Ramai la curent!

Cotidian

De la 1 iulie 2019 RATBV va asigura transportul public în 17 localităţi din Zona Metropolitană a Braşovului

Publicat

in

De la 1 iulie 2019, RATBV SA va deveni operator metropolitan de transport pentru 17 localităţi din Zona Metropolitană: municipiile Brașov, Săcele și Codlea, orașele Ghimbav, Predeal, Râșnov şi, comunele Bod, Budila, Cristian, Crizbav, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni și Vulcan.



În urma unor discuţii cu primarii celor 17 localităţi, specialiștii au stabilit cinci coridoare ale transportului metropolitan care urmează legăturile cu principalele localități, pe drumuri naționale sau județene, toate legate de Brașov. În cadrul fiecărui coridor vor putea exista mai multe linii (nu este obligatoriu ca o linie să facă tot traseul, dar este necesară acoperirea întregului coridor, adică un călător trebuie să aibă posibilitatea să schimbe liniile pentru a ajunge la capătul coridorului).

Cele 5 coridoare sunt următoarele:

  • Culoarul 100: Predeal şi Săcele. Autobuzele care vor lega Braşovul de cele două loaclităţi vor avea indicativul 100, 101 etc
  • Culoarul 200: Poiana Braşov – Râşnov – Cristian: Autobuzele care vor lega municipiul Braşov de staţiune şi de cele două localităţi vor avea indicativul 201, 202, 203 etc 
  • Culoarul 300: Vulcan-Cristian-Ghimbav-Codlea. Autobuzele de pe acest culoar vor avea indicativul 300, 301 etc 
  • Culoarul 400: Hălchiu – Feldioara – Bod – Sânpetru – Hărman. Pe acest culoar vor circula autobuze cu indicativul 400, 401, 402, 403 etc 
  • Coloarul 500: Prejmer – Cărpiniş – Tărlungeni – Săcele. Autobuzele care vor merge pe traseele incluse în acest culoar vor fi numerotate cu 500, 501 etc. 

Una dintre condițiile esențiale în această activitate integrată este ca fiecare dintre primăriile implicate să suporte partea sa de subvenție de transport din planul metropolitan. Atât reprezentanții Agenţiei Metropolitane de Dezvoltare Dutabilă a Transportului Metropolitan Braşov, cât și cei ai Municipiului Brașov și RATBV SA au subliniat faptul că rețeau integrată nu va funcționa pe cheltuiala exclusivă a Municipiului Brașov. Pe de altă parte, fiecare localitate își va putea dezvolta propria rețea de transport în interiorul localității, după ce rețeaua principală va fi pusă la punct.

„Începând cu această întâlnire, la care au fost prezenți toți primarii din Zona Metropolitană, împreună cu toți colegii de la BERD, vom începe să actualizăm toate datele de trafic referitoare la transportul public și să parcurgem toate etapele pentru a avea cele mai bune scenarii de trafic pe toate cele cinci zone definite în momentul de față, pentru a acoperi toate nevoile de transport în zona metropolitană. Sunt vizate 17 localități, cele care fac parte din Asociația Metropolitană de Dezvoltare Durabilă a Transportului Public (AMDDTP) Brașov. Împreună cu colegii de la BERD avem trei obiective: în primul rând definirea necesităților de transport – atât cel funcțional, în interiorul localităților și între localități, cât și cel la și dinspre locul de muncă pentru zonele industriale, și cel turistic. Este o agendă încărcată, înseamnă întâlniri periodice cu fiecare consiliu local din Zona Metropolitană, cu reprezentanții BERD, cu reprezentanții și experții pe transport, și cu utilizarea tuturor resurselor pe care le avem la dispoziție pentru a asigura, începând cu 1 ianuarie 2019 intrarea în vigoare a contractului de servicii publice cu Municipiul Brașov, și începând cu 1 iulie 2019 implementarea sistemului de transport la nivelul Zonei Metropolitane Brașov“, a declarat Aurelian Danu, director executiv AMDDTP.

La o primă analiză, pentru transportul metropolitan în alte localităţi decât municipiul Braşov ar fi nevoie de 71 de autobuze, spune directorul RATBV, Ovidiu Bucurei.



Operatorul de transport public va achiziţiona în acest an 105 autobuze noi. De asemenea, pe viitor, în flota RATBV ar mai putea intra 63 de autobuze ecologice, care vor fi achiziţionate prin diferite proiecte pe care Primăria Braşov le are în pregătire, pe fonduri europene. 

Citește mai departe
7 Comentarii

7 comentarii

  1. NIROS

    16/02/2019 at 09:21

    la zarnesti pe cand o linie de autobuz RATBV?

  2. Ioana

    23/03/2019 at 18:25

    Vad ca nici branul nu e prins…. Imi e rusine de toti strainii care trebuie sa mearga cu codreanu !!!

  3. IOAN

    01/05/2019 at 12:48

    E adusa vorba si de Budila dar nu este prinsa in vreunul din culoarelebde transport. De ce?

  4. Ildiko

    19/06/2019 at 10:17

    Doresc sa stiu daca pot circula cu biletul de Brasov si in zona Sacele, adica traseul Sacele -Brasov si mai departe in orasul Brasov cu acelasi bilet si respectiv valabil 50 de minute, ceea ce mi s ar parea normal tinind cont ca si Sacele face parte din zona metropolitana, multumesc

  5. KASZA FRANCISC

    03/07/2019 at 10:30

    VA ROG SA NE SPUNETI DE CE NU VA TINETI DE CUVANT >HARMANUL NU ARE RATB DIN 1 IULIE >TOT CU MIZERIILE LUI CODREANU CIRCULAM.OARE PRIMARUL DIN HARMAN SA FIE DE VINA?

  6. ileana

    12/07/2019 at 12:18

    Satu-Nou, de ce nu e prins in zona metropolitana?? Doar apartine comunei Halchiu si sunt platitori de impozite la aceasta primarie

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending