Un consilier local propune ca ședințele CL Brașov să înceapă cu „Deșteaptă-te, române“

Inspirat de primarul municipiului Iași, Mihai Chirica- politician ce a propus ca elevii ieșeni să înceapă orele cu imnul național- consilierul local Arnold Ungar  vrea ca elevii și funcționarii publici dinBrașov să cânte „Deșteaptă-te, române“, la începutul orelor de curs, respectiv la începutul orelor de lucru.

Alesul local FDGR consideră că aceasta ar fi o stare de normalitate, nu o „reminescență comunistă“. De aceea, el ar vrea ca inclusiv consilierii locali, să înceapă ședințele cu imnul național al României. 

„Acum nu știu care este temeiul legal la Iași, dar cred că putem să vedem dacă putem implementa și noi o asemenea propunere. Ar trebui să îi punem să cânte imnul inclusiv pe funcționarii din Inspectoratul Școlar Județean Brașov, pentru că ei nu îl prea știu. Și zic că ar trebui să îl cîntăm și noi, înainte de a începe ședința. Dacă nu are cine să ne instruiască să cântăm imnul, îl putem chema pe președintele Iohannis, că știe să cânte bine, nu pe Ponta, că el nu știa nici prima strofă”, a declarat Ungar într-o intervenție în cadrul ședinței CL Brașov de vineri.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.