allemande
Georg Philipp Telemann (1681-1767) – Sonata F minor
Charles-Camille Saint-Saëns (1835-1921) – Romance Op 36
Sergei Vasilyevich Rachmaninoff (1873-1943) – Vocalise
Edward William Elgar (1857-1034) – Romance
Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Aria suita nr 3
Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Echo din Uvertura Franceza BWV 831
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – Alla Turca
Robert Schickele (1935-2024) – Ultimul Tango

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.