Ramai la curent!

Stiri Brasov

Festivalul W. A. Mozart, gata de start la Opera Brașov. Programul complet al evenimentului

Publicat

in

Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, debutează cea de-a patra ediție a Festivalului W.A. Mozart, 2018, organizat de Opera Brașov, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Brașov. Primul eveniment dintr-o serie ce se va întinde pe întreaga lună februarie este spectacolul extraordinar „Bun găsit, domnule Mozart!”, chiar în ziua aniversării a 252 de ani de la nașterea genialului compozitor austriac.

Seara de 27 ianuarie de la Opera Brașov se constituie într-un omagiu adus lui Wolfgang Amadeus Mozart pentru tot ce a dăruit muzicii și lumii, în general. În program vor fi arii și duete din celebrele lucrări semnate de acesta: „Nunta lui Figaro”, „Cosi Fan Tutte”, „Don Giovanni”, „Idomeneo”, „Flautul fermecat”, „Răpirea din Serai”. Pe scena Operei Brașov vor urca nu mai puțin de 23 de soliști: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Aurelia Florian, Corina Klein, Simona Mărcan, Valentina Mărgăraș, Ioana Mărgărit, Anda Pop, Cristina Radu, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Asineta Răducan, Cristina Roșu, Carmen Topciu, Mihai Irimia, Lorand Cristian, Valentin Marele, Adrian Mărcan, Marian Rește, Nicolae Zaharia, Dan Popescu, Ștefan Schuller. Artiștii vor fi acompaniați la pian de maestrul Ovidiu Mezei. Își dau concursul, de asemenea, Corul și Orchestra Operei Brașov.

 

PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI MOZART, al OPEREI BRAȘOV


Sâmbătă, 3 februarie 2018, ora 18.30, Sala Opere 
MOZARTISSIMO- recitat extraordinar, 
Invitați: Cezar Ouatu – contratenor
Ioana Maria Lupașcu – pianistă
Preț bilete: 20 lei

 

Joi, 8 februarie 2018, ora 19.00, Sala PATRIA
CONCERT KAMERATA KRONSTADT
Dirijor: Cristian Oroșanu
Invitat: Horia Mihail – pian

 

Sâmbătă, 10 februarie 2018, ora 18.30, Sala Operei
DON GIOVANNI – Operă de W.A. Mozart
Cu: Valentin Marele, Aurelia Florian, Anda Pop, Lorand Cristian, Corina Klein, Mihai Irimia, Ștefan Schuller, Dan Popescu
Dirijor: Daisuke Soga (Japonia)
Regia: Cristian Mihăilescu
Preț bilete: 30 lei; 20 lei

 

Miercuri, 14 februarie 2018, ora 11.00, Sala Operei
DEGEȚICA – Balet pe muzică de W.A. Mozart
Regia și coregrafia: Nermina Damian
Soliștii și Ansamblul de Balet al Operei Brașov
Preț bilete: 10 lei

 

Sâmbătă, 17 februarie 2018, ora 18.30, Sala Operei
NUNTA LUI FIGARO – Operă de W.A. Mozart
Cu: Adrian Mărcan, Ioana Mărgărit, Lăcrămioara Schuller, Marian Rește,  Corina Purcărea (Facultatea de Muzică Brașov) – debut, Gabriela Hazarian, Dan Popescu, Cristian Dicu, Alina Ichim, Aurel Aron, Paul Tomescu, Mihaela Marele, Mariana Tomescu
Dirijor: Traian Ichim
Regia: Carmen Dobrescu
Preț bilete: 30 lei; 20 lei

 

Vineri, 23 februarie 2018, ora 17.00, Sala Operei
LES PETITS RIENS – Balet pe muzică de W.A. Mozart
Coregrafia și regia: Nermina Damian, Edina Papo (Teatrul Național Sarajevo)
Scenografia și costumele: Rodica Garștea
Asistent coregrafie: Ramona Mezei
Soliștii și ansamblul de balet al Operei Brașov
Preț bilete: 20 lei; 10 lei

 

Sâmbătă, 24 februarie 2018, ora 18.30, Sala PATRIA
CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR
Dirijor:
Ilarion Ionescu-Galați
Soliști: Marius Ciulică – oboi, Ionel Pârlea – clarinet, Florin Simion – fagot, Liviu Săvuță – corn
Orchestra Operei Brașov

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Încă un urs – problemă eliminat din Brașov. Animalul a fost împușcat în Valea Cetății

Publicat

in

Primăria Brașov a anunțat că a mai fost eliminat încă un urs-problemă din Brașovului. Astfel, în cursul serii de joi, 28 mai, echipa de intervenție a împușcat un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.

Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia împușcării, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru.

În această dimineață, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă, urșii fiind animale teritoriale.

„În cursul nopții de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte”, a anunțat Primăria Brașov.

Acesta este al treilea urs – problemă eliminat în această lună din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Trending