Ștrandul din Victoria revine, după zeci de ani, în patrimoniul orașului. Primăria a obținut prețul dorit după trei runde de licitație și acum promite modernizarea și redeschiderea complexului

Ștrandul din orașul Victoria va reveni în proprietatea autorităților locale. Anunțul a fost făcut de primarul localității, Camelia Bertea, care spune că pentru acest amplasament, care reprezintă unul dintre simbolurile orașului, se va semna, în curând, contractul de cumpărare.

„Pe 15 decembrie semnăm contractul de vânzare-cumpărare. Ștrandul se întoarce în patrimoniul orașului după zeci de ani. Este un moment deosebit, un bun al nostru care revine acasă. Licitația pentru ștrand s-a încheiat acum, iar noi am reușit să îl obținem la 400.000 de euro, fără TVA, după un proces lung cu trei runde în care am așteptat ca prețul să scadă de la 843.000 de euro”, a declarat Camelia Bertea.

Fondurile necesare pentru achiziție au fost obținute încă de anul trecut de la bugetul de stat, ceea ce a permis municipalității să participe la licitație fără presiuni financiare suplimentare, a mai precizat Camelia Bertea.

Un obiectiv abandonat, dar cu potențial major pentru turismul local

Ștrandul din Victoria a fost, în perioada comunistă și în primii ani de după căderea regimului, unul dintre cele mai frecventate locuri de relaxare din Țara Făgărașului. Bazinele exterioare, alimentate cu apă din surse naturale, atrăgeau atât familii din oraș, cât și turiști din localitățile învecinate.

După privatizările din anii 2000, complexul a nu a mai funcționat la capacitate normală și a intrat în degradare: accesul publicului a fost restricționat, investițiile au lipsit, iar terenul a ajuns într-o stare tot mai precară. Administrația locală din Victoria a încercat, în repetate rânduri, să readucă obiectivul în proprietatea orașului, însă prețul ridicat cerut de proprietarii privați și litigiile conexe au blocat până acum orice demers.

Modernizarea ștrandului din Victoria, pe lista de priorități pentru 2026

Primarul Camelia Bertea mai spune că, imediat după finalizarea procesului de achiziție, Primăria Victoria va demara un proiect de modernizare completă a ștrandului, astfel încât acesta să redevină o atracție pentru locuitorii întregului județ Brașov.

Acest proces de modernizare vizează, printre altele, refacerea bazinelor, amenajarea spațiilor verzi, reintroducerea zonelor de relaxare și crearea unor facilități moderne care să transforme ștrandul într-un pol de agrement, așa cum a fost odinioară.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.