Ramai la curent!

Cotidian

FOTO Brașovul se pregătește de aprinderea luminițelor de sărbători. Transport suplimentar și restricții de circulație în Centrul vechi, în 30 noiembrie

Publicat

in

Numărătoarea inversă până la aprinderea luminițelor de Crăciun în Piața Sfatului a început. Mii de brașoveni și turiști sunt așteptați sâmbătă, 30 noiembrie, să marcheze momentul în care orașul îmbracă din nou hainele de sărbătoare, iar bradul împodobit va deveni atracția principală din centrul istoric.

Pentru a evita blocajele rutiere și aglomerația, municipalitatea îi îndeamnă pe participanți să folosească mijloacele de transport în comun. Viceprimarul Dan Ghiță avertizează că locurile de parcare vor fi extrem de limitate în această perioadă, atât din cauza pregătirilor pentru aprinderea luminițelor, cât și pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale.

„Dacă vreți să vă bucurați cu adevărat de aprinderea luminițelor de Crăciun în Piața Sfatului, de bradul nostru frumos, vă recomand să veniți cu autobuzul sau cu troleibuzul în data de 30 (noiembrie), aici, în centrul orașului. Noi o să vă punem la dispoziție cât mai multe mijloace de transport, în așa fel încât să nu fie nevoie să veniți cu mașina proprie. Cu siguranță, dacă veniți cu autoturismul personal veți avea o problemă majoră, atât la venire, cât și la plecare, dar și pentru a găsi un loc de parcare. Așadar, vă așteptăm în Piața Sfatului pe 30 noiembrie, după ora 17.00, dar veniți cu mijloacele de transport în comun. Sunt foarte, foarte multe linii care deservesc toate cartierele Brașovului, cu destinație finală centrul orașului”, a transmis viceprimarul.

Transport în comun suplimentar

Începând cu ora 15.00, RATBV va introduce 29 de autobuze și troleibuze suplimentare, distribuite pe 13 linii, pentru a facilita deplasarea către centrul orașului. După finalul evenimentului, o parte dintre vehicule vor fi deja poziționate în zona dintre Casa Armatei și Cinema Astra, pentru a prelua rapid fluxul de călători.

Restricții de circulație

Pe fondul numărului mare de pietoni, Comisia de Circulație a avizat închiderea traficului pe străzile Mureșenilor, Piața Sfatului și George Barițiu, în intervalul 17:30 – 20:30. În aceste zone vor putea circula doar mijloacele RATBV și vehiculele de intervenție.

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, autoritățile le recomandă brașovenilor și vizitatorilor să evite autoturismele personale și să opteze pentru transportul public, taxi sau servicii de tip ride-sharing.

Frecvența mijloacelor de transport RATBV, 30.11.2025, începând cu ora 15.00

Nr. Crt.LiniaCap linie 1Cap linie 2Nr. autovehicule în circulație
11Livada PoșteiTriaj3+2 suplimentar
22Livada PoșteiRulmentul1+2 suplimentar
32BLivada PoșteiRulmentul1+2 suplimentar
44TocileTerminal Gara2+4 suplimentar
55Stad. MunicipalRoman6+2 suplimentar
66Livada PoșteiSaturn3+2 suplimentar
716Livada PoșteiStrada Mică2+2 suplimentar
817Livada PoșteiNoua5+2 suplimentar
928Livada PoșteiFundăturii2+3 suplimentar
1031Livada PoșteiValea Cetății2+2 suplimentar
1134Livada PoșteiTimiș-Triaj2+2 suplimentar
1236Livada PoșteiIndependenței3+2 suplimentar
1341Livada Poștei Gazon Stupini1+2 suplimentar

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending