Ramai la curent!

Cotidian

Cum își luau „Adio!” primii oameni? Expoziție fascinantă despre misterele Paleoliticului, vernisată la Universitatea Transilvania din Brașov

Publicat

in

Brașovul va fi, începând de săptămâna aceasta, gazda unei călătorii în timp de zeci de mii de ani. Universitatea Transilvania din Brașov invită publicul vineri, 23 ianuarie, de la ora 18:00, la un eveniment cultural rar: vernisajul expoziției „Primii păzitori ai memoriei. Înhumările din Paleolitic”, care va avea loc la Centrul Multicultural de la Rectorat.

Ritualuri străvechi și „fotografii” 3D ale istoriei

Dincolo de exponatele prezentate, evenimentul ne invită să privim în oglinda trecutului și să descoperim momentul în care umanitatea a început să-și plângă morții.

Produsă de Universitatea din Torino, expoziția aduce în centrul Brașovului, la rectoratul Universității Transilvania, cea mai importantă colecție de mulaje ale unor morminte paleolitice. Acestea pot fi privite ca adevărate „capsule ale timpului”, mai ales că mulajele reproduc fidel contextul exact al descoperirii scheletelor, fixând momentul în care arheologii au dat peste mormintele de Neanderthal și până la cele de la sfârșitul Paleoliticului.

Datorită mormintelor paleolitice, care au protejat rămășițele umane, ne-au parvenit schelete complete sau aproape complete, iar mulajele reproduc starea în care au fost ele descoperite în momentul excavării. Un mulaj realizat în timpul excavării nu este o simplă copie, ci reproducerea unui context care nu mai există, devenind astfel o mărturie de o importanță extraordinară.”, spun organizatorii.

De ce contează aceste morminte?

Expoziția „Primii păzitori ai memoriei. Înhumările din Paleolitic” de la Rectorat este o șansă rară de a vedea cum arătau locurile de odihnă înainte ca timpul și expunerea să le degradeze.

Dincolo de scheletele complete, expoziția explorează o întrebare esențială: Când a început omul să se teamă pentru soarta sufletului? Cercetătorii explică faptul că înhumările din Paleolitic nu au fost gesturi de necesitate materială, ci primele semne ale unor preocupări spirituale. Iar aceste morminte ne oferă detalii prețioase despre ierarhiile sociale de acum mii de ani și despre grija pe care grupul o purta celui dispărut:

„Înmormântările din Paleolitic corespund nu unei nevoi materiale, ci unor preocupări legate de soarta individului – sau a trupului acestuia după moarte. Din acest motiv, ele constituie o etapă semnificativă în istoria socială a umanității și oferă informații esențiale despre viața defunctului și grupul de care aparținea”, mai spun organizatorii de la UNITBV.

Expoziție produsă de Universitatea din Torino

Expoziția este rezultatul unei colaborări internaționale în cadrul Alianței de universități UNITA și este curatoriată de trei experți italieni de la Universitatea din Torino, Giacomo Giacobini, Cristina Cilli și Giancarla Malerba.

Expoziția conține mulajele realizate de Cristina Cilli, Giacomo Giacobini, Giancarla Malerba, Giuseppe Rembado, Paola Rolfo, Cyndie Paulet, Marion Quatrepoint și texte de Piero Bianucci, Giacomo Giacobini. Imagini: Sistema Museale di Ateneo, Daniele Arobba, Federica Fontana, Fabio Martini, Eric Mahieu, Bruno Maureille, Gérard Onoratini, Marco Peresani, Elena Rossoni Notter, Patricia Valensi.

Expoziția „Primii păzitori ai memoriei. Înhumările din Paleolitic” poate fi vizitată până la data de 6 martie 2026, zilnic de luni până vineri, între orele 14:00 și 19:00.

Intrarea este liberă.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending