Ramai la curent!

Cotidian

Centrul de Adicții al Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov intră în modernizare

Publicat

in

Centrul de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor, structură a Spitalului de Psihiatrie și Neurologie de pe strada Alexandru Ioan Cuza, intră în modernizare. În ședința de plen a Consiliului Județean Brașov de joi, 29 ianuarie, aleșii județeni urmează să dezbată un proiect de hotărâre privind darea în administrarea Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, pentru includerea sa într-o aplicație pentru accesarea de fonduri europene.

Centrul de Adicții este într-o stare precară în prezent

Proiectul de hotărâre de CJ subliniază faptul că imobilul de pe strada Al. I. Cuza se află într-o stare tehnică precară și necesită reparații capitale, modernizarea fiind esențială pentru desfășurarea activităților medicale în condiții adecvate. Demersul de preluare în administrarea a imobilului este necesar pentru ca unitatea sanitară să poată accesa fonduri nerambursabile prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, dedicate modernizării serviciilor de sănătate mintală și sprijinului pentru persoanele afectate de adicții.

Centrele de sănătate mintală au preluat și atribuții care țin de gestionarea adicțiilor

Începând cu anul 2025, centrele de sănătate mintală au preluat atribuții extinse în domeniul adicțiilor, care includ activități de prevenție, consiliere și reintegrare socială pentru persoanele dependente de droguri, alcool sau alte substanțe psihoactive.

Noile responsabilități impun reconfigurarea circuitelor funcționale, extinderea spațiilor existente și modernizarea acestora, se arată în document. În plus, Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor a notificat unitatea sanitară cu privire la oportunitățile de finanțare disponibile prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, destinate serviciilor de sprijin și reabilitare.

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Șinca Nouă caută firmă de salubritate pentru următorii 5 ani. Ce tipuri de deșeuri vor fi colectate separat

Publicat

in

Locuitorii din Șinca Nouă ar putea beneficia în următorii ani de un serviciu de salubritate mai bine organizat, după ce administrația locală a lansat procedura pentru desemnarea unui operator care să se ocupe de colectarea deșeurilor din comună.

Contractul pregătit de autoritățile locale are o valoare estimată de 1.005.675 lei fără TVA și ar urma să fie încheiat pentru o perioadă de cinci ani.

Ce va trebui să ridice noul operator

Firma care va câștiga contractul nu va avea doar obligația de a ridica gunoiul menajer de la gospodării, ci și de a gestiona separat mai multe categorii de deșeuri, atât de la populație, cât și de la instituții și agenți economici din comună.

Printre obligațiile prevăzute se numără:

  • colectarea separată a deșeurilor menajere;
  • ridicarea deșeurilor din coșurile stradale;
  • preluarea deșeurilor rezultate din construcții;
  • colectarea obiectelor voluminoase din gospodării;
  • campanii dedicate pentru deșeuri periculoase și textile.

Molozul, lemnul și metalul vor trebui colectate separat

Unul dintre aspectele importante ale viitorului contract este faptul că operatorul va trebui să preia și deșeurile provenite din lucrări de construcții sau renovări, pe categorii distincte.

Asta înseamnă că vor fi separate următoarele deșeuri:

  • deșeurile inerte, precum molozul sau cărămizile;
  • materialele valorificabile energetic, cum este lemnul;
  • deșeurile reciclabile, inclusiv metalul sau obiectele care conțin metal într-un procent semnificativ.

Tot operatorul desemnat va trebui să ridice și deșeurile voluminoase, precum mobilierul vechi sau alte obiecte mari care nu pot fi aruncate împreună cu gunoiul menajer obișnuit.

Campanii speciale pentru deșeuri periculoase și textile

Pe lângă colectarea obișnuită, viitorul operator va avea obligația de a organiza și campanii separate pentru ridicarea unor categorii de deșeuri care nu pot fi aruncate la întâmplare.

Conform caietului de sarcini este vorba, în special, despre următoarele tipuri de deșeuri:

  • ambalaje de la produse de curățenie;
  • recipiente în care au fost păstrate vopseluri sau alte substanțe similare;
  • textile uzate.

Aceste categorii sunt importante de precizat întyr-un contract cu viitorul operator de deșeuri mai ales că multe dintre ele ajung frecvent în fluxul menajer obișnuit sau sunt abandonate.

Câte deșeuri produce comuna Șinca Nouă

Potrivit datelor Primăriei Șinca Nouă, în anul 2024 comuna, care are două sate – Șinca Nouă și Paltin – avea 480 de gospodării individuale și o populație de aproximativ 1.250 de locuitori. Pentru următorii cinci ani, autoritățile estimează de la aceste gospodării, o cantitate totală de 175,2 tone de deșeuri, fără a lua însă în acest calcul și deșeurile textile, cele voluminoase, deșeurile menajere periculoase și cele abandonate.

Citește mai departe

Trending