Ramai la curent!

Cotidian

Brașovul riscă să piardă trei centre de reciclare: ADI ISO Mediu cere salvarea lor prin Administrația Fondului de Mediu

Publicat

in

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” (ADI ISO Mediu) Brașov încearcă să salveze cele trei proiecte de centre de aport voluntar finanțate inițial prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce acestea au fost scoase din lista investițiilor eligibile. Asociația poartă discuții pentru ca proiectele să fie preluate și finanțate printr-un program al Administrației Fondului de Mediu (AFM).

Decizia vine în contextul revizuirii naționale a celor aproximativ 600 de centre de aport voluntar aprobate inițial prin PNRR. În urma evaluării, doar circa 200 mai pot fi finalizate până vara viitoare, restul fiind eliminate de pe lista investițiilor eligibile.

„Celelalte au fost oprite de la finanțare prin PNRR. Pentru aproximativ 100 dintre, printre care și cele trei implementate de noi este analizată posibilitatea finanțării printr-un program al Administrației Fondului de Mediu. Noi facem toate demersurile pentru ca aceste investiții importante pentru brașoveni să fie preluate e AFM”, a declarat directorul ADI ISO Mediu Brașov, Adrian Miria, conform BZB.ro.

Situația celor trei proiecte din județ

ADI ISO Mediu Brașov a obținut, prin PNRR, finanțarea pentru construirea a trei centre de aport voluntar: la Tărlungeni, Râșnov și Zărnești.

  • Tărlungeni – cel mai avansat proiect
    Pentru acest centru a fost deja lansată licitația de lucrări, în valoare estimată de 2.044.877 lei (fără TVA). Procedura a ajuns în etapa de evaluare a ofertelor.
  • Râșnov – întârzieri cauzate de amplasament
    Proiectul a fost blocat inițial din cauza faptului că primăria a oferit un teren traversat de o conductă de gaze. Ulterior, autoritățile locale au propus un nou amplasament, iar studiul de fezabilitate și proiectul tehnic au fost refăcute. Documentația se află acum în avizare la Direcția Județeană de Mediu Brașov.
  • Zărnești – probleme similare cu utilitățile
    Și aici, terenul pus la dispoziție inițial era ocupat de rețele electrice, ceea ce a necesitat reluarea procedurilor.

Ce vor oferi aceste centre

Investițiile vizează amenajarea infrastructurii necesare pentru colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi preluate în sistemul „door-to-door”: deșeuri reciclabile, biodeșeuri, deșeuri voluminoase, textile, lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii, deșeuri periculoase, cadavre animale, deșeuri din grădină, dar și din construcții și demolări.

Pe lângă proiectele ADI ISO Mediu, și alte centre de aport voluntar din județul Brașov au fost retrase de la finanțare prin PNRR, ceea ce face ca transferul spre AFM să fie, în prezent, singura soluție pentru continuarea investițiilor.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Avertismentul Consiliului Județean Brașov către consilierii locali din Părău. Dacă semnează aprobă de asociere pentru Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, comuna va trebui să se descurce pe cont propriu

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov încearcă de mai multe luni să-i convingă pe consilierii locali din Părău voteze acordul de asociere pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din Judeţul Braşov. De altfel, Părăul este singura localitate din județ care nu a aprobat prin hotărâre de Consiliu Local acordul de asociere, iar administrația județeană brașoveană le cere aleșilor locali din comună să nu îi „condamne” pe locuitori. Dacă aleșii nu vor aproba asocierea, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a avertizat că Părăul va trebui ca, după finalizarea investițiilor incluse în SMID, să gestioneze de una singură deșeurile, cu niște costuri mari, ce vor fi suportate de populație.


„Proiectul de 185 de milioane de euro pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Brașov merge înainte, cu sau fără dezinformările propagate în spațiul public de persoane ale căror acțiuni sunt contrare interesului public. Nu ne mai permitem să pierdem timp și finanțări europene din cauza jocurilor politice sau a minciunilor sfruntate. Părău este, din păcate, singura localitate din cele 58 ale județului care, chiar și acum, pe ultima sută de metri, încearcă să blocheze un proiect vital pentru viitorul comunităților noastre. Manipularea vehiculată în zonă, potrivit căreia la Părău va fi o «groapă de gunoi», sfidează rațiunea. Oricine a avut disponibilitatea de a consulta proiectul poate înțelege că documentația prevede doar realizarea unei infrastructuri moderne de prelucrare a deșeurilor – cu tot ce înseamnă transfer, sortare și tratare, la standarde ecologice riguroase”, a declarat Adrian Veștea.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Brașov a avertizat că care refuză asocierea nu administrația județeană, ci își condamnă proprii cetățeni costuri insuportabile, având în vedere că fără integrarea în SMID, tarifele la serviciul de salubritate din Părău riscă să crească de până la 3 ori în următorii ani. În plus, deșeurile din comună vor trebui transportate individual pe distanțe mari, direct pe cheltuiala localnicilor.


