Ramai la curent!

Investitii

Colegiul Național „Andrei Șaguna” se modernizează: clădirile istorice intră într-un amplu proiect de eficientizare energetică finanțat de BERD

Publicat

in

Clădirile Colegiului Național „Andrei Șaguna” vor intra într-un amplu proces de eficientizare energetică, finanțat printr-un acord de 30 de milioane de euro semnat vineri cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Acordul vizează alte două imobile, cu clădirile proprii, din municipiul Brașov.

Includerea Colegiului „Andrei Șaguna” în acest program vine după mai mulți ani în care s-au purtat discuții despre reabilitarea clădirilor, având în vedere statutul său istoric și academic:

„Am ales o primă listă de imobile care au situația juridică clarificată, au destinație de interes public și care pentru noi, comunitatea, reprezintă o necesitate. Între aceste clădiri se află și clădirea Colegiului Național «Andrei Șaguna», o clădire emblematică, de o importanță covârșitoare pentru noi, dar și de importanță națională, care a dat 50 de academicieni României. Mai sunt și alte clădiri care sunt de importanță publică, în special clădiri din domeniul educației, pe care intenționăm să le finanțăm prin acest acord cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, pe care l-am semnat astăzi”, a precizat primarul George Scripcaru.

Investițiile discutate cu BERD vor acoperi 11 corpuri de clădiri, proprietate publică, din Brașov

Pe lângă clădirile Colegiului Național Andrei Șaguna, proiectul de investiții pentru care Primăria Brașov a accesat creditul BERD include, de asemenea, și sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență de pe strada Mihai Viteazu și complexul de clădiri de pe strada Fundăturii nr. 2, unde municipalitatea intenționează să dezvolte un viitor campus școlar.

Practic, prin acest proiect vor fi reabilitate și eficientizate energetic 11 clădiri:

  • Corpurile A și B ale Colegiului Național „Andrei Șaguna”;
  • Clădirea de birouri, centrul de comunicații, garajul și clădirea SMURD ale ISU Brașov,;
  • Centrul de instruire, cantina, dormitoarele, punctul termic și atelierul din complexul de pe strada Fundăturii nr. 2.

Licitațiile vor fi lansate în februarie 2026

Licitațiile pentru lucrările la aceste clădiri vor fi lansate în februarie 2026, după cum estimează autoritățile. Conform acordilui semnat , BERD va asigura sprijin și în organizarea procedurilor de licitație pentru elaborarea proiectelor tehnice și realizarea lucrărilor.

Elaborarea proiectelor tehnice și execuția lucrărilor va dura doi ani de zile.

Brașovul vrea să intre în Programul „Orașe verzi”

Odată cu semnarea acestui contract, care vizează eficientizarea energetică a acestor clădiri, Brașovul va face parte și din programul „Orașe verzi”, program pe care BERD-ul îl derulează în peste 60 de orașe din mai multe țări.

„Municipiul Brașov,  datorită acestui proiect, va intra și în Programul «Orașe Verzi» al BERD, lansat cu câțiva ani în urmă, din care fac parte peste 60 de orașe în țările în care operăm. Va fi o ocazie foarte bună pentru municipiul Brașov să schimbe experiență cu alte orașe, să participe în diverse conferințe alături de alți primari care au avansat pe acest domeniu. Dincolo de această denumire generică, «Orașe Verzi» înseamnă în cele din urmă orașe mai curate, mai puțin poluante, mai atractive pentru locuitori, pentru turiști, pentru mediul de afaceri”, a spus Venera Vlad, director asociat BERD, responsabil de Departamentul de Infrastructură în România, cea care a semnat în numele băncii acest acord.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Investitii

Birocrația AFM, test de răbdare pentru autoritățile locale. Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani pentru a obține o finanțare

Publicat

in

Obținerea unei finanțări nerambursabile este departe de a fi o procedură simplă și de scurtă durată, iar una dintre instituțiile care finanțează diferite proiecte, Administrația Fondului de Mediu (AFM) este un exemplu elocvent în ceea ce privește birocrația stufoasă și enervantă.

Astfel, pentru a obține o finanțare de la AFM pentru reabilitarea și extinderea canalizarării orașului, Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani.

„După doi ani de muncă, documentații, clarificări și multă răbdare, am semnat, în sfârșit, contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare a orașului Victoria. Prin Administrația Fondului pentru Mediu am obținut o finanțare de 20 de milioane de lei pentru aproximativ 11 kilometri de rețea de canalizare”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.

Ea a precizat că orașul Victoria are în total aproximativ 22 de kilometri de rețea de canalizare, iar proiectul amintit  acoperă jumătate din necesarul orașului.

Primăria așteaptă noile apeluri de proiecte

„Ne pregătim deja pentru următoarele sesiuni de finanțare, astfel încât să depunem și proiectul pentru diferența de aproximativ 11 kilometri rămași, cu obiectivul clar ca întregul oraș să beneficieze de o infrastructură modernă și conformă cu standardele actuale”, a precizat Camelia Bertea.

Pentru modernizarea sistemului de canalizare a orașului, Primăria Victoria are în derulare un proiect ce vizează realizarea unei stații moderne de epurare, o investiție de aproximativ 3 milioane de euro.

Citește mai departe

Trending