VIDEO. Compania Apa Brașov anunță noi lucrări anti-inundații. Pe listă este deversorul de la intersecția Avram Iancu-Morii

Începute în urmă cu 10 zile, lucrările de curățare rețelei de captare a apelor pluviale din Brașov vor continua și în perioada următoare, după ce, printre altele, a fost curățat un canal de pe strada Ilie Birt, în care a fost aruncat chiar și moloz.

Astfel, Compania a anunțat că va fi decolmatat deversorul situat pe str. Avram Iancu la intersecție cu str. Morii, unde ploile torențiale căzute în ultima vreme au antrenat cantități foarte mari de pietriș și deșeuri menajere. „Acesta trebuie curățat în mod responsabil, tocmai pentru a evita situația de la sfârșitul lunii august. În acest context, va fi utilizat un utilaj special destinat acestui tip de rețele, astfel încât operațiunea de curățare să fie realizată cât mai rapid și în mod eficient”, a anunțat conducerea Companiei Apa Brașov. 

Pe de altă parte, reprezentanții Companiei Apa au ținut să precizeze că „în contextul schimbărilor climatice, ploile torențiale se înmulțesc, iar cantitățile mari care cad într-un timp foarte scurt nu pot fi preluate integral de sistemul public de canalizare, în situația în care volumul de apă care cade într-o singură zi,  în urma unor astfel de ruperi de nori, este unul dublu față de media anului 2019 (45 de litri/metru pătrat)”.

COMPARATIE ILIE BIRT

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.