CSM Corona Brașov și-a asigurat serviciile unui portarului naționalei Braziliei, Renata de Arruda. Goalkeeper-ul primei reprezentative braziliene va fi în poarta brașovencelor începând cu această vară, după ce a încheiet constractul cu Gloria Bistrița.
Un palmares de aur sub Tâmpa
Brazilianca Renata de Arruda vine la Brașov după o perioadă solidă la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, fiind deja familiarizată cu campionatul românesc, unde a mai evoluat și pentru Măgura Cisnădie.
În cariera ei internațională este cunoscută pentru cele două medalii de aur la Jocurile Panamericane (2019 și 2023) și un titlu de campioană sud și centru-americană în 2021.
Experiență olimpică și mondială pentru poarta Coronei
Noua jucătoare a Brașovului vine cu un bagaj de experiență acumulat la cel mai înalt nivel. De Arruda a apărat poarta Braziliei la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și Paris 2024, fiind o prezență constantă și la ultimele trei ediții ale Campionatelor Mondiale (2019, 2023 și 2025).
Înainte de a ajunge în România, parcursul ei european a inclus cluburi din Spania, precum Super Amara Bera Bera și CB La Calzada, după ce s-a format la Clube Português do Recife, în țara natală.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!

Fii primul care comentează