Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Colegiul Transilvania din Brașov a fost în sărbătoare. Împlinirea a 140 de ani a fost aniversată printr-un eveniment special

Publicat

in

Înființat în urmă cu 140 de ani, Colegiul Tehnic Transilvania a fost în sărbătoare. Foști și actuali profesori și elevi, dar și oficiali locali au participat zilele trecute la evenimentul festiv organizat de conducerea liceului. Aniversarea instituției de învățământ a început la Aula Universității Transilvania, au fost depănate amintiri și s-a discutat despre viitorul acestui liceu.

Apoi, brașovenii au fost invitați la liceu, unde au descoperit în școală activități speciale, pregătite de elevi alături de profesorii lor – proiecte, expoziții și prezentări pline de creativitate și pasiune.

De asemenea, au fost premiați elevii câștigători ai campionatului de fotbal al liceului, dar și foștii profesori ai colegiului, ca semn de recunoștință pentru contribuția lor la istoria școlii.

Actualul Colegiu este rezultatul fuziunii a două foste licee industriale din Brașov, respectiv Astra (care pregătea, în principal, personal calificat pentru Fabrica de Autocamioane) și Hidromecanica, unde era pregătită, în principal, resursa umană pentru uzina cu același nume, dar și pentru altor fabrici.

În septembrie 2010, la 125 de ani de la înființarea Colegiului Tehnic „Iosif Şilimon” (care anterior s-a numit Hidromecanica) şi la 60 de ani de la înființarea Colegiului Tehnic „Astra” cele două unităţi şcolare au fuzionat, formând Colegiul Tehnic Transilvania.

Scurtă istorie a Liceului Hidromecanica:

  • 1918-1928-1936- Şcoala de Arte şi Meserii, respectiv Şcoala superioară de Arte şi Meserii;
  • 1936-1948- Liceul Industrial „Carol II”;
  • 1948-1955/1961- Şcoala Medie Tehnică, respectiv Şcoala Profesională Metalurgică nr. 1 „Strungul”;
  • 1961-1974- Grupul şcolar de pe lângă uzina „Hidromecanica”;
  • 1974-1990- Liceul Industrial „Hidromecanica”;
  • 1990-2004- Grupul Şcolar „Hidromecanica”;
  • 2004-2010- Colegiul Tehnic „Iosif Şilimon”.

Scurtă istorie a Liceului Astra:

  • 1950-1971- Centrul Şcolar Profesional Metalurgic – Grup Școlar „Steagu Roșu”;
  • 1971-1990- Liceul Industrial „Steagu Roșu”;
  • 1990-1997- Grupul Şcolar Industrial „Astra”;
  • 1997-2006- Grupul Şcolar Tehnologic „Astra”;
  • 2006-2010- Colegiul Tehnic „Astra”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending