Ramai la curent!

Fapt divers

Un paznic de 74 de ani, în arest la domiciliu după ce a agresat un adolescent într-o zonă de agrement din Brașov. Tânărul a fost rănit cu o secere

Publicat

in

În zona de agrement din Centrul Civic din Brașov s-au petrecut sâmbătă scene greu de imaginat. Un tânăr de 13 ani a fost rănit într-o zonă de agrement de un paznic, după ce adolescentul a vrut să sară pe o trambulină. Potrivit Pro Tv, paznicul, un bărbat în vârstă de 74 de ani, ar fi încercat să îl alunge pe adolescent, pe motiv că trambulina nu era funcțională. În timpul incidentului, paznicul l-a rănit pe tânăr, care a ajuns la spital, unde a fost operat.
Pe de altă parte, paznicul a fost reținut de poliție.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de arest la domiciliu, după ce acesta s-ar fi manifestat agresiv față de un tânăr, în timp ce se află în zona Centrului Civic de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Brașov.
La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, în Centrul Civic din Municipiul Brașov, un tânăr ar fi fost agresat fizic de către o persoană, cu un obiect contondent.
Imediat, polițiștii au efectuat verificări care au dus la identificarea unui bărbat de 74 de ani, din localitatea Paulesti, județul Prahova, iar în urma investigatiilor s-a stabilit că, în timp ce acesta avea sarcina de a păzi zona de agrement a parcului situat în Centrul Civic din Municipiul Brașov, ar fi folosit un obiect contondent cu care i-ar fi provocat leziuni unui tânăr, după ce între cei doi ar fi avut loc un conflict spontan.
În urma incidentului, persoana vătămata a fost transportată la o unitate medicala, unde a beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate, iar după administrarea materialului probator, față de bărbatul agresiv, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore”, a anunțat Poliția Brașov.

Ulterior, pe numele paznicului acesta a fost emis un mandat de arest la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile. El este cercetat pentru  purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

FOTO. Accident pe Ocolitoarea Brașovului. Trafic bară la bară

Publicat

in

Circulația rutieră de pe Ocolitoarea Brașovului se desfășiară cu mare dificultate pe sensul de mers DN 1 – Giratoriul de la strada Lânii, din cauza unui camion răsturnat pe carosabil. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, accidentul s-a produs în cursul orei 10.00, când, pe fondul neadaptării vitezei, șoferul a pierdut controlul vehiculului, care s-a răsturnat. De asemenea, în urma acestui incident, au fost înregistrate scurgeri de carburant.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU Brașov, dar și autospeciale necesare mutării mărfii din camion și eliberării carosabilului.

Citește mai departe

Fapt divers

Mașină făcută scrum în miez de noapte și pericol de explozie, la Făgăraș. Suspiciuni de incendiere intenționată

Un incendiu izbucnit în toiul nopții la Făgăraș a distrus complet un autoturism și a pus în pericol locuințele din apropiere. Proprietarul susține că focul ar fi fost provocat intenționat, fiind al doilea incident similar în doar câteva luni.

Publicat

in

Un incendiu violent a izbucnit în toiul nopții, în jurul orei 2:00, pe strada Parcului din Făgăraș la un autoturism parcat în fața unui bloc de locuințe. În urma incidentului, mașina s-a transformat într-o carcasă de metal carbonizat, fiind imposibil de salvat.

Conform BZF, flăcările s-au extins rapid și au pus în pericol nu doar mașinile din apropiere, ci și locuințele din zonă, având în vedere că vehiculul era parcat chiar lângă un contor de gaz amplasat pe fațada unui bloc. Focul nu s-a limitat la un singur autoturism. Un al doilea vehicul, aflat în imediata vecinătate, a fost serios avariat. Imaginile surprinse la fața locului arată dimensiunea distrugerilor: mașina de la care a pornit incendiul este aproape complet distrusă, cu interiorul mistuit de flăcări și caroseria deformată de temperaturile extreme.

Proprietarul autoturismului susține că incendiul ar fi fost provocat intenționat. Potrivit BZF, acesta afirmă că deține imagini de pe camerele de supraveghere care ar indica o acțiune deliberată. Mai mult, nu ar fi primul incident de acest fel: o altă mașină a sa a fost cuprinsă de flăcări în noiembrie anul trecut.

Autoritățile au fost solicitate să ofere un punct de vedere oficial, iar ancheta este în curs pentru a stabili cu exactitate cauzele incendiului.

Citește mai departe

Fapt divers

Adolescent din Săcele, reținut după ce a lovit violent un bărbat, într-un magazin. Victima a ajuns la spital

Publicat

in

Un incident violent petrecut într-un magazin din Săcele a dus la reținerea unui adolescent în vârstă de 16 ani, după ce acesta ar fi lovit un bărbat care i-a atras atenția asupra limbajului folosit.

Din relatării victimei, citate de Știrile Pro TV, conflictul ar fi izbucnit după ce bărbatul a intrat în magazin și l-a auzit pe tânăr înjurând. În momentul în care i-a cerut explicații, adolescentul ar fi reacționat agresiv și l-ar fi lovit direct și violent.

Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din magazin.

În urma loviturilor, bărbatul a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința pentru câteva minute, fiind ulterior preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Medicii au stabilit că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viața în pericol, însă cazul a intrat în atenția polițiștilor, care au dispus reținerea minorului.

Citește mai departe

Trending