„Vreau să transmit un mesaj cât se poate de clar opozanților proiectului: dacă rațiunea nu va învinge la nivelul decidenților locali din Părău, SMID Brașov se va realiza excluzând această comună din proiect. Îi invit să conștientizeze faptul că responsabilitatea pentru modul în care locuitorii comunei Părău își vor rezolva problemele de mediu le aparține întru totul. Nu vom permite sub nicio formă ca manipulările unor grupuri de interese să pună în pericol o finanțare europeană de 185 milioane de euro destinată întregului județ. Brașovul merită un mediu curat, o gestionare civilizată a deșeurilor și prețuri corecte pentru oameni”, a mai spus Veștea.


Pentru proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), Consiliul Județean Brașov va solicita o finanțare europeană prin Programul Dezvoltare Durabilă. Una dintre condițiile impuse prin Ghidul de finanțare este încheierea unui acord de asociere în vederea implementării SMID de către primăriile din județ.

Citește mai departe

Cotidian

Proiect pilot la Râșnov, pentru gestionarea construcțiilor ilegale.  O zonă de aproximativ 1.200 de hectare, survolată cu drona pentru o „harta aeriană”

Primăria Râșnov a lansat un proiect pilot în zona Glăjerie, una dintre cele mai dinamice arii de dezvoltare ale orașului. Cu ajutorul unui ortofotoplan realizat pe o suprafață de 1.200 de hectare, autoritățile vor verifica legalitatea construcțiilor și posibilitatea intrării acestora în legalitate.

Publicat

in

Primăria Râșnov a început un proiect pilot ce include zona Glăjerie, unde una aflată în expansiune. Astfel, autoritățile locoale au pregătit un ortofotoplan ce include o suprafață de 1.200 de hectare, iar datele obținute vor fi surapuse cu cele incluse în sistemul GIS al Consiliului Județean Brașov.

„Prin suprapunerea ortofotoplanului cu sistemul GIS, care include datele referitoare la planuri urbanistice zonale vom vedea care construcții au fost edificate legal și care nu. Apoi, în baza acestor date, vom vedea care construcții vor putea intra în legalitate și care nu vor trebui să intre în legalitate”, a declarat primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu.

Acesta a precizat că demersul este absolut necesar, pentru că, în caz contrar, numărul construcțiilor ilegale ar putea scăpa de sub control.

Potrivit edilului, în zona studiată, până la strada Plopilor, sunt construite, în principal, locuințe individuale. Dincolo de această stradă mai sunt edificate și case de vacanță (unele folosite ca locuințe rezidențiale) sau unități turistice.

Pentru realizarea ortofotoplanului, zona a fost survolată cu drona înainte ca arborii să intre în vegetație.

Citește mai departe

Cotidian

Tribunalul Brașov își deschide porțile pentru public. Elevii, studenții și cetățenii sunt invitați să descopere activitatea magistraților

Tribunalul Brașov organizează, pe 2 iulie 2026, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine activitatea magistraților și funcționarea sistemului judiciar.

Publicat

in

Brașovenii interesați să afle cum funcționează sistemul de justiție vor avea ocazia să pășească în culisele unei instituții-cheie a statului. Tribunalul Brașov organizează pe 2 iulie 2026, de la ora 11:00, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor cetățenilor care doresc să înțeleagă mai bine activitatea magistraților.

Evenimentul își propune să apropie publicul de actul de justiție și să ofere participanților o perspectivă directă asupra modului în care funcționează instanțele de judecată. Vizitatorii vor putea descoperi rolul judecătorilor și al personalului auxiliar, precum și etapele procesului judiciar.

Participarea este condiționată de o confirmare prealabilă, necesară pentru buna organizare a activităților. Persoanele interesate sunt invitate să își anunțe prezența la adresa de e-mail tr-brasov-info@just.ro.

Citește mai departe

Trending