Utilaj „dat dispărut” de Francezul din Cobor. Primarul din Ticuș, bănuit că a „privatizat” un excavator cumpărat de autoritățile locale cu bani europeni

Foto: Francezul din Cobor

După ploile puternice ce au inundat o parte a localității Cobor, sătenii au început să curețe gospodăriile și străzile. S-a implicat și Erwan Joliff, pe care localnicii şi nu numai îl ştiu drept „Francezul din Cobor”. Acesta a reușit să aducă, din sponsorizări și donații, o autospecială de pompieri, pentru a interveni în cazul apariției unor probleme în zonă.  

Satul Cobor a fost inundat parțial de două ori, în 28 și 29 iulie, iar după ce s-au retras apele, au început lucrările. Francezul din Cobor a scos din garaj autospeciala recent  adusă și se aștepta ca și Primăria să intervină cu utilaje grele.   

După câteva zile, în 31 iulie, printr-o postare pe pagina de Facebook, francezul anunța că „astăzi este liniște în Cobor. «Forțele de intervenție» de la Primărie s-au retras în cazarmă. A lucrat doar un excavator mic închiriat de undeva, dar de excavatorul de la Primărie nici urmă, nici de tractor și nici de remorcă”.

 Vineri, după cinci zile de la cea mai puternică viitură din ultimii 45 de ani, în localitate, Francezul din Cobor scria despre evoluția acțiunilor de după inundații: „am mers din nou pe teren să-i ajut pe oameni care au fost afectați de inundațiile de duminică seara”.

Nu același lucru l-a spus despre autoritățile locale, echipele de intervenție ale Primăriei Ticuș (de care aparține satul Cobor), fiind „retrase în cazarmă” chiar dacă mai este mult de făcut până să revină lucrurile la normal.

“Pe teren nu a fost văzut un excavator  al Primăriei Ticuș, cumpărat acum câțiva ani cu bani europeni printr-un program GAL. Avem un șofer care este plătit să lucreze cu el. De ce nu lucrează acum aici în Cobor sa remedieze situația? Eu personal, nu vreau să cred că excavatorul  a fost «privatizat» de primar. Nu vreau să cred ca șoferul este acum ocupat să facă fânul primarului.  Dacă nu aveți timp, că sunteți fermieri și aveți probleme cu fânul, lăsați pe alții mai competenți în locul vostru și ocupați-vă de oile voastre «full time». Știu că este greu să le faci pe toate”.

Foto: Francezul din Cobor

El a mai scris că anul trecut pentru bugetul pompierilor, Primăria Ticuș a alocat suma de 2.504 lei, pentru a cumpăra motorină pentru pompieri:

Am înțeles dintr-o discuție cu contabila că nu s-a consumat motorina respectivă (sub forma de tichete). Este și normal pentru că nu aveți autospecială. Eu plătesc motorina pentru autospeciala care deservește comuna”.

Ultimatum pentru autorități

Francezul din Cobor a lansat și un avertisment: „Dacă nu vă sesizați timp de o săptămână să curățați satul nostru, vă anunț că o să umplem un camion de nămol și o să-l descărcăm direct pe parcare din fața Primăriei. Vom chema și toți jurnaliștii care urmăresc pagina asta de Facebook să asiste la aceasta operație și vă garantez că veți fi renumiți încă o dată în toată țara”.

De altfel, francezul consideră că, în România, lucrurile „se mișcă” numai după circul de rigoare, concluzie la care a ajuns în 1 august, când, a scris că „în sfârșit, se decolmatează canalele de scurgere a apelor pluviale. ISU și Apele Române au fost, de asemena, pe teren. Dacă tăceam din gură și nu făceam nimic fiți siguri că nu se mișca nimic. Așa au făcut de ani de zile. Stăm între noi, tăcem din gură și nu facem valuri. Hai oameni buni nu mai tăceți! Fiti pe ei, să se sature singuri. Trebuie să înțeleagă că o funcție publică este o răspundere mare, nu o sinecură”. 

Foto: Francezul din Cobor

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.