Ramai la curent!

Prima Pagina

În luptă cu cancerul la sân. Număr record de alergători la Crosul Roz din Braşov

Publicat

in

Aproape 1.000 de alergători au luat startul sâmbătă dimineaţă în Cursa Roz. Crosul şi marşul organizate de Fundaţia Casiopeea reprezintă un mod de conştientizare asupra riscului cancerului la sân, dar şi un eveniment de strângere de fonduri pentru procurarea unor proteze mamare pentru femeile care au suferit mastectomii.

 

În acest an, la a doua ediţie a Cursei Roz pe care Casiopeea o organizează la Braşov în parteneriat cu primăria Braşov, la start s-au înscris 965 de persoane, fiecare dintre alergători făcând şi o donaţie. Numărul mare al concurenţilor a fost o surpriză plăcută şi pentru organizatori, care se aşteptau la aproximativ 700 de înscrieri, având în vedere că anul trecut, la Cursa Roz din Braşov au participat în jur de 500 de alergători.

[scrollGallery id=52]

GDF Suez a adus la start aproape 500 de participanţi
La Braşov au fost şi câteva firme care s-au înscris în acest an în competiţia corporaţiilor. Din primele date oferite de organizatori, cei mai mulţi alergători au venit din partea GDF Suez România. Lista participanţilor în competiţia corporaţiilor arată astfel:

  • 485 alergători –  GDF Suez Romania;
  • 88  alergători – Hutchinson România;
  • 43 – Lafarge;
  • 20 – Orange;
  • 14 –  Eurocopter;
  • 10 – alte firme;

Online sau direct la corturi s-au înscris 250 de concurenţi, iar o şcoală din Braşov a venit şi ea cu 35 de elevi care au alergat în Cursa Roz.

cros roz 2013 (51)

 

Participanţii au avut ocazia să facă mişcările de încălzire înainte de alergare, alături de fosta gimnastă Corina Ungureanu. „Este primul cros de acest gen din Braşov la care particip, dar este cauza pe care o îndrăgesc cel mai tare. Este frumos ca se organizeaza astfel de actiuni”, a declarat fosta gimnastă.

 

Braşovul Pedalează susţine Cursa Roz
La actiune a participat siAsociaţia Brasovul Pedaleaza. Inainte de a incepe probele, cam 15-20 de ciclisti au ajuns la linia de pornire a crosului. Ei au plecat de la Primarie, in jurul orei 10.

cros roz 2013 (29)

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Pingback: Brasov. In lupta cu cancerul la san. Numar record de alergatori la Crosul Roz | regiuneacentru.ro

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Prima Pagina

„Teutonii” fac istorie: CSO Teutonii Ghimbav a promovat, în premieră, în Liga Zimbrilor

Publicat

in

După un sezon fabulos, cu victorii categorice, dar și unele momente de ezitare, handbaliștii de la Club Sportiv Orășenesc Teutonii s-au calificat în Liga Zimbrilor. Pentru a promova direct în Liga Zimbrilor, Teutonii aveau o singură opțiune: o victorie la cel puțin 7 goluri diferență, după ce în meciul tur, piteștenii s-au impus cu 37–30.

Meciul decisiv, din etapa cu numărul 14 a playoff-ului Diviziei A, s-a desfășurat acasă, cu CSU Pitești. Într-o sală arhiplină, handbaliștii ghimbășeni au obținut o victorie categorică 36-28 (16-13), după o demonstrație de forță, în și-au valorificat toate punctele forte.

Cei mai buni marcatori au fost Huta – 9 goluri, Dănilă – 8 goluri, Fodorean – 6 goluri,  Gal –  6 goluri, Leoampa- 2 goluri, Giurgiuveanu – 2, Diaconu – 2 goluri, Chiriac – 1 goluri.

De asemenea, Radu Turturică, cu 15 parade din 42 de mingi pe poaartă, Radu Turturică a ridicat, din nou, tribunele în picioare și a contribuit decisiv la promovarea Teutonilor.

Partida s-a jucat până în ultima secundă

Prima repriză a fost echilibrată. Cu excepția minutului 19, când scorul a fost egal, handbaliștii din Ghimbav au fost în avantaj, dar diferența maximă a fost de cinci goluri. În repriza a doua, băieții antrenați de Cătălin Vasilache s-au dezlănțuit, fiind momente în care diferența a fost de 10 goluri în favoarea „Teutonilor”. Finalul partidei a fost „pe muchie de cuțit”, după câteva minute bune ale piteștenilor. Ultimul minut le-a ridicat tensiunea suporterilor, jucătorilor și antrenorilor.

În ultimul minut, handbalistul ghimbășean Claudio Dănilă a marcat golul de care „Teutonii” aveau nevoie pentru a se califica direct. În faza următoare, piteștenii au obținut o lovitură de la 7 metri, care, din fericire pentru echipa din Ghimbav, a fost ratată de oaspeți.  

Suporterii au fost la înălțime

În toate partidele din acest sezon, „Teutonii” au jucat partidele pe teren propriu cu tribunele pline și au fost alături de favoriți și în momentele mai dificile. Același lucru s-a întâmplat și în partida decisivă, la finalul căreia suporterii de toate vârstele fiind răsplătiți cu o victorie istorică, dar și cu aplauze din partea „Teutonilor”. 

CLASAMENT FINAL PLAYOFF

1. CSA Steaua București – 18 puncte;
2. CSO Teutonii Ghimbav – 18 puncte;
3. CSU Pitești – 18 puncte;
4. CS Medgidia – 16 puncte;
5. CSM Oradea – 15 puncte;
6. CSM Fagaras – 10 puncte;
7. CSM Odorheiu Secuiesc – 7 puncte;
8. ACS Dinamyc Zalau – 1 puncte.

Citește mai departe

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Trending