
Moieciu, la doar câțiva pași de Brașov, a devenit în aceste zile capitala europeană a protecției naturii. Peste 260 de rangeri și specialiști în conservare din 33 de țări au ajuns la Complexul Cheile Grădiștei, unde s-a deschis a șasea ediție a Congresului European al Rangerilor. Evenimentul are loc între 6 și 10 octombrie și aduce în prim-plan rolul rangerilor ca „vocea naturii” și puntea de legătură dintre comunitățile locale și protejarea mediului.
La aveniment participă ministra Mediului, Diana Buzoianu, care potrivit unor surse, și-a anunțat prezența la Cheile Grădiștei mâine, 7 octombrie. Alături se ea se vor afla reprezentanți ai Federației Europene a Rangerilor, Asociației Rangerilor din România și ai Fundației Conservation Carpathia, organizația care vrea să creeze în Carpați cel mai mare parc național din Europa.
Tema din acești an: „Rangerii – Vocea naturii”
Tema congresului din acest an, „Rangerii – Vocea naturii”, este legată direct de provocările actuale: pierderea biodiversității și criza climatică. Participanții iau parte la ateliere, dezbateri și schimburi de experiență, dar și la cinci vizite în teren, pentru a explora zone protejate și exemple de bune practici chiar din inima Carpaților.
Printre temele discutate se numără reintroducerea speciilor dispărute, reconstrucția ecologică, programe pentru junior rangeri, implicarea comunităților locale și soluții de coexistență între oameni și animale sălbatice.
Organizatorii subliniază că alegerea Carpaților românești pentru acest congres nu este întâmplătoare: zona adăpostește unele dintre cele mai întinse păduri compacte din Europa și reprezintă un model de eforturi în conservare.
Transmisă live pe YouTube, conferința de deschidere a evenimentului are loc pe 7 octombrie, între orele 9:00 și 13:00.
Fii primul care comentează