CFR SA va desemna în 20 februarie firma care urmează să modernizeze secțiunile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara (componentă a Coridorului IV Paneuropean), lucrări care fac parte din proiectul de reabilitare a magistralei feroviare Brașov-Simeria, se arată într-un material postat pe site-ul club feroviar.ro.
Valoarea contractului de lucrări ce vizează cele două secțiuni (cu o lungile totală de 86 km) este estimată la 3,19 miliarde lei, fără TVA (peste 700 milioane de euro), iar licitația a fost lansată în 6 decembrie 2016, însă a fost suspendată o perioadă, din cauza clarificărilor și contestațiilor.
În luna august a anului trecut, când a fost termenul limită de depunere a ofertelor, s-au înscris la licitație Asocierea Astaldi și IC Ictas Insaat Sanayi ve Ticaret A.S., Impreza Pizzaroti & C SpA Italia S.p.A.. Asocierea Alstom S.A., Arcada Company, Aktor si Euroconstruct Trading ‘98, Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A., Asocierea Strabag A.G., Thales si Swietelsky. Toate cele cinci oferte au trecut de evaluarea tehnică, intrând în etapa următoare, cea a evaluării financiare.
Proiectul de reabilitate a segmentelor Brașov – Apața și Cata – Sighișoara vizează lucrări la terasamente, suprastructură, poduri și viaducte, podețe, tuneluri, pasaje superioare, drumuri, linia de contact. De asemenea sunt prevăzute lucrări ce vizează protecția mediului, protecția instalațiilor, sistemul de informare a călătorilor, comunicațiile pentru semnalizare, supravegherea video, etc.
Tot pentru cele două secțiuni la jumătatea lunii trecute a fost lansată și licitația pentru consultanța în domeniul managementului execuției și pentru verificarea execuției lucrărilor de construcții și instalații. Valoarea estimată a contractului este de 28.170.000 lei, fără TVA (6.123.913 euro, fără TVA), iar termenul de depunere a ofertelor este 13 februarie 2018.
Pe lângă cele două secțiuni, urmează a se moderniza și segmentul Apața-Cața, proiect pentru care licitația de lucrări a fost lansată în 29 septembrie 2017 și suspendată perioada 3 noiembrie 2017 – 24 noiembrie 2017. În prezent, procedura este în desfășurare, iar ofertele pot fi depuse până la data de 13 februarie 2018. Valoarea totală estimată a contractului se ridică la 2.867.944.000 lei (623.466.086 euro, fără TVA), fără TVA, iar durata contractului va fi de 108 luni de la data atribuirii.
Lucrările la calea ferată Brașov-Sighișoara vor beneficia de cofinanțare din partea Uniunii Europene, în proporţie de 85%, iar diferența de 15% va fi asigurată de la bugetul de stat. Pentru toate cele trei segmente, durata de execuție a lucrărilor este de 48 de luni, la care se adaugă 60 de luni perioada de notificare a defecțiunilor. Scopul modernizării căii ferate Brașov-Sighișoara este creșterea vitezei de circulație la 160 km/h (pentru trenurile de persoane) și 120 km/h (pentru trenurile de marfă), reducerea duratei de transport, creșterea siguranței feroviare, realizarea unor facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă, introducerea sistemelor moderne de semnalizare și de management al traficului și îmbunătățirea gradului de confort oferit călătorilor în stațiile de cale ferată.
Coridorul IV pan-european, lung de circa 2.000 de kilometri, face legătura între oraşele germane Dresda şi Nurnberg şi metropola turcească Istanbul, cu trecere prin Cehia, Austria, Ungaria, România şi Bulgaria. Porţiunea românească a coridorului IV are circa 800 de kilometri, fiind cuprinsă între Curtici, judeţul Arad, şi Constanţa, pe traseul Curtici-Arad-Simeria-Sighişoara-Braşov-Bucureşti-Constanţa.
Fii primul care comentează