Licitatie uriașă la CFR: 624 de milioane de euro pentru reabilitarea căii ferate Brașov-Sighișoara. Un traseu modificat și două tuneluri lungi de 12 km

Circa 28 de km de cale ferată între localitățile brașovene Cața și Apața, parte din sectorul Brașov – Sighisoara de pe Coridorul IV feroviar, au fost scoase la licitație pentru modernizare, astfel încât să permită, pe viitor, circulația cu viteză maxima de 160 km/h. Suma estimată pentru această investiție depășește 620 de milioane de euro și este una record pentru CFR. Termenul de depunere a ofertelor este 15 noiembrie 2017.

Licitația pentru calea ferată Cața – Apața are o valoare uriașă, de circa 624 de milioane de euro și va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 81,74% prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF). Sectorul vizat va presupune modificarea substanțiala a traseului deja existent și construcția a două tuneluri noi care, însumat, au o lungime de 12 km. 

Subsecțiunea Apața – Cața, de circa 28 de km, va fi reabilitata prin intermediul unui contract de lucrări care va acoperi lucrările civile din stații, terasamente și consolidări, poduri, podețe, tuneluri, drumuri, energoalimentare și telecomunicații feroviare, precum si lucrarile de semnalizare și centralizare electronică. Lucrările de reabilitare ale acestui sector de cale ferată din județul Brașov ar urma să fie executate în 4 ani (48 de luni), la care se adaugă încă 60 de luni pentru notificarea eventualelor defecțiuni.

Traseu nou, care elimină gările Augustin și Racoș

Secțiunea presupune un traseu nou pentru linia de cale ferata din Transilvania, eliminand o buclă pe care vechea cale ferată o face în zona Apața-Ormeniș-Augustin-Racoș. Astfel, după stația Apața, traseul căii ferate „cotește” spre  vest prin tunelul Ormeniș, evitând bucla care trecea pe lângă localitatea Augustin. Noul traseu, imediat după stația Racoș, nu va mai face un „ocol” pe la Rupea, ci va merge drept, prin tunelul Homorod.    
 
Potrivit hotnews.ro, proiectul prevede realizarea a trei tuneluri, două dintre ele având o lungime considerabilă. Este vorba despre – Tunel Homord – 5 km, Tunel Mureni – 700 metri și  Tunel Ormenis – 6,9 km. 

Alte două secțiuni ale căii ferate Brașov – Sighișoara, licitate în decembrie 2016

Pentru celelalte două secțiuni Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, CFR a lansat licitația pentru lucrări încă din decembrie 2016, cu o valoare estimată de circa 3,1 miliarde de lei (aprox. 700 milioane euro). Procedura s-a prelungit în urma unor contestații, iar depunerea ofertelor a avut loc în cele din urma pe 23 august.  Pentru cele două loturi s-au înscris în cursă 5 asocieri (DETALII AICI), iar în prezent licitația este în etapa de evaluare a ofertelor.

Aceste două tronsoane de cale ferată din sectorul Brașov – Sighișoara, unul integral în județul Brașov (Apața – Brașov), iar celalalt în județele Brașov și Mures (Cata – Sighisoara), au împreună 86 de km. Pe acest traseu se află 11 puncte de secţionare, toate centralizate electrodinamic (CED), 4 staţii de cale ferată, 5 halte, 2 noduri de cale ferată principale şi un tunel dublu de 660 m lungime. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